Ghidul analizelor de sânge

Ghidul analizelor de sânge

Analizele de sânge, în funcţie de specific, necesită o pregătire aparte, iar nerespectarea instrucţiunilor prealabile poate influenţa rezultatele acestora. De asemenea, există o procedură standard de recoltare pentru toate probele, conform ghidurilor internaţionale, care prevede o serie de paşi pe care personalul medical trebuie să îi parcurgă.

Articol realizat prin colaborarea doamna doctor Marinela Stănculete, Concierge Doctor Intermedicas:

Care este modul prin care o persoană se poate pregăti pentru recoltarea analizelor? Ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să facă în prealabil?

Analize de sânge
-se recoltează dimineaţa, preferabil între orele 7-10, după 8 ore de post alimentar, se poate bea apă plată în acest interval de timp, după o noapte în care pacientul nu a fost privat de somn
-există analize care pot fi recoltate indiferent de ore (imunologie), şi analize care trebuie recoltate la anumite ore precise (unii hormoni)
-există analize care au nevoie de condiţii speciale de recoltare - de exemplu, în ortostatism (în picioare), sau după efort de 30 min, sau după repaus întins în pat de 30 min.(renina-aldosteron)

Analize de urină
-examen sumar de urină - din prima urină a dimineţii, în afara menstruaţiei (pentru femei), după toaleta genitală externă cu apă şi săpun, de la mijlocul jetului de urină, ideal fără întreruperea jetului
-urocultură-identic, cu sublinierea importanţei necontaminării recipientului sau meatului urinar cu microbi din regiunea perianală , piele
-examen sumar de urină şi urocultură- măsurile de pregătire sunt similare, se lasă să cadă în vasul de toaletă primele picături, apoi se pune recipientul pentru sumar (se umple 1/2), apoi urocultorul (minim 1/3)
-examenul din urină pe 24 de ore: colectarea urinii timp de 24 de ore ale unei zile obişnuite fără efort fiziz neobişnuit (fără prima urină a dimineţii zilei 1, dar inclusiv prima urină a dimineţii zilei 2), în recipient curat şi uscat (nu trebuie să fie steril), omogenizarea la sfârşitul recoltării, măsurare exactă a volumului cu pahar gradat, notarea volumului urinar/24 ore, se aduc la laborator 1-3 recipiente (de tip urocultor)

Probe de scaun
-se recoltează din vas curat şi uscat (nu din vasul de toaletă)
-cu lopăţică ataşată de capacul recipientului se prelevează 3 fragmente mici (cât o alună) din 3 locuri diferite şi se pun în recipient- să fie plin aproximativ 1/3
-este de dorit recoltarea din scaun dimineaţa, dar dacă pacientul are scaun seara, probele se pot păstra peste noapte la frigider (nu la congelator)
-pentru coprocultură se procedează identic, dar lopăţica cu materii fecale se introduce în gelul din recipient (este un mediu de transport). Până la recoltare recipientul cu gel se păstrează la frigider.

Exsudat faringian
-se recoltează dimineaţa, după 8 ore (minim 4 ore) în care pacientul nu a ingerat nimic, nu a mestecat nimic, nu a efectuat igiena dentară

Examene de secreţii colecţii
-se recoltează de către personalul medical, după 12 ore în care pacientul nu a efectuat toaleta zonei respective

Recoltare probe biologice ginecologice
-se recoltează în afara menstruaţiei, după abstinenţă sexuală de minim 24 de ore, de către personalul medical
-pentru examenul Papanicolau recoltarea se face optim între zilele 10 şi 14 ale ciclului menstrual (pentru femeile în premenopauză)

Recoltare examene secreţie uretrală la bărbaţi
-se face de către personalul medical, după abstinenţă sexuală de minim 24 de ore, fără toaletă genitală în ultimele 12 ore

Spermocultură, spermogramă
-recoltarea se face după abstinenţă sexuală de minim 24 de ore (ideal 48 de ore), după toaleta genitală cu apă şi săpun, în recipient steril.
-în cazul spermogramei proba trebuie pusă în lucru în interval de 20-30 min de recoltare (de aceea recoltarea este ideal să aibă loc în sediul laboratorului în încăpere special amenajată)
-spermocultura poate aştepta câteva ore până la prelucrare, de aceea are acelaşi regim de aşteptare ca şi urocultura

Există o procedură standard de recoltare pentru toate instituţiile medicale? Care sunt paşii obligatorii pe care trebuie să îi urmeze personalul medical în momentul recoltării?

Da, există procedura standard de recoltare pentru toate probele, conform ghidurilor internaţionale. Paşii obligatorii pe care trebuie să îi parcurgă personalul medical sunt:
-pregătirea materialelor
-explicarea procedurii către pacient, inclusiv arătarea felului în care sunt deschise şi desigilate recipientele sterile
-spălarea mâinilor, purtarea mănuşilor de recoltare (nu este obligatorie, face parte din măsurile de protecţie ale personalului, nu ale pacientului)
-pregătirea pacientului- poziţionare la postul de recoltare, măsuri de asepsie locală ale locului de recoltare (atunci când este prevăzut acest lucru)
-recoltarea propriu-zisă
-etichetarea probelor cu datele complete
-întocmirea fişei de analize
-pregătirea trimiterii probelor la laborator

Ce factori pot influenţa rezultatul analizelor de sânge în cazul adulţilor?

Rezultatele analizelor pot fi influenţate de mulţi factori, cei care depind de pacient sunt:
-nerespectarea pregătirii recomandate de ghidurile de practică medicală
-absenţa somnului în noaptea precedente recoltării (pentru probele de sânge şi urină)
-existenţa în ziua precedentă a unei diete major modificate (în cantitate sau conţinut) faţă de dieta obişnuită a pacientului
-hidratarea insuficientă în zilele precedente
-medicaţie şi suplimente administrate (în dimineaţa recoltării nu se vor administra medicamentele, cu mici excepţii: de exemplu, insulina)
-efortul fizic excesiv
-imobilizarea prelungită
-expunerea la stres intens şi prelungit
-etapele ciclului menstrual (valabil pentru dozările hormonale)

viewscnt