Efectele neplăcute ale aerului condiţionat

Efectele neplăcute ale aerului condiţionat

În interiorul aparatului de aer condiţionat pot exista bacterii, pe care acesta le va împrăştia în aer. Trebuie menţionată una în mod special, Legionella Pneumophila, care poate cauza infecţii pulmoare severe, cu rezistenţă la antibioterapie. De asemenea, aerul condiţionat în sine poate fi un factor alergen asupra mucoasei respiratorii şi, ca urmare, poate provoca rinite şi rinosinuzite alergice, cu intensificarea secreţiilor nazale, mâncărime şi strănut repetitiv. 

Articol realizat prin participarea doamnei doctor Ana Maria Apostol, medic primar ORL, competenţă Chirurgie endoscopică, Audiologie, Chirurgie ORL pediatrică pe care o puteţi găsi în cadrul Clinicilor Medlife, dar şi la adresa www.alertaorl.ro:

Este vară şi este foarte cald şi, ca să putem “supravieţui” acestor temperaturi excesiv de ridicate, tentaţia de a da drumul aparatelor de aer condiţionat este irezistibilă. Bucurându-ne de confortul termic pe care acestea ni-l oferă, cel mai adesea neglijăm faptul că folosirea în exces sau necorespunzătoare a aerului condiţionat poate avea efecte negative asupra corpului nostru.

Aerul condiţionat este un aer rece pe care îl inhalăm. În interiorul corpului nostru sunt 36,5 grade Celsius. Dacă noi inhalăm aer la o temperatură de 19-23 grade Celsius, mucoasa nazo-sinusală va trebui să încălzească acest aer şi să îl aducă la parametrii normali corpului nostru.

Datorită acestei “munci” pe care trebuie să o facă mucoasa nazală, aceasta se va congestiona şi se va inflama. Astfel mucoasa va deveni roşie, iar cornetele nazale inferioare se vor umfla şi ele. Treptat va apărea o secreţie transparentă, care iniţial va curge în anterior, în afara nasului, iar apoi o vom simţi în spatele nasului, alunecând pe gât.

Prin urmare, nasul se înfundă cu secreţii în interior şi poate apărea usturime şi chiar durere la nivelul nasului şi al feţei în dreptul ariilor de protecţie a sinusurilor.

Vor mai apărea de asemenea şi durerea de gât şi răguşeala datorită secreţiilor din nas care vor curge în gât şi îl vor inflama. În plus, se poate instala durerea de gât constantă pe toată perioada zilei, la care se poate adăuga şi tusea iritativă care nu trece cu nici un antitusiv.

Acest aer rece care vine în contact cu mucoasa nazo-sinusală va scădea imunitatea locală a acesteia, astfel că bacteriile care stau la suprafaţa mucoasei respiratorii (bacterii pe care în mod obişnuit le ţinem sub control) se vor multiplica şi vor genera infecţii loco-regionale. Adică secreţiile transparente vor deveni purulente şi vom ajunge la rinosinuzite acute purulente şi chiar faringo-amigdalite bacteriene.

Tot aerul condiţionat este responsabil pentru durerile de cap care pot apărea frecvent. Acestea pot fi nevralgice (din cauza iritaţiei unor puncte nevralgice date de aerul foarte rece) sau sinusale (din cauza inflamaţiei majore a mucoasei sinusale). Durerile de cap nevralgice pot fi anterioare (faciale) sau posterioare (cervicale).

Pot apărea inclusiv contracturi musculare, chiar şi torticolis (contractură a muşchiului gâtului sternocleidomastoidian). Destul de frecvent poate apărea şi durerea de ureche, care poate fi trecătoare (generată de aerul rece care a atins timpanul). Poate apărea însă şi o durere a urechii pentru care este nevoie de tratament din cauza faptului ca se dezvoltă otită medie, care adesea este însoţită şi de înfundarea urechii.

Însă riscurile de utilizare necorespunzătoare a aerului condiţionat pot fi şi mai mari. În interiorul aparatului de aer condiţionat pot exista bacterii, pe care acesta le va împrăştia în aer. În mod special de una ar trebui să ne fie frică: Legionella Pneumophila, care poate cauza infecţii pulmoare severe, cu rezistenţă la antibioterapie.

De asemenea, aerul condiţionat în sine poate fi un factor alergen asupra mucoasei respiratorii şi, ca urmare, poate provoca rinite şi rinosinuzite alergice, cu intensificarea secreţiilor nazale, mâncărime şi strănut repetitiv. Pot apărea chiar şi conjunctivite. Aerul condiţionat va împrăştia mult mai uşor alergenii şi bacteriile din cameră favorizând apariţia şi mai frecventă a acestor afecţiuni respiratorii.

Dacă vom şti ce afecţiuni respiratorii pot apărea datorită aerului condiţionat vom fi mai atenţi cum îl vom folosi. Prin urmare, acesta trebuie setat la o temperatură cât mai înaltă, astfel că diferenţa dintre temperatura din exterior şi cea din cameră ar trebui să fie cuprinsă între 3 grade şi maxim 10 grade. Ar trebui setată temperatura aerului condiţionat la 23-25 grade, indiferent de mărimea camerei sau numărul de oameni din interior.

La fel şi în maşină, unde este indicat ca fluxul de aer să fie îndreptat spre picioare. În cazul copiilor nu ar trebui să îi ţinem într-o cameră în care aerul este pornit pentru că la ei mucoasa respiratorie se va inflama mult mai uşor şi mai repede. Recomandarea este de a-i aduce în cameră după ce aceasta a fost răcită în prealabil, recomandare valabilă şi pentru adulţi.

Dacă totuşi trebuie să stăm în cameră, nu vom sta cu aerul condiţionat pornit non-stop. În momentul în care s-a răcit camera, închidem aerul şi îl vom reporni doar când s-a încălzit foarte tare.

Nu este bine să dormim noaptea cu aerul condiţionat pornit. Chiar şi în cazul aparatelor dotate cu funcţia “night sleep”, acestea trebuie folosite cu precauţie, numai dacă temperatura din cameră devine insuportabil de ridicată şi având grijă să nu ne aflăm în bătaia directă a fluxului de aer.

viewscnt