În luna octombrie, Cătălina Bordianu, unul dintre cei mai buni avocaţi specializaţi în drept medical, fondator al Bordianu & Asociaţii, vă invită la un nou webminar din seria Chance or Change: Căi de comunicare responsabilă în domeniul sănătăţii!
Evenimentul are ca temă centrală marketingul medical şi este dedicat tuturor persoanelor interesate de acest domeniu, în special medicilor, asistenţilor şi oamenilor de marketing din clinici private şi agenţii specializate.
Webminarul va avea loc online, pe 10 şi 11 octombrie, cu câte trei ore de curs în fiecare zi, iar participanţii vor descoperi eficienţa strategiilor de marketing şi responsabilitatea etică în promovarea serviciilor medicale.
”Este greşit să credem că marketingul medical înseamnă vânzare agresivă. Marketingul medical este despre prevenţie, educaţie, empatie, fiind un domeniu diferit total de alte industrii. În primul rând pentru că este foarte bine reglementat normativ şi supravegheat de Colegiul Medicilor, iar în al doilea rând pentru că există o serie de reguli care trebuie strict respectate atunci când se conturează strategia de marketing medical. De aceea, în cadrul webminarului vom aborda, împreună cu Alexandra Tîrpea, specialist în marketing medical cu expertiză vastă, printre altele: ce înseamnă o strategie de marketing valoroasă, cu conţinut medical de impact, cum se gestionează reputaţia online a clinicii şi multe altele”, afirmă Cătălina Bordianu, organizatoarea evenimentului.
Webminarul ”Căi de comunicare responsabilă în domeniul sănătăţii!” se va bucura şi de prezenţa unui invitat special: Alexandra Tîrpea, specialist în comunicare medicală şi fondatoarea Inventiv PR, agenţie de Marketing şi PR Medical. Cu o experienţă de peste un deceniu în domeniul relaţiilor publice şi comunicării medicale, Alexandra Tîrpea este cunoscută pentru abordarea sa inovatoare şi strategică, implementând cu succes campanii pentru clienţii săi: spitale, clinici şi medici.
Mai multe detalii despre webminar şi despre cum vă puteţi înscrie aflaţi accesând linkul https://www.bordianusiasociatii.ro/webinar-octombrie/
Ce este Chance or Change?
O serie de webinarii organizate de Cătălina Bordianu în care aduce periodic invitaţi speciali şi specializaţi în anumite domenii pentru a ajuta antreprenorii medicali să facă faţă schimbărilor şi să-şi dezvolte afacerile etic, legal, responsabil, care să reziste pe termen lung.
Cătălina Bordianu, avocat, antreprenor, om cu dorinţa de schimbare
Cătălina Bordianu este avocat specializat în domeniul practicii medicale, fiind titular al Masterului de Drept Medical 2021-2022. Este lector de drept medical, contribuind la dezvoltarea Şcolii ADOM. În prezent este lector al Conferinţe COMUNIhealthCARE, o conferinţă despre importanţa comunicării în actul medical.
Este membru al Baroului Bucureşti şi în cei 15 ani de experienţă a înţeles că secretul unor orizonturi deschise se obţin cu empatie, răbdare, blândeţe şi curiozitate.
Crede că ”etica” a devenit un cuvânt care este fie ignorat, fie neînţeles. De aceea, doreşte să ofere antreprenorilor din domeniul medical toate ”uneltele” necesare pentru a crea un cadru în care pacientul să se simtă înainte de toate văzut şi înţeles şi apoi îndrumat transparent şi uşor de înţeles pe drumul tratamentului.