Brahiterapia este indicată mai ales în cancerul de prostată cu risc scăzut, dar şi pentru pacienţi cu tumoră cu risc mediu ca şi monoterapie, la un volum prostatic sub 50 mL, scor Gleason până la 6. În cazul cancerelor cu risc scăzut (T1-T2a N0 M0, PSA<10 ng/ml, Gleason<6, volum prostatic<50ml) brahiterapia în monoterapie, sau radioterapia externă, asigură aceeaşi rată de supravieţuire fără recurenţă, ajungând la rate de supravieţuire de peste 10 ani la peste 90% din pacienţi - fiind o metodă curativă.
Articol realizat prin participarea domnului doctor Jozsef Szabo - Medic Primar Urologie, Centrul Medical Provita:
În ce constă brahiterapia?
Brahiterapia (în limba greacă brahi = scurt), este o formă de radioterapie în care sursa de radiaţii este plasată în contact direct cu organul ţintă sau în interiorul acestuia.
Brahiterapia prostatei a fost descrisă pentru prima dată în 1911, când s-a utilizat Radiu aplicat intrauretral; în 1983 Holm a tratat primii pacienţi cu cancer prostatic intracapsular, prin aplicare transperineală de 125I; în 1985 la Seattle Prostate Cancer Institute, Ragde a consacrat brahiterapia modernă cu 125I, aplicat transperineal, sub ghidaj ecografic transrectal.
Cel mai frecvent este folosit în tratamentul cancerului cervical, mamar, de piele şi de prostată asociat, sau nu, de radioterapie externă convenţională, hormonterapie, dar şi în tratamentul cancerelor din sfera ORL (buze, cavitate bucală- mai ales limba, orofaringe), tract digestiv şi respirator, părţi moi etc.
În cazul prostatei, surse de iod-125 radioactive numite seminţe (”seed”) de mărimea unei boabe de orez (4,5x0,8 mm) sunt introduse în tumoră cu ajutorul unor aplicatori în anestezie locală, generală sau rahianestezie. Numărul seminţelor, poziţia şi distribuţia lor sunt calculate cu ajutorul unui sistem de planificare pe baza aspectului ecografic şi/sau RMN astfel încât ţesuturile înconjurătoare să fie cât mai puţin expuse la radiaţii.
Vorbim de brahiterapie permanentă, deci sursele rămân în organism după tratament. Nivelul de radiaţie este foarte mic, afectează doar ţesuturile la câţiva milimetri (ţesuturile învecinate nu sunt afectate în mod inutil) şi scade, treptat, 125I având un timp de înjumătăţire de 60 de zile, ulterior seminţele devenind inactive.
Doza totală prescrisă este relativ mica, de 140 Gy, riscul de iradiere în afara corpului fiind limitat. Procedura durează aproximativ 45-70 minute, de obicei se efectuează ambulator, în regim de spitalizare de zi, deci pacientul în aceeaşi zi poate pleca acasă urmând să revină la activităţile sale obişnuite în câteva zile.
Care sunt factorii care recomandă acest tip de intervenţie? Căror categorii de persoane se adresează acest tip de terapie? Există vreun prag de vârstă în acest sens?
Brahiterapia poate fi folosită cu scop curativ al cancerul de prostată, cu condiţia ca tumora să fie localizată, doar avansat local, fără metastaze. Procedura este o metodă terapeutică minim invazivă a cancerului de prostată localizată, are aceeaşi indicaţie ca şi prostatectomia radicală deschisă sau laparoscopică (îndepărtarea chirurgicală a prostatei).
Este indicată mai ales în cancerul de prostată cu risc scăzut, dar şi pentru pacienţi cu tumoră cu risc mediu ca şi monoterapie, la un volum prostatic sub 50mL, scor Gleason până la 6. Un volum prostatic peste 50g prezintă doar o contraindicaţie relativă pentru brahiterapie, în aceste cazuri hormonterapia neoadjuvantă poate să scadă volumul prostatic cu până la 30% şi intervenţia poate fi realizată ulterior.
De multe ori, în cancerele avansate local, chirurgia nu poate fi efectuata din punct de vedere tehnic sau nu poate oferi cea mai bună şansă de vindecare, în aceste cazuri radioterapia externă sau brahiterpia oferă singura şansă de vindecare. Vârsta nu reprezintă contraindicaţie.
Care sunt avantajele pe care le oferă brahiterapia?
În contrast cu prostatectomia radicală (operaţia care presupune excizia prostatei şi a veziculelor seminale) ratele de incontinenţă urinară şi disfuncţie erectilă sunt mult mai mici.
Durata spitalizării, în cazul brahiterapiei, este de o noapte (faţă de 5-7 nopţi în cazul prostatectomiei radicale), deci pacientul părăseşte spitalul în prima zi după procedură, fără sondă uretrovezicală şi fără limitări în ceea ce priveşte efortul fizic sau activităţile curente, acesta putand reveni în viaţa profesională şi socială, practic, imediat. Refacerea într-un timp scurt constituie, probabil, cel mai mare avantaj pe care îl oferă această formă de tratament.
Totodată, în cazul în care apare recidiva locală, brahiterapia nu reprezintă contraindicaţie pentru o prostatectomie efectuată ulterior. Brahiterapia este efectuată într-o singură şedinţă, faţă de radioterapia externă, care presupune administrarea unor doze mici de radiaţii, repetat, pe parcursul mai multor săptămâni.
Care sunt efectele adverse ale brahiterapiei?
Fiind un tratament localizat, efectele adverse generale sunt practic inexistente, sunt limitate la zona afectată de radiaţii, deci sunt reprezentate de simptomatologie urinară joasă după cum urmează: polakisurie (urinare frecventă), disurie (micţiuni dureroase), hematurie tranzitorie, imperiozitate micţională, retenţie urinară, incontinenţă urinară (eliminarea accidentală a urinei).
Efectele secundare acute asociate cu brahiterapia mai includ vânătăi locale, umflături, sângerări, sau disconfort în cadrul regiunii implantate. Aceste efecte adverse acute şi subacute de obicei se rezolvă în câteva zile sau săptămâni.
În brahiterapia permanentă există o mică şansă ca surse de radiaţii să migreze din prostată în vezică sau în uretra şi să fie transmise în urină. Pe termen lung, brahiterapia poate fi asociată cu disfuncţie erectilă (5-15%), mult mai puţin frecvent decât în cazul intervenţiei chirurgicale (este influenţată şi de vârstă şi de nivelul funcţiei erectile înaintea brahiterapiei).
Care este prognosticul pe termen lung al pacienţilor care au beneficiat de brahiterapie?
În cazul cancerelor cu risc scăzut (T1-T2a N0 M0, PSA<10 ng/ml, Gleason<6, volum prostatic<50ml) brahiterapia în monoterapie, sau radioterapia externă, asigură aceeaşi rată de supravieţuire fără recurenţă, ajungând la rate de supravieţuire de peste 10 ani la peste 90% din pacienţi - fiind o metodă curativă.
În cazul cancerelor cu risc intermediar brahiterapia în monoterapie este asociata cu o rată de supravieţuire de 5 ani in 63% din cazuri. Totodată, în stadii mai avansate de boală, brahiterapia poate fi folosită ca tratament paliativ pentru ameliorarea simptomelor provocate de dureri si sângerări.
