Prof. Dr. Bob Djavan a declarat, într-un interviu acordat 360medical.ro, că responsabilizarea faţă de propria sănătate depinde de mediul cultural, existând diferenţe mari între sudul Europei, unde mersul la medic este de multe ori văzut ca un semn de slăbiciune, şi nordul continentului, unde oamenii merg în mod regulat la consultaţii.
Infecţiile de tract urinar sunt prevalente mai ales în rândul femeilor, iar în cazul bărbaţilor hiperplazia prostatei, existând o incidenţă în creştere a cancerului de prostată, potrivit specialistului, care atrage atenţia asupra importanţei controalelor medicale regulate la medicul urolog, în special în rândul bărbaţilor.
Prof. Dr. Djavan menţionează că metodele de screening în cazul urologiei sunt ecografia şi testele de urină, care sunt accesibile şi necostisitoare, fiind mai des folosite de către femei. Igiena atât la nivel corporal, cât şi a hainelor şi în zonele cu piscine publice joacă un rol important în prevenirea afecţiunilor urologice.
Interviul complet cu Prof. Dr. Bob Djavan, director al departamentului de urologie din cadrul Vienna Urology Rudolfinerhaus Foundation Hospital din Austria, director al departamentului de urologie al New York University, Statele Unite, şi visiting professor Intermedicas:
Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate la nivelul sistemului urinar cu care se confruntă europenii (bărbaţi şi femei)? Explicaţi, vă rog, simptomele observate de pacienţi.
Cele mai frecvente probleme localizate în sistemul urinar sunt infecţiile de tract urinar în rândul femeilor, fiind urmate de incontinenţă urinară şi pietre la rinichi.
În cazul bărbaţilor este vorba despre probleme ale prostatei şi ale vezicii urinare, respectiv hiperplazie prostatei şi în cazul vezicii hiperactivitate a acesteia şi pietre.
Desigur, şi cancerul joacă un rol important de asemenea, cancerul de prostată în cazul bărbaţilor având o pondere semnificativă.
Ce metode de screening consideraţi cele mai potrivite pentru depistarea acestor probleme?
Este important de mers la medicul urolog o dată pe an, în special în cazul bărbaţilor, însă nu se întâmplă acest lucru. Femeile merg mai des la consultaţii şi mai eficient.
Unul dintre scopurile medicilor urologi este de a convinge bărbaţii să meargă la control nu doar când au o problemă, ci şi când sunt sănătoşi, la fel cum fac femeile şi probabil din acest motiv au o durată de viaţă mai lungă – merg mai devreme să depisteze o problemă de sănătate şi fac acest lucru constant.
Aşadar, metodele de screening sunt ecografia şi analiza urinei, sunt ieftine şi pot fi realizate pretutindeni cu uşurinţă.
Consideraţi că gradul de responsabilizare cu privire la propria sănătate este diferit în România comparativ cu restul statelor europene?
Cred că responsabilizarea reprezintă o problemă etnică. Nu este problema României, este o problemă în zona de est şi de sud. Cred că persoanele care trăiesc în zona mediteraneană, în sudul Europei, să spunem Italia, Spania, consideră că mersul la doctor este un semn de slăbiciune, motiv pentru care ajung doar când au probleme, în vreme ce statele nordice precum cele scandinave sunt mai deschise şi merg la control în mod regulat.
Aceasta este atitudinea bărbaţilor, din punct de vedere etnologic şi social. Cultura lor îi face să creadă că atunci când mergi la medic dai dovadă de slăbiciune, prin urmare evită.
Ce rol joacă igiena în prevenirea bolilor tractului urinar? Aveţi recomandări?
Consider că igiena reprezintă o problemă importantă şi trebuie discutată şi analizată în mod constant şi trebuie îmbunătăţită. Este important să mergi la medic regulat şi să faci teste ale urinei şi să te asiguri de igiena corporală. În acelaşi timp trebuie să ţii cont şi de hainele pe care le porţi, de conduita în piscine şi jacuzzi, unde sunt mult persoane, respectiv şi şanse crescute de îmbolnăvire.