Asociaţia Medicilor Independenţi (AMI) s-a lansat joi, 28 noiembrie, într-un eveniment fastuos, plin de emoţie, în prezenţa a peste 150 de medici specialişti, cu înalte standarde calitative şi practică proprie din România.
Printre cei care au susţinut proiectul Asociaţiei Medicilor Independenţi au fost Preşedintele Colegiului
Medicilor din România, Dr. Gheorghe Borcean şi membrii fondatori ai AMI – Dr. Wargha Enayati
(Intermedicas), Dr. Mihaela Leventer (Dr. Leventer Center), Dr. Ion Bogdan Codorean (ArtroSport Clinic), Dr. Gabriel Tatu Chitoiu (Cardiomed), Conf. Dr. Mădălina Georgescu (Otomed), Dr. Ovidiu Palea (Provita), Dr. Silviu Predoi (Wellborn).
Dintre medicii care au participat la lansarea AMI au fost şi Prof. Elvira Bartila – ginecologie, Prof. Dr. Dana Craiu – neurologie pediatrica, conf. Dr. Mihai Craiu – pneumologie pediatrica, conf. Dr. Roxana Bumbăcea preşedintele Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică, Prof. Dr. Luminita Sidenco – recuperare medicala, Dr. Claudia Teodorescu – imagistica, Dr. Dragos Zamfirescu – chirurgie plastica reparatorie, Dr. Mihaela Badea – ginecologie, Dr. Ileana Botezat-Antonescu – psihiatrie, Dr. Rodica Tănasescu, Dr. Cristian Grasu şi mulţi alţii.
„Medicina nu este una pentru săraci şi alta pentru bogaţi, ştim cu toţii asta, doar că reţeaua de servicii
diferă, medicii fac acelaşi lucru şi în privat şi la stat şi pentru bogaţi şi pentru săraci, reţeaua în care se organizează are o calitate diferită. Şi pentru asta am venit aici. Pacientul are nevoi mult mai multe şi asta nu se poate regla într-un sistem industrializat ca cel public, ci, într-unul personalizat, ca cel despre care vorbim în seara aceasta. Este o chestiune de timp ca serviciile private să ia amploare în România, aducând acel plus de investiţie, de bani şi de calitate în sistemul de sănătate românesc. Noi facem aceeaşi medicină în public sau în privat. Organizarea actului medical diferă mult şi am vrea să fie la fel în sistemul medical”, a declarat Dr. Gheorghe Borcean în cadrul evenimentului.
Dr. Mihaela Leventer: ”Nevoia de colaborare a fost principalul motiv care m-a făcut să spun da acestei
inţiative. AMI este o asociaţie de clinici cu reputaţie la oricare dintre ele putem recomanda pacientul cu încredere. Cred mult în competenţă şi în reputaşia bună pe care o avem acum, a membrilor valoroşi ai AMI şi îmi doresc ca sigla AMI să însemne sigla calităţii”.
Conf. Dr. Mădălina Georgescu: ”Prin AMI câştigăm aceste relaţii interdisciplinare pentru că e mai bine să îi cunoşti pe medici şi să poţi lucra cu ei. Apoi, câştigi experienţă pentru că cu cât ştii mai multe despre pacientul tău, cu atât îşi poţi confirma daca ai procedat correct cu acesta”.
Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu:” Cred ca AMI poate fi o soluţie excelentă pentru toţi aceşti pacienţi. Un sistem
integrat în care pacientul poate fi diagnosticat complet şi rapid”.
Dr. Wargha Enayati: „Aceasta a fost ideea care ne-a adus împreună, să promovăm serviciile medicale ale clinicilor mici şi, ca urmare, decizia actului medical aparţine medicului în cabinet. Este un model financiar cu focus pe medic pentru rezolvarea problemelor, şi nu pe trimiteri şi comisioane în dreapta şi în stânga. El încearcă să rezolve pacientul direct. Sunt medici de top independenţi care au cabinetele lor, la care pacientul are prioritate, are acces mai facil”.
Ce este AMI?
AMI reprezintă o comunitate de clinici şi de cabinete medicale private conectate la un centru de comandă ce direcţionează pacientul către cel mai potrivit medic sau către cea mai potrivită clinică parteneră, cu scopul de a-i oferi acestuia o îngrijire integrată. Comunitatea oferă în acelaşi timp medicilor posibilitatea de a colabora şi dialoga în interesul actului medical, printr-un proces integrat, pluridisciplinar şi obiectiv.
AMI se constituie ca o alternativă la sistemul de sănătate public şi la marile lanţuri de clinici private.
Procedural, pacientul sună în callcenter-ul AMI sau solicită o programare online, iar primul pas este un
pre-screening, astfel încât echipa AMI poate identifica soluţia cea mai optimă pentru nevoile pacientului.
Urmează confirmarea programării, iar după încheierea actului medical, pacientul este sunat pentru
feedback şi asistenţa în cazul în care sunt necesare alte recomandări. Costul consultaţiei se achită în
recepţia clinicii, după efectuarea vizitei medicale.
Dosarul pacientului poate fi încărcat pe platforma AMI, www.mediciami.ro, astfel ca toţi medicii să poată accesa datele pacientului, indiferent de locaţie.
Aderarea la AMI
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un medic pentru a se înscrie în AMI: să facă dovada practicii
independente; să nu aibă condamnare pentru malpraxis sau de altă natură; să aibă activitate profesională de minimum 50% în mediul privat; să aibă vechime în specialitate (să fie medic specialist); să aibă recomandare din partea membrilor fondatori.
În afară de îndeplinirea criteriilor de aderare, medicii au obligaţia de a crea şi păstra sloturi orare
preferenţiale pentru pacienţii AMI, să fie deschişi către colaborarea cu celelalte clinici partenere, să
cunoască medicii din AMI, să discute, să se sfătuiască şi să direcţioneze pacienţii. Şi, evident, să participe
activ la campaniile de promovare ale AMI şi să îşi achite cotizaţia anuală. Detalii pe www.mediciami.ro.