Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova îşi exprimă solidaritatea cu persoanele afectate de diabet şi cu familiile acestora prin iluminarea clădirilor universitare în albastru, culoare simbolică a luptei împotriva diabetului, în seara de 14 noiembrie. Se atrage atenţia, în felul acesta, asupra incidenţei în creştere a acestei afecţiuni şi asupra eforturilor medicilor şi ale întregii comunităţi medicale în prevenirea şi controlul diabetului.
Diabetul este o afecţiune cronică gravă, ce afectează milioane de oameni din întreaga lume. Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice anunţa că, în România, 1 din 12 adulţi are diabet şi, din păcate, 7 din 10 români ajung la medic în stadii avansate ale bolii, iar complicaţiile asociate acestei boli includ probleme cardiovasculare, neuropatie, nefropatie şi retinopatie, care pot duce la invaliditate de diverse tipuri şi la reducerea drastică a calităţii vieţii.
„Universitatea noastră sprijină eforturile tuturor celor implicaţi în această luptă care se duce nu pe două, ci pe trei fronturi: diabetul, obezitatea şi ficatul metabolic. În acest sens, derulăm campania «Sănătate la tine acasă», prin care urmărim aceste afecţiuni complexe şi şi oferim sprijin, informaţie corectă şi educaţie direct în comunitate. Iar anul viitor vom dedica integral managementului obezităţii Craiova Connects, cel mai mare eveniment academic organizat de universitatea noastră, ajuns la ediţia a patra şi la care participă sute de specialişti din întreaga ţară. Împreună, suntem aici să educăm şi să susţinem sănătatea şi viitorul comunităţii noastre” a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Dan Gheonea.
Diabetul este o afecţiune complexă şi multifactorială, care necesită un efort concertat pentru prevenţie şi tratament. UMF Craiova este un partener implicat în cercetarea şi educarea publicului larg asupra riscurilor asociate diabetului, obezităţii şi afecţiunilor metabolice.