Adenomioza are ca simptome tipice menoragie, dureri pelviene, dismenoree, vârstă tipică de debut fiind cuprinsă între 35-50 ani. Ca urmare a coexistenţei cu endometrioza şi a simptomelor asemănătoare reprezintă o afecţiune dificil de diferenţiat. De aproximativ un secol diagnosticul adenomioamelor şi ulterior al adenomiozei a fost exclusiv RETROSPECTIV şi bazat doar pe secţionarea uterului post histerectomie şi evaluarea din punct de vedere histopatologic a miometrului.
Articol realizat prin participarea doamnei doctor Mădălina Ciuhodaru, medic primar obstetrică-ginecologie, asistent universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie ”Grigore T.Popa” Iaşi:
Adenomioza reprezintă o adevărată “piatră de încercare” a diagnosticului eficient în ginecologie, în formele sale severe având ca formă de tratament histerectomia (extirparea uterului) atât la femeile aflate în premenopauză şi postmenopauză.
Simptome
Simptomele tipice sunt reprezentate de:
1. Menoragie (sângerări în cantitate mică);
2. Dureri pelvine;
3. Dismenoree (durere asociată menstruaţie).
Mai mult decât atât coexistenţa adenomatozei şi a endometriozei face relativ imposibilă delimitarea simptomatologiei specifice fiecărui tip de patologie.
Vârstă tipică de debut este între 35-50 ani dar poate afecta şi femei mai tinere. În timp ce incidenţa endometriozei este estimată între 6% şi 10% dintre toate femeile şi aproximativ între 30% şi 35% dintre cele care suferă de dureri pelvine şi infertilitate, incidenţa adenomiozei este încă sub semnul întrebării din cauza criteriilor imagistice de diagnostic diferite - unele estimări arată în jur de 70% adenomioza la paciente cu endometrioză comparativ cu 9% dintre cele sănătoase.
În alte studii, însă, doar 27% dintre pacientele cu endometrioză aveau şi adenomioza la examenul RMN preoperator. Tot la RMN au fost identificate difuze şi discrete focare de adenomiomatoza la 54% din femeile tinere cu infertilitate şi dismenoree sau/şi menometroragii.
Deşi iniţial s-a afirmat că diagnosticul clinic al pacientelor cu adenomioză este relativ simplu, de aproximativ un secol diagnosticul adenomioamelor şi ulterior al adenomiozei a fost exclusiv RETROSPECTIV şi bazat doar pe secţionarea uterului post histerectomie şi evaluarea din punct de vedere histopatologic a miometrului.
De mai mult de un sfert de veac însă posibilităţile diagnostice moderne s-au schimbat substanţial incluzând şi diagnosticul preoperator care este de obicei deosebit de acurat.
Diagnosticul clinic
Detaliile principale ale diagnosticului se referă la două simptome majore:
- Sângerări menstruale lungi → ce se transformă pe măsură ce boală avansează în scurgeri sanguinolente continue
- O patologie dureroasă importantă. Acum, însă, s-a concluzionat că un diagnostic eminamente clinic este practic empiric. Studiind numărul toatal de cazuri la care s-a efectuat histerectomie pentru orice fel de indicaţie s-a găsit adenomioza la 11,2% din ele.
Diagnosticul de adenomioză fiind în general eluziv până la confirmarea histologică se pot utiliza histeroscopia şi histopatologia, completate de examenul endovaginal ecografic. Histeroscopia nu realizează vizualizarea doar a semnelor patognomonice pentru adenomioza (neregularităţi endometriale, defecte vasculare, leziuni hemoragice), ci şi biopsie. Ecografia endovaginală este posibilitatea de diagnostic preoperator în mâinile unui imagist priceput şi în contextul suspiciunii clinice.
RMN-ul semnalizează prezenţa ectopică a celulelor endometriale (“adeno”) şi exclude patologia adiţională, clasificând boala şi în funcţie de severitatea acesteia.
Legătura între adenomioză şi endometrioză este extrem de greu de delimitat, de cele mai multe ori acestea două suprapunându-se. Mai mult decât atât, asocierea cu fibromatoza uterină este relativ frecventă, iar situaţiile în care pacienta este diagnosticată cu adenomioza prezentându-se pentru infertilitate sunt la rândul lor foarte multe.
Tratament
Adenomioza poate dispărea după debutul menopauzei ceea ce sugerează faptul că tratamentul ar fi dependent de stadiul acesteia si de vârsta pacientei precum şi de dorinţa pacientei de a-şi păstra fertilitatea.
Opţiunile terapeutice ar fi:
- Medicamente anti-inflamatoare: Ibuprofen cu administrare cu 1 – 2 zile înainte de debutul menstruaţiei şi pe timpul acesteia; ar reduce fluxul menstrual şi ar ajuta la ameliorarea simptomatologiei dureroase;
- Medicaţie hormonală: pilula contraceptivă estroprogestrativă sau “patch-urile” hormonale sau chiar inelul contraceptiv vaginal influenţează pozitiv abudenţa fluxului menstrual şi intensitatea simptomatologiei dureroase. Contracepţia numai cu progesteron, precum dispozitivele intrauterine sau pilula contraceptivă continuă (care induce amenoreea – lipsa menstruaţiei) este prin acest fapt o atitudine terapeutică benefică.
- Histerectomia – extirparea uterului: în contextul în care intensitatea durerii este exacerbată, medicul curant poate indica această metodă fără extirparea ovarelor.
- Ablaţia (ablaţia endometrială) – o alternativă la histerectomie, nu este general valabilă pentru tratamentul adenomiozei, deoarece distruge doar zona de endometru, nu şi celulele endometriale situate în grosimea miometrului.
- Embolizarea arterelor uterine – tratament tradiţional pentru fibroame, poate ajuta prin scăderea fluxului sanguin către formaţiunile tumorale, reducând simptomatologia.
- Rezonanţă magnetică- focusată pe zonele de leziune - utilizată la pacientele care îşi doresc păstrarea fertilităţii.
Complicaţii în lipsa tratamentului
Din ce în ce mai multe paciente care se adresează pentru infertilitate sunt suspicionate că ar avea adenomioză, însă acest lucru nu este concludent (s-ar putea să fie doar un corolar al faptului că se prezintă la o vârstă mai înaintată când incidenţa adenomiozei este mai ridicată).
Teoretic adenomioza este o tulburare structurală, deci ar putea avea impact asupra fertilităţi, dar nu există evidenţe suficiente pentru a confirma acest lucru.
Tot în teorie, adenomioza creşte riscul de complicaţii pe timpul sarcinii, datorită compromiterii eficienţei uterului având ca şi consecinţe: travaliu prematur, abruptio placentae, avortul şi creşterea incidenţei cezarienei, dar deoarece boala nu este diagnosticată prenatal corect, nu putem preciza cu exactitate relaţia dintre cele două.
