Atacurile de panică pot apărea în oricare moment al zilei şi ajung în general la apogeu în mai puţin de 10 minute, scăzând apoi treptat în intensitate. Asemănarea cu simptomele unui infarct sau ale altor afecţiuni grave face ca multe din victimele atacurilor de panică să ajungă la spital sau să cheme o ambulanţă.
Articol realizat prin participarea domnului Mihai Bran, medic primar psihiatru şi co-fondator pentru platforma Atlashelp:
Un atac de panică se caracterizează printr-un episod de frică intensă ce declanşează puternice reacţii fizice şi psihice, în situaţii unde nu există un pericol real sau o cauză concretă.
Acestea au un impact emoţional puternic asupra pacienţilor, deseori provocând senzaţia pierderii controlului asupra propriului corp, frica unui iminent atac de cord sau accident vascular cerebral, sau chiar frică de moarte. Deşi atacul în sine nu este periculos, impactul avut asupra celor afectaţi poate influenţa semnificativ calitatea vieţii acestora.
Simptome
Atacurile de panica apar brusc şi fără vreun semn clar care să le anunţe, dar există şi cazuri când anumiţi factori predispozanţi le pot declanşa (zone aglomerate, întunericul, o anumită activitate). Pot apărea în oricare moment al zilei şi pot fi ocazionale sau frecvente. Un atac de panică ajunge în general la apogeu în mai puţin de 10 minute, scăzând apoi treptat în intensitate. Asemănarea cu simptomele unui infarct sau altor afecţiuni grave face ca multe din victimele atacurilor de panică să ajungă la spital sau să cheme o ambulanţă.
Cele mai des întâlnite semne şi simptome ale atacurilor de panică sunt:
-O frică acută de moarte
-O creştere semnificativă a pulsului, palpitaţii
-Transpiraţie, tremurat, frisoane sau pusee de caldură
-Stări de greaţă şi/sau crampe abdominale
-Dureri în zona pieptului şi dureri de cap
-Stări de ameţeală sau de leşin, senzaţie de amorţeală
-Senzaţia detaşării de realitate
Atacurile de panică la copii şi adolescenţi
Dată fiind experienţa de viaţă limitată şi sensibilitatea crescută, atacurile de panică au potenţialul de a afecta mai mult copiii şi adolescenţii ce suferă de acestea.
Senzaţiile specifice, precum îngreunarea respiraţiei sau durerile în zona pieptului, pot face un copil să creadă că e pe cale să moară sau să înnebunească, deseori aceştia având manifestări mai intense şi mai dramatice decât adulţii, precum urlete, plâns necontrolat sau hiperventilaţie.
De asemenea, atacurile de panică au un potenţial crescut de a afecta semnificativ viaţa copiilor şi adolescenţilor, aceştia asociind anumite activităţi cu apariţia atacurilor.
Deşi în general astfel de episoade au loc fără un factor declanşator clar, copiii pot trage anumite concluzii în privinţa originii acestora, devenind astfel speriaţi de gândul de a merge la şcoală, de a fi într-un spaţiu deschis şi aglomerat etc. Aceste manifestări, netratate şi neexplicate la timp, pot avea efecte de durată în viaţa acestora, făcându-i să renunţe la şcoală, să nu mai interacţioneze cu lumea din jur şi chiar să le provoace gânduri suicidale.
Tratament
Una din metodele eficiente pentru a controla atacurile de panică o reprezintă psihoterapia. Terapeutul poate, printr-o comunicare eficientă cu pacientul, să îl facă pe acesta să înţeleagă cât mai bine natura problemei şi să conştientizeze că pericolul nu este unul real.
Pe măsură ce pacientul conştientizează că simptomele fizice ale atacurilor de panică nu îi pun viaţa în pericol, acesta poate treptat să le controleze, până în punctul în care acestea sunt complet eliminate. Dacă atacurile de panică sunt declanşate de anumiţi factori, terapeutul îl poate expune gradual pe pacient la respectivul factor până când anxietatea dispare în totalitate.
În cazurile în care funcţionarea pacientului este afectată, medicul prescrie şi un tratament medicamentos, care poate ajuta pacientul să îşi controleze atacurile de panică.
