Societatea Română de Rinologie este implicată de mai bine de 5 ani de zile în campania privind supraprescrierea de antibiotice, având în vedere că România se află pe ultimele locuri ale clasamentului în ceea ce priveşte consultul medical înainte de utilizarea antibioticelor, conform datelor Eurostat. Dr. Vlad Budu, preşedintele Societăţii Române de Rinologie, a declarat pentru 360medical.ro că ,,supraprescripţia de antibiotice este determinată de două mari paliere: palierul medical şi palierul pacientului”.
Estimările sunt sumbre cu privire la rezistenţa microbiană, până în anul 2050, infecţiile rezistente la antibiotice ar putea provoca 10 milioane de decese pe an. Practic, peste 3 decenii n-o să mai avem antibiotice care să distrugă microbii, iar în ultimii 10 ani nu a mai fost descoperit niciun antibiotic nou care să lupte cu germenii.
Am discutat cu dr. Vlad Budu, medic primar ORL şi preşedintele Societăţii Române de Rinologie, care a participat la întâlnirea anuală la Bucureşti organizată de Parteneriatul Global pentru Infecţii Respiratorii (GRIP), convocat şi susţinut de Reckitt, despre acest fenomen al supraconsumului de antibiotice în România şi felul în care poate fi stopat.
De ce este atât de frecventă utilizarea antibioticelor în România?
Ce se întâmplă în ţara noastră este supraprescripţie de antibiotice şi este determinată de 2 mari paliere: medical şi palierul pacientului. Pacientul în general este adult sau copil. În cazul copiilor, părinţii forţează cumva tratamentul cu antibiotice pentru orice, lucru care nu e foarte corect. Există un soi de gând prost că dacă un doctor nu-ţi dă antibiotice, nu prea ştie ce să facă.
Un antibiotic se prescrie în trei condiţii şi asta se întâmplă în România foarte rar. În primul rând, antibioticele se dau în infecţiile microbiene. În infecţii de tip viral antibioticul nu face decât rău, nu face bine. Într-o rinosinuzită fungică toată lumea dă antibiotice şi nu face decât să crească ciuperca acolo.
Deci, ăsta ar fi primul lucru: prescrii antibiotice când ai microbi, dar trebuie să faci exudat, să recoltezi secreţie şi lumea nu face asta. Ceea ce înseamnă că în România astăzi tratamentul cu antibiotice este empiric, se dă după ochi, nu după o antibiogramă.
Deci a doua idee este că un antibiotic se dă după antibiogramă, i-ai făcut secreţie, iese un microb şi vezi exact ce antibiotic trebuie să ia, la care este sensibil.
Este demodată antibiograma în România?
Nu, este obligatorie. Acum s-a ajuns ca antibiograma să se facă în câteva ore ceea ce este senzaţional. Antibiograma este esenţială. Ideea că prescrii un antibiotic cu spectru larg, care prinde tot, că-l dai o dată pe zi, că e tolerat bine, că n-are efecte adverse, stimulează iniţiativa de tratament empiric.
Dar corect este să începi un tratament care nu conţine antibiotic, 2-3 zile, după ce a ieşit microbul şi vezi antibiograma care omoară microbul, prescrii antibioticele conform antibiogramei şi dacă sunt 5-6 antibiotice la care microbul este sensibil, trebuie prescrise medicamentele conform unor ghiduri terapeutice de prescris care există în toată lumea. Există şi în România, dar nu se aplică.
În ultimii ani nu au mai apărut antibiotice noi. Sunt cercetările limitate?
Nu doar că în ultimii 10 ani n-a mai apărut o clasă nouă de antibiotice, ba mai mult, au apărut nenumăraţi microbi. Greu de spus ce s-a întâmplat la nivel de cercetare… Poate lumea a fost mulţumită de ceea ce există, fără să vadă puţin în viitor că lucrurile vor sta prost prin prisma rezistenţei la antibiotice.
Un punct foarte important rămâne modul în care prescriem antibiotice, adică cel de-al doilea palier, cel medical. Şi există medici, în special medicii de familie, medici pediatri, chiar mulţi orelişti, care sunt mai degrabă în sistemul de policlinică, de ambulator şi care prescriu antibiotice ca prin pas terapeutic, ceea ce este o greşeală. Deci, cu alte cuvinte trebuie să lucrăm nu numai la populaţie, ci trebuie să lucrăm şi la partea medicală care trebuie să prescrie antibiotice în mod corect!
