Conform cercetărilor realizate, aproximativ 85% din persoanele cu o respiraţie urât mirositoare persistentă, cunoscută sub numele de halitoză, au o problemă dentară care o provoacă. De asemenea, atacurile de inimă şi cele vasculare pot fi cauzate şi de boli ale gingiilor sau de boli ce sunt rezultate ale unei igiene orale precare.
Articol realizat prin participarea doamnei doctor Bianca Ioniţă- Medic stomatolog, Stomatologie Generală şi Medic Rezident Parodontologie din cadrul Clinicii Dent Estet:
1. Detectarea afecţiunilor dentare incipiente
Poate fi detectat din timp orice semn al afecţiunilor dinţilor sau gingiilor, iar intervenţiile ulterior devin minim invazive şi netraumatizante pentru pacient. În cazul în care aceste probleme sunt nedetectate şi netratate, tratamentul necesar va consta în obturaţii ale canalelor, intervenţii chirurgicale sau chiar extracţia dinţilor afectaţi major şi înlocuirea acestora cu implanturi dentare.
2. Eviţi bolile gingivale
Boala gingiilor este o infecţie instalată la nivelul ţesutului gingival şi osos, aceasta fiind printre cele mai frecvente cauze ale pierderii dinţilor în cazul adulţilor. Dacă tratamentul nu este administrat la timp, afecţiunile parodontale se agravează, determinând necesitatea unui tratament complex şi costuri pe măsură.
3. Îţi menţii dinţii sănătosi
Deoarece boala parodontală este una dintre principalele cauze ale pierderii dinţilor la adulţi, controlul stomatologic şi detartrajul regulat sunt absolut necesare pentru protejarea dinţilor naturali.
4. Spui adio plăcii bacteriene
Placa bacteriană care se depune pe dinţi în urma lipsei periajului regulat favorizează formarea cariilor dentare şi afectează smalţul dinţilor şi poate fi indepărtată doar în cadrul profilaxiei profesionale.
5. Poţi preveni cancerul oral
Potrivit Oral Cancer Foundation, în fiecare oră, în Statele Unite, o persoană moare din cauza cancerului oral. Depistat în faze incipiente, acesta este tratabil în proporţie de 80% din cazuri.
6. Menţinerea sănătatii orale
Prin examinarea vizuală şi compararea igienei dentare actuale cu cea observată în cadrul şedinţei anterioare, medicul stomatolog te va avertiza cu privire la zonele predispuse la depunerea tartrului şi formării cariilor.
7. Zâmbet alb şi strălucitor
Şedinţa de profilaxie te ajută să elimini majoritatea petelor de tutun, cafea şi ceai. De asemenea, datorită tehnicii air-flow, rezultatul va fi un zâmbet mai alb şi mai strălucitor.
8. Beneficii pentru sănătatea ta generală
Studiile recente în domeniu au demonstrat că atacurile de inimă şi cele vasculare pot fi cauzate şi de boli ale gingiilor sau de boli ce sunt rezultate ale unei igiene orale precare. O sedinţă de profilaxie realizată la 6 luni ajută la păstrarea dinţilor şi gingiilor în stare de sănătate maximă şi reduce riscul de expunere la astfel de afecţiuni.
9. Alege să ai o respiraţie proaspătă!
Conform cercetărilor realizate, aproximativ 85% din persoanele cu o respiraţie urât mirositoare persistentă, cunoscută sub numele de halitoză, au o problemă dentară care o provoacă. O igienă orală corectă este esenţială pentru prevenirea unei astfel de probleme, iar controlul periodic impreună cu şedinţele de profilaxie regulate te vor ajuta să ai un zâmbet sănătos şi o respiraţie proaspătă.
10. Efectuată periodic, profilaxia este mai ieftină!
Dacă şedinţa de profilaxie este realizată cel puţin o dată la 6 luni.