Roche Diagnostics aniversează 10 ani de prezenţă pe piaţa din România

Roche Diagnostics aniversează 10 ani de prezenţă pe piaţa din România

Produsele Roche Diagnostics România sunt disponibile de 10 ani în peste 400 laboratoare din întreaga ţară. Roche Diagnostics este lider al pietei globale de diagostice in vitro, cu o cifră de afaceri în 2018, la nivel global, de 12,1 miliarde de franci elveţieni, în creştere cu 5% comparativ cu anul anterior. În România, Roche Diagnostics pune la dispoziţia medicilor şi laboratoarelor peste 2.000 produse – aparatură şi reactivi de înaltă calitate pentru analize de laborator.

În 2019, Divizia de Diagnostic a Roche România marchează 10 ani de prezenţă directă pe piaţa din ţara noastră printr-un eveniment de marcă, organizat în perioada 10—11 mai, la care au participat peste 30 de vorbitori - experţi de renume internaţional din peste 8 ţări - alături de mai mult de 230 specialişti din România care au dorit să fie la curent cu ultimele noutăţi din domeniul diagnosticului.

„În această era modernă a îngrijirilor de sănătate, tehnicile de diagnostic nu se mai rezumă doar la a informa un medic dacă un pacient are sau nu, o anumită afecţiune. Diagnosticul in vitro este „campionul tăcut” ce influenţează peste 60% din deciziile clinice, dar reprezintă doar 2% din cheltuielile totale ale sistemului sanitar”, a declarat Nora Galli, Country Manager al Roche Diagnostics România.

Tehnicile de diagnostic conferă medicilor capacitatea de a lua deciziile corecte pentru pacienţii lor, la momentul potrivit, să obţină un control mai bun al tratamentului fiecărui pacient în parte şi, nu în ultimul rând, oferă factorilor de decizie încrederea că investesc în soluţiile terapeutice adecvate.

Tehnicile moderne de diagnostic generează scăderi de costuri prin reducerea incidenţei potenţialelor probleme de sănătate viitoare, permiţând în acelasi timp scurtarea duratei spitalizărilor şi evitarea administrarii unor terapii inutile. Viitorul sistemelor sanitare sustenabile depinde de tehnicile de diagnostic.

Divizia de diagnostic a companiei Roche activează pe toate segmentele de piaţă, de la cercetare ştiinţifică şi sisteme dedicate laboratoarelor medicale, până la produse de automonitorizare pentru pacienţi.

Domeniile principale în care Roche Diagnostics România oferă soluţii de diagnostic sunt oncologia, bolile cardiovasculare, boli neurologice, sănătatea femeii - prin teste de screening pentru infecţia HPV şi cancerul de col uterin - inovaţii privind băncile de sânge, precum şi soluţii pentru eficientizarea laboratoarelor.

Începând cu anul 2009, zeci de mii de români au beneficiat de soluţiile de diagnostic oferite de Roche Diagnostics, produsele Roche Diagnostics România fiind disponibile în peste 400 laboratoare din întreaga ţară.

Roche Diagnostics este lider al pietei globale de diagostice in vitro, cu o cifră de afaceri în 2018, la nivel global, de 12,1 miliarde de franci elveţieni, în creştere cu 5% comparativ cu anul anterior. În România, Roche Diagnostics pune la dispoziţia medicilor şi laboratoarelor peste 2.000 produse – aparatură şi reactivi de înaltă calitate pentru analize de laborator.

viewscnt