Doctor George Daniel Buzete, medic anatomopatolog, a declarat, într-un interviu acordat 360medcial.ro, că identificarea biomarkerilor cancerului pulmonar reprezintă un element al medicinei personalizate, care tratează leziunea canceroasă în individualitatea şi cu particularităţile ei, şi nu ca o categorie generală.
Printre cei mai testaţi biomarkeri se numără EGFR, ALK şi PD-L1, însă numărul biomarkerilor testaţi în cancerul bronhopulmonar este în continuă creştere (ROS-1, RET, NTRK, HER-2 etc).
Dr. George Daniel Buzete afirmă că, din punct de vedere procedural, realizarea unei reacţii durează aproximativ 48 de ore, menţionând că orice variabilă legată de materialul testat poate duce la prelungirea acestei durate.
Interpretarea reacţiei se face fie manual, de medic, pe baza unui protocol de interpretare specific fiecărui biomarker şi aplicabil oriunde în lume, fie automat, prin utilizarea unei aparaturi specifice.
În ambele situaţii există elemente de control, de caracterizare a parametrilor generali de reactivitate a fiecărui ţesut, prezenţa acestora fiind elementul care permite evaluarea corectă a statusului biomarkerului respectiv.
Interviul complet cu George Daniel Buzete:
1. De ce este importantă testarea biomarkerilor în stabilirea unui tratament potrivit şi cât de relevanţi sunt în mod specific pentru cancerul pulmonar?
Biomarkerii din cancerul pulmonar nu sunt altceva decât componente biologice implicate în dezvoltarea şi întreţinerea procesului tumoral. Identificarea prezenţei lor nu face altceva decât să explice mecanismul procesului tumoral, oferind în acelaşi timp soluţia terapeutică optimizată pentru leziunea canceroasă specifică.
2. Cat de des sunt testaţi biomarkerii in prezent la nivel naţional şi care este procedura aferentă testării (cum se efectuează, cât durează, mod de interpretare etc.)?
Mult mai des decât se făcea în urmă cu doi ani, de exemplu, dar sunt încă destul de multe persoane cu leziuni canceroase care nu trec prin "sita" identificării mecanismelor particulare de tumorigeneză, pierzându-se, astfel, şansa identificării tratamentului optim.
În esenţă, testarea este o procedură relativ simplă, suportul pentru aceasta fiind constituit de materialul biologic (ţesut canceros) anterior obţinut şi utilizat în stabilirea diagnosticului histopatologic, element necesar în cazul fiecărui bolnav de cancer.
În funcţie de biomarker, se utilizează o reacţie imunohistochimică prin obţinerea unui preparat histopatologic permanent în care o porţiune din ţesutul canceros este prelucrată specific şi interpretată la microscopul optic pentru evaluarea modului de reacţie sau, în alte cazuri, o reacţie de biologie moleculară în care componente informaţionale specifice, cum sunt fragmentele de acizi nucleici canceroşi, sunt căutate şi cuantificate prin reacţii strict controlate şi monitorizate.
Astăzi, progresul tehnologic din lumea medicală oferă, şi în cazul ţării noastre, oportunitatea de a realiza aceste reacţii de identificare a biomarkerilor tumorali în mod automat.
În acest fel, fiecărui pacient îi sunt asigurate aceleaşi condiţii de testare cu respectarea protocoalelor standard validate, valabile şi aplicabile oriunde pe Glob pentru biomarkerul respectiv.
În ceea ce priveşte durata testării, din punct de vedere procedural, realizarea unei reacţii durează aproximativ 48 de ore. Este important de ştiut că orice variabilă legată de materialul testat poate duce la prelungirea acestei durate.
Interpretarea reacţiei se face fie manual, de medic, pe baza unui protocol de interpretare specific fiecărui biomarker şi aplicabil oriunde în lume, fie automat, prin utilizarea unei aparaturi specifice.
În ambele situaţii există elemente de control, de caracterizare a parametrilor generali de reactivitate a fiecărui ţesut, prezenţa acestora fiind elementul care permite evaluarea corectă a statusului biomarkerului respectiv.
Calitatea şi cantitatea de ţesut canceros disponibile devin factori importanţi, care pot influenţa durata testării. Pentru o monitorizare suplimentară, dar şi pentru o interpretare exactă, se ia în calcul modul de reacţie a unui ţesut de control.
Pentru cazuri particulare, cum sunt prezenţa de acizi nucleici cu origine canceroasă liber circulanţi sau a celulelor canceroase circulante, în torentul sangvin, un eşantion din sângele periferic poate constitui material suficient pentru identificarea specifică a biomarkerului tumoral.
3. Ce categorii de biomarkeri sunt cunoscute pentru cancerul pulmonar şi în ce măsură identificarea lor poate ajută la reducerea ratei ridicate de mortalitate?
Biomarkerii utilizaţi pot fi grupaţi în diferite categorii, în funcţie de diverse elemente, printre care mecanismul patogenic din care fac parte sau modul de acţiune al agentului terapeutic asociat.
Printre cei mai testaţi biomarkeri se numără EGFR, ALK şi PD-L1, însă numărul biomarkerilor testaţi în cancerul bronhopulmonar este în continuă creştere (ROS-1, RET, NTRK, HER-2 etc.).
Identificarea lor este un element al medicinei personalizate, care tratează leziunea canceroasă în individualitatea şi cu particularităţile ei, şi nu ca o categorie generală.
Prin testarea biomarkerilor, determinarea mecanismului particular prin care un cancer s-a dezvoltat vine "la pachet" cu un mijloc terapeutic specific adresat blocării acelui mecanism.
Este o modalitate simplă prin care ţesutului canceros detectat i se pune la dispoziţie metoda terapeutică adaptată modului de formare, metodă confirmată şi autorizată ca fiind cea mai eficientă în situaţia respectivă.
Cunoaşterea mecanismului de tumorigeneză, dar şi a elementului terapeutic de contracarare potrivit reprezintă resurse preţioase pentru medicul clinician, oferindu-i acestuia posibilitatea să încetinească sau să stopeze evoluţia procesului malign şi chiar să înlăture efectele nocive ale cauzate de apariţia acestuia în organism.
Aceste elemente contribuie la creşterea şanselor de supravieţuire a pacientului şi îi pot îmbunătăţi calitatea vieţii, iar, la nivel populaţional, pot reduce numărul de cazuri cu evoluţie nefavorabilă.
4. Care sunt recomandările pe care le aveţi pentru medici cu privire la testarea biomarkerilor?
Biomarkerii tumorali, în general, şi biomarkerii în cancerul bronhopulmonar, în particular, sunt elemente ale medicinei de precizie.
Identificarea prezenţei lor este importantă pentru că indică atât mecanismul de malignitate, cât, mai ales, un răspuns cu mult îmbunătăţit la agenţii terapeutici specifici.
În plus, este important de ştiut că o eventuală ignorare a testării poate reprezenta o premisă suficientă pentru o abordare terapeutică limitată ca valoare, cu rezultate nefavorabile pentru prognosticul şi evoluţia ulterioară a pacientului.
De aceea, medicii anatomo-patologi şi personalul implicat în prelucrarea materialului tisular trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea uriaşă pe care o au în gestionarea ţesutului canceros, o resursă care este, de altfel, limitată de cele mai multe ori cantitativ, dar care are o valoare uriaşă în evoluţia ulterioară a pacientului.
