Sanofi Romania anunţă că vaccinul gripal VaxigripTetra® este acum disponibil în farmaciile din România. Acesta poate fi achiziţionat din farmaciile comunitare şi din cele din cadrul clinicilor medicale, pe baza unei prescripţii medicale de la medicul de familie. Conform indicaţiilor terapeutice, VaxigripTetra® este destinat pentru prevenirea bolii gripale la adulţi, inclusiv gravide, adolescenţi şi copii cu vârsta de la 6 luni şi peste. În plus, oferă protecţie pasivă sugarilor sub 6 luni, atunci când este administrat în prealabil femeilor gravide[i]. Administrarea VaxigripTetra trebuie efectuată cu respectarea strictă a recomandărilor medicale.
Prof. Dr. Victoria Aramă- Medic infecţionist şi Şef de secţie la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”
„Fiecare sezon gripal este extrem de imprevizibil. Se ştie că, după fiecare pandemie, au urmat câţiva ani în care incidenţa şi severitatea infecţiilor respiratorii au fost semnificativ mai mari. Gripa este cea mai severă “viroză respiratorie”, pentru că are risc crescut de evoluţie către forme severe, complicaţii şi deces, în special la vârstnici şi la pacienţii cu diverse boli cronice.
Însă gripa nu este doar o infecţie respiratorie, întrucât complicaţiile gripei se extind mult în afara sferei respiratorii. Astfel, gripa creşte de 8 ori riscul de accident vascular cerebral, de 10 ori riscul de infarct miocardic acut şi poate decompensa diabetul zaharat, insuficienţa cardiacă, insuficienţa renală. În plus, după un episod gripal, vârstnicii pot pierde din capacitatea de a efectua activităţile zilnice în mod independent.
Gripa este o infecţie severă, iar vaccinurile rămân cea mai bună modalitate de prevenţie. Ca profesionişti în domeniul sănătăţii, este de datoria noastră să creştem gradul de conştientizare cu privire la severitatea infecţiei gripale şi să promovăm vaccinarea antigripală, în special pentru grupele populaţionale la risc (vârstnicii, gravidele şi pacienţii cu boli cronice), dar şi pentru adulţii sănătoşi.”
Datele arată că gripa poate duce la complicaţii severe pentru diferite categorii de persoane. Gripa poate exacerba o serie de afecţiuni cronice preexistente ale sistemului respirator, inclusiv astmul şi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)[ii]. Adulţii de peste 40 de ani au un risc de 8 ori mai mare de a avea primul accident vascular cerebral după o infecţie gripală[iii], în timp ce gripa creşte riscul de pneumonie de 8 ori la copiii sub 14 ani[iv]. Până la 1 din 3 vârstnici internaţi cu gripă dezvoltă pneumonie[v]. Şi pacienţii cu diabet zaharat au un risc de şase ori mai mare de a fi internaţi în cazul contractării gripei[vi].
Potrivit Centrului National de Supraveghere şi Control al Bolilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, în sezonul 2022 – 2023 au fost confirmate în laborator 3 900 cazuri de gripă în România, comparativ cu 1 045 detectate în sezonul precedent. Din cele 57 814 cazuri de afecţiuni clinice compatibile cu gripa raportate, un procent de 21,6 % din aceste cazuri au fost spitalizate (12 480), cele mai multe cazuri care au necesitat internarea fiind în rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani[vii].
Dr. Lidija Milicevic- General Manager Vaccines, Sanofi Romania
„Gripa este o boală infecţioasă imprevizibilă. De aceea, vaccinarea antigripală este atât de importantă, în special pentru persoanele care prezintă un risc crescut de infecţie severă. Prin vaccinurile noastre gripale căutăm nu numai să prevenim gripa, ci şi să protejăm cât mai mulţi oameni de complicaţiile sale severe, care pot duce la spitalizări.
Am observat o cerere crescută pentru vaccinurile noastre gripale în sezonul gripal 2022/23 din emisfera nordică, ca o consecinţă a circulaţiei crescute a virusurilor gripale în urma relaxării restricţiilor impuse de pandemia COVID-19. De aceea, continuăm să producem numărul maxim de doze de vaccin gripal pe care capacitatea noastră globală îl permite, urmărind întotdeauna să răspundem cererii la nivel global şi naţional. Ne vom îndeplini toate angajamentele privind livrările de vaccin gripal, pe baza nevoilor identificate împreună cu partenerii noştri comerciali în perioada dinaintea sezonului gripal.
În plus, începând cu acest sezon gripal, suntem cu un pas mai aproape de a oferi protecţie dincolo de gripă seniorilor din ţara noastră, prin asigurarea disponibilităţii vaccinului gripal indicat pentru persoanele cu vârsta de 60 ani şi peste pentru prevenirea bolii gripale[viii].”
Vaccinarea antigripală anuală este cea mai bună modalitate de prevenţie împotriva gripei şi, implicit, a complicaţiilor acesteia. În fiecare an pot apărea tulpini diferite ale virusului gripal, sezoanele gripale fiind, prin urmare, imprevizibile de la un an la altul. VaxigripTetra® este un vaccin gripal tetravalent (virion fragmentat, inactivat), care conţine două tulpini de tip A şi două tulpini de tip B ale virusului gripal, conform recomandărilor emise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pentru sezonul gripal 2023 – 2024, în februarie 2023[ix].
Majoritatea persoanelor se recuperează după gripă într-o săptămână fără intervenţie medicală. Cu toate acestea, gripa prezintă riscuri ridicate pentru persoanele vulnerabile, ducând la un spectru larg de complicaţii severe ale bolii, inclusiv deces. Anual sunt estimate 3 până la 5 milioane de cazuri grave şi de la 290 000 până la 650 000 de decese din cauze respiratorii, la nivel global[x]. Decesele cauzate de gripă afectează în principal persoanele cu vârsta de 65 de ani sau peste din ţările dezvoltate indiferent de vârstă, iar în timpul epidemiilor de gripă, numărul ridicat de persoane care nu se vaccinează afectează productivitatea, în timp ce presiunea asupra unităţilor de asistenţă medicală poate deveni covârşitoare[xi]. Mai multe informaţii despre gripă sunt disponibile la www.despregripa.ro.
[i] VaxigripTetra Rezumatul Caracteristicilor Produsului Data revizuirii textului: Iulie 2023
[ii] https://www.ecdc.europa.eu/en/seasonal-influenza/facts/factsheet, data ultimei accesări August 2023
[iii] Warren-Gash, C. et al. Eur. Respir. J. 51(3). pii: 1701794 (2018)
[iv] Kubale J, et al. Clin Infect Dis. 2021 Dec 6;73(11):e4288-e4295
[v] Goodwin, K., Viboud, C., & Simonsen, L (2006). Antibody response to influenza vaccination in the elderly: A quantitative review. Vaccine.2006.24(8):1159–1169. Available at: https://doi.org/10.1016/j.vaccine.2005.08.105
[vi] Bouter KP, et al. Diabetes Res Clin Pract. 12:61-8 (1991)
[vii] CNSCBT – Analiza sezon gripal 2022-2023. Disponibil la: http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/gripa-si-infectii-respiratorii-acute/3535-analiza-sezon-gripal-2022-2023/file
[viii] Efluelda Rezumatul Caracteristicilor Produsului Data revizuirii textului: August 2023
[ix] WHO recommendations for influenza vaccine composition for the 2023-2024 Northern Hemisphere influenza season
Available at: https://www.who.int/publications/m/item/recommended-composition-of-influenza-virus-vaccines-for-use-in-the-2023-2024-northern-hemisphere-influenza-season
[x] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal); accessed August 2023
[xi] Thompson WW, Weintraub E, Dhankhar P, Cheng PY, Brammer L, Meltzer MI, Bresee JS, Shay DK. Estimates of US influenza-associated deaths made using four different methods. Influenza Other Respir Viruses. 2009 Jan;3(1):37-49. doi: 10.1111/j.1750-2659.2009.00073. x. PMID: 19453440; PMCID: PMC4986622.