Bolile alergice devin de la an la an mai frecvente, astăzi aproximativ 20% din populaţia mondială şi 25% din populaţia europeană suferă de alergii, fiind afectate persoane de orice vârstă, dar cu precădere copii, adolescenţi şi adulţi tineri.
Alergia la polen este în continuă creştere ca prevalenţă atât la nivel mondial cât şi în România, afectează calitatea vieţii pacienţilor, performanţele şcolare sau productivitatea muncii, afectează atât copiii cât şi adulţii, se asociază frecvent cu conjuctivita alergică (70 % din cazuri) şi cu astmul bronşic (40% din cazuri) însă poate fi controlată foarte eficient cu medicaţia adecvată.
Articol realizat prin participarea doamnei doctor Schifirnet Monica, medic primar Alergologie şi Imunologie clinică, Clinica Gral Ştefan cel Mare, Bucureşti.
Bolile alergice devin de la an la an mai frecvente, astăzi aproximativ 20% din populaţia mondială şi 25% din populaţia europeană suferă de alergii, fiind afectate persoane de orice vârstă, dar cu precădere copii, adolescenţi şi adulţi tineri.
Cele mai frecvente alergii sunt cele determinate de alergenii din aer, primavăra fiind implicate mai ales polenurile de la pomi şi de la plantele graminee.
Alergia la polen (polinoza sau febra fânului) are în România caracter sezonier şi se poate manifesta ca rinită alergică, conjunctivită alergică, rinoconjunctivită alergică sau astm alergic. Particulele de polen care produc alergii sezoniere sunt în marea lor majoritate de dimensiuni mici şi provin de la plante anemofile (ce polenizează cu ajutorul vântului), în timp ce polenurile plantelor entomofile (plante cu flori viu colorate, polenizate de insecte) sunt mai mari şi mai grele şi au importanţă redusă în polinoză.
Principalele sezoanele polenice în România sunt:
- februarie - mai: sezonul polenului de arbori şi arbuşti timpurii, în special din familia Betulaceae (alun, arin, mesteacăn);
- aprilie - iulie: sezonul polenului de graminee sălbatice (firuţa, timoftica, păiuş roşu, golomat, viţelar, ovăscior, iarba de gazon, iarba câmpului etc.) şi al polenului gramineelor de cultură (secară, ovăz, orz, grâu)
- iulie - septembrie: sezonul polenului de buruieni (ambrozie, măcriş mărunt, pătlagina îngustă, urzica mare şi în special pelinarita sau pelinul negru).
Pacienţii cu manifestări în perioada zborului pufului de plop sunt în cea mai mare parte sensibilizaţi de fapt la polenul de graminee.
Uneori, durata manifestărilor alergiei la polen poate fi mai lungă la pacienţii cu mai multe tipuri de sensibilizări.
Principalele acuze ale pacienţilor alergici la polen sunt:
- strănut, mâncărime de nas (prurit nazal), nas care curge apos (rinoree apoasă), nas înfundat (obstrucţie nazală bilaterală, alternantă), sugerând rinită alergică;
- mâncărime în cerul gurii (prurit palatinal) şi în ureche (prurit otic), oboseală (fatigabilitate), durere de cap (cefalee), lipsa poftei de mâncare (anorexie), scăderea sau lipsa mirosului (hiposmia sau anosmia);
- lăcrimare, mâncărime de ochi (prurit conjunctival), ochi roşii (eritem/hiperemie conjunctivală bilaterală) sau pleoape umflate (edem conjunctival/chemosis), sugerând conjunctivită alergică;
- tuse, respiraţie şuierătoare (wheezing), senzaţie de sufocare (dispnee) sau de constricţie a pieptului (constricţie toracică), sugerând astmul alergic, toate aceste simptome fiind reversibile spontan sau cu tratament.
La unii pacienţi există o reactivitate încrucişată între polenurile aeropurtate şi alergene alimentare, fiind posibilă apariţia unor manifestări clinice de alergie alimentară, inclusiv sindrom de alergie orală sau chiar anafilaxie. Reacţiile încrucişate cu alimente pot surveni oricând pe parcursul anului.
În funcţie de tipul polenului care provoacă reacţia alergică, alimentele susceptibile de a crea reacţii încrucişate sunt:
- Polen de arbori: foarte multe legume, fructe, nuci, cartofi, ţelină, alune, mere, pere, piersici, cireşe.
- Polen de graminee: banane, seminţe de floarea soarelui, castraveţi, pepene galben.
- Polen de ierburi: piersici, ţelină, pepene verde, roşii şi portocale.
Manifestările clinice ale rinitei apar în grade diferite de severitate, în formele uşoare mulţi pacienţi îşi ignoră simptomele, însă în formele moderat severe le este afectată calitatea vieţii prin perturbarea somnului, a activităţii profesionale sau şcolare, a activităţilor zilnice, sportive şi în aer liber.
Figura 1 Clasificarea rinitei alergice
Intermitentă
simptome
<4 zile/ săptămână
sau < 4 săptămâni
Persistentă
simptome
4 zile / săptămână
şi > 4 săptămâni
Uşoară
Somn normal
Activităţi zilnice, sport, activităţi de timp liber neafectate
Muncă şi şcoală neafectate
Nici un simptom deranjant
Moderat – Severă
Unul sau mai multe elemente
Somn alterat
Deteriorarea activităţilor zilnice, sportive şi a celor de timp liber
Probleme survenite la locul de muncă sau la şcoală
Simptome deranjante
La pacienţii cu simptome sugestive de alergie la polen este necesară testarea alergologică, care se poate efectua la orice vârstă. Testele alergologice se pot efectua cutanat (tehnica prick -nedureroasă, ieftină, rapidă) sau seric (recoltare de sânge venos, tehnici diferite de laborator, costuri mai mari)
Tratamentul rinitei alergice la polen combină evitarea expunerii la polen, farmacoterapia şi imunoterapia.
1.Evitarea
Pentru reducerea expunerii la polen, pacienţii sunt sfătuiţi să stea cât mai puţin afară în sezonul de înflorire a plantelor la care sunt alergici, să poarte ochelari pentru a scădea depunerea pe conjunctive a polenului, în perioadele cu simptome să se spele cât mai des pe faţă şi pe păr, să ţină cont că părul lung, mustaţa şi barba permit aderarea unei cantităţi mari de polen deci nu sunt recomandate, pe timp călduros şi cu vânt să ţină uşile şi ferestrele închise, în maşină să ţină geamurile închise, să nu ţină plante înflorite în casă, să nu consume miere, faguri de miere şi propolis deoarece agravează simptomele alergice, să-şi planifice concediul astfel încât să nu coincidă cu perioada de înflorire a plantelor la care sunt alergici, să evite activităţile în aer liber atunci când nivelul de polen este foarte ridicat (dimineaţa), să evite cositul sau tăierea/tunsul ierbii.
2.Tratamentul medicamentos
În cazul rinitelor persistente cu simptome moderat severe se vor recomanda de primă intenţie corticosteroizi intranazali asociaţi cu antihistaminice sau antagonişti ai receptorilor de leucotriene. Pacienţii vor fi reevaluaţi după 2-4 săptămâni de tratament. În cazul în care simptomele au fost controlate se va menţine tratamentul pentru încă o lună. În cazul în care simptomele nu au fost controlate se va reevalua diagnosticul, complianţa pacientului şi se va evalua posibilitatea existenţei unor infecţii.
Pacienţii cu rinită persistenta moderat severă vor fi investigaţi suplimentar pentru evidenţierea unui posibil astm bronsic asociat ce va necesita asocierea medicaţiei antiastmatice corespunzătoare nivelului de boală.
Pacienţii cu conjunctivită asociată rinitei vor primi tratament cu antihistaminice oral sau antihistaminice intraocular.
3.Imunoterapia alergen specifică este singura terapie ce poate modifica cursul natural al bolii alergice. Aceasta se poate efectua la pacienţi selectaţi la care s-a dovedit anterior mecanismul alergic al bolii şi numai după respectarea strictă a indicaţiilor şi contraindicaţiilor de administrare. Se poate efectua pacienţilor cu vârste de peste 5 ani, durata tratamentului fiind de minim 3 ani –maxim 5 ani.
În final, trebuie subliniat că alergia la polen este în continuă creştere ca prevalenţă atât la nivel mondial cât şi în România, afectează calitatea vieţii pacienţilor, performanţele şcolare sau productivitatea muncii, afectează atât copiii cât şi adulţii, se asociază frecvent cu conjuctivita alergică (70 % din cazuri) şi cu astmul bronşic (40% din cazuri) însă poate fi controlată foarte eficient cu medicaţia adecvată.
