Directorul general al Wiener Privatklinik, Prim.Dr. Walter Ebm, a declarat, într-un interviu acordat 360medical.ro, că aproape orice formă de cancer va putea fi tratată în următorii ani prin imunoterapie, în combinaţie cu chimioterapie.
De altfel, cei mai mulţi pacienţi se adresează clinicii vieneze pentru afecţiuni oncologice. Procedura de diagnostic presupune 1-2 de şedere în Viena, putând fi prelungită în funcţie de investigaţiile necesare.
Prim.Dr. Walter Ebm susţine că există un procent semnificativ de angajaţi români în cadrul clinicii şi îşi doreşte ca numărul lor să crească. Cu privire la investiţiile în metode moderne de diagnostic şi tratament, majoritatea sunt axate pe cancer.
Interviu complet cu Prim.Dr. Walter Emb, CEO Wiener Privatklinik:
Care afecţiuni sunt cele mai vizate de pacienţii Români în clinica Wiener Privat Klinik?
În primul rând cancerul, aceasta este principala problemă a pacienţilor. Dar cancer înseamnă întreaga medicină. Procesul de diagnostic nu îi implică doar pe cei deja afectaţi de cancer, ci şi pe cei care vin la monitorizări sau verificări. Unii vin doar pentru tratament.
Care sunt planurile de viitor pentru clinică? Luaţi în considerare deschiderea unei clinici în România?
Nu, nu ne-am gândit la acest aspect. Este extrem de costisitor să ai o clinică bună şi specializată şi implică cheltuieli pentru aparatură, medici. Implică mult timp şi bani şi prin urmare ne concentrăm pe Viena. Este mai uşor să aducem pacienţii în Viena decât invers.
Cum decurge procedura de transfer a pacientului din România la clinică?
Avem departamentul de marketing, este extrem de uşor. Avem website-ul şi pot suna sau trimite un e-mail şi vor fi contactaţi şi vor primi orice informaţie doresc. Putem aranja toate detaliile, de la cazare până la programarea consultaţiilor medicale.
Cât rămâne un pacient în medie pentru diagnostic şi tratament?
Nu este uşor de spus, pentru că uneori durează. Încercăm să facem şederea cât mai scurtă, 1-2 zile, dacă este doar pentru diagnostic. Dar dacă sunt necesare investigaţii amănunţite şi se descoperă ceva, transmitem pacientului că le putem face la momentul respectiv sau că trebuie să revină la o altă consultaţie şi va dura mai mult.
Dar care este politica de plăţi? Acceptaţi asigurări de sănătate?
Depinde de pacient. Dacă pacientul are o asigurare privată şi plăteşte pentru el, nu este nicio problemă. Acceptăm orice asigurare privată internaţională. Majoritatea pacienţilor din România plătesc din veniturile personale.
Ce părere aveţi despre colaborarea cu alte clinici medicale? Aveţi programe de tip visiting professors?
De 2-3 ori pe an medicii noştri vin în România şi vorbesc cu alţi medici, participă la congrese în România. Există o colaborare bună cu clinici din România. Unii dintre medici lucrează şi în alte clinici, dar sunt mai puţini, cum ar fi prof.Kotz, este ortoped.
Ce procent din angajaţi sunt români?
Avem asistenţi medicali români, ne-am dori să avem mai mulţi. Căutăm în prezent asistenţi medicali, problema principală este limba. Trebuie să vorbească germană. Avem şi medici români, dar majoritatea trăiesc aici de mulţi ani, au studiat aici.
Care sunt cele mai inovatore intervenţii din clinică?
Facem multe operaţii pentru cancerul pulmonar, am efectuat transplat de rinichi. Dar cel mai nou tratament este cel pentru cancer, imunoterapia. Pe acesta ne concentrăm în prezent.
Investiţi în metode de diagnostic şi tratament?
Facem acest lucru constant ca să ne bucurăm de cele mai moderne metode. Aproape orice formă de cancer din următorii ani ani va fi tratată prin imunoterapie, în combinaţie cu chimioterapie, problema este că în prezent imunoterapia este extrem de costisitoare.
Nu facem cercetare pentru că avem medicii de la Universitate care se ocupă, noi ne implicăm doar în procesul clinic.