Kinetoterapia presupune un program terapeutic ce apelează la tehnici (active şi pasive) şi la metode specifice, având obiectivul recuperării somato-funcţionale prin intermediul exerciţiilor fizice. Poate fi efectuată chiar de la naştere, iar rezultatele apar în medie după 3 luni, necesitând cel puţin o perioadă de întreţinere de 6 luni-1 an. Este recomandată pentru prevenţia sau tratarea unui număr mare de afecţiuni, începând de la paralizia cerebrală şi sindromul Down şi până la probleme posturale.
Articol realizat prin participarea doamnei Laura Dumitrescu, fizioterapeut pediatric din cadrul Centrului de Excelenţă Terapeutică Active Life Therapy:
1. În ce situaţii recomandaţi kinetoterapia pentru copii? Este necesară o trimitere de la un medic specialist în acest sens?
Pentru a înţelege cât mai bine acest subiect vom discuta mai întâi despre ce înseamnă kinetoterapia şi ce presupune aceasta. Ca etimologie cuvântul kinetoterapie provine din limba greacă şi înseamnă „terapie prin mişcare”. Încă din antichitate se cunosc efectele pozitive ale exerciţiilor fizice şi ale masajului în ceea ce priveşte prevenţia sau recuperarea anumitor afecţiuni ( dureri musculare, traumatisme, obezitate etc.).
Ca forme, există kinetoprofilaxia – ramură care cuprinde un ansamblu de exerciţii şi activităţi ce au ca scop principal prevenţia unor tulburări de natură fizică, dar şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos.
Kinetoterapia presupune programul terapeutic (tehnici şi metode specifice) şi are ca obiectiv recuperarea somato-funcţională prin intermediul exerciţiilor fizice.
Obiectivele ce stau la baza kinetoterapiei sunt:
- Relaxarea
- Corectarea posturii şi a aliniamentului corporal
- Creşterea mobilităţii articulare
- Creşterea forţei şi rezistenţei musculare
- Imbunătăţirea coordonării, a controlului neuro-muscular al mişcării şi a echilibrului
- Creşterea capacităţii de efort
- Reeducarea sensibilităţii.
În cazul copiilor, kinetoterapia se recomandă pentru prevenţia sau tratarea a numeroase afecţiuni printre care: paralizia cerebrală, tulburările de întârziere în coordonare, sindromul Down, problemele posturii, întârzierea în dezvoltarea motorie, durerile de creştere, durerile de spate, traumatisme sportive, sindromul hipermobilitătii, hipotonia, durerile articulare, artrita juvenilă, distrofia musculară, afecţiunile neurologice (hemipareze, parapareze), obezitatea (şi alte afecţiuni metabolice), amiotrofia spinală, torticolis. Cel mai adesea este însă vorba de: corectarea diverselor deformări ale coloanei vertebrale (cifoza, scolioza, hiperlordoza), tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (luxaţii, platfus, picior equin, genu varum sau valgum), luxaţia congenitală de şold.
Îndrumarea către kinetoterapie vine din partea medicului de specialitate, în urma întregului proces de diagnosticare.
Programul de kinetoterapie cuprinde: gimnastică medicală, terapie manuală, masaj medical, aplicare de benzi kinesiologice sau dinamice, iar fiecare pacient beneficiază de un tratament personalizat, în funcţie de diagnosticul său.
2. De la ce vârstă poate fi începută? Este important să existe un grad de cooperare din partea copilului?
Pentru kinetoterapie nu există o limită de vârstă, se poate lucra chiar şi cu nou-născuţi. În cazul acestora, afecţiuni precum torticolis congenital, displazie de şold, var equin sau alte malpoziţii ale piciorului sau genunchiului se corectează mult mai uşor când programul de recuperare este început dijn timp.
Kinetoterapia foloseşte tehnici pasive sau active. Pentru tehnicile pasive nu este nevoie de participarea copilului pentru că mişcarile sunt executate de către kinetoterapeut, iar pentru tehnicile active este foarte important ca pacientul să coopereze, pe asta bazându-se întreg procesul terapeutic.
Copiii lucrează cel mai bine atunci când asociază terapia cu joaca, astfel că fiecare terapeut trebuie să îi asigure copilului un spaţiu liber în care să îşi desfăşoare activitatea, să îi ofere libertate, dar să supravegheze atent atingerea obiectivelor programului. De asemenea, este important pentru copil să se simtă încurajat, să fie tratat cu blândeţe şi răbdare.
3. Care este intervalul minim de timp, dar şi cel maxim pentru ca terapia să ofere rezultatele optime?
Intervalul de timp se cuantifică în funcţie de fiecare copil şi afecţiune. Rezultatele ar trebui să apară, in medie după 3 luni, iar pentru ca acestea să se menţină trebuie să se continue programul cel puţin 6 luni sau 1 an. În cazul anumitor afecţiuni (paralizie cerebrală, traumatisme vertebro-medulare) procesul de recuperare poate dura mai mulţi ani sau poate fi introdus în programul de activităţi zilnice al copilului pe tot parcursul vieţii.
4. Există efecte adverse sau contraindicaţii?
Fiind o terapie care presupune doar mişcare şi nu tehnici invazive sau utilizarea unor substanţe, nu există contraindicaţii sau efecte adverse atunci când este executată în mod corect.
Kinetoterapia pregăteşte copilul pentru un stil de viaţă activ. Prin mişcare şi exerciţiu zilnic copilul se dezvoltă armonios atât fizic, cât şi psihic.
5. În cazul copiilor, problemele cu postura sunt extrem de des întâlnite. Ce recomandări aveţi pentru părinţi?
Mergând prin diverse şcoli, am constatat că în perioada adolescenţei, acolo unde apar şi puseele de creştere, copiii ajung să aibă o postură incorectă, să stea cocoşaţi, cu umerii în faţă, cu capul aplecat înainte, tolăniţi în bănci. Trăim o perioadă în care tehnologia este în permanentă dezvoltare şi asta nu reprezintă un lucru rău atât timp cât nu afectează dezvoltarea copilului atât la nivel cognitiv cât şi fizic.
Un alt fenomen din ce în ce mai răspândit este creşterea ratei obezităţii în rândul celor mici. Sunt mulţi copii care nu reuşesc să prindă sau să lovească o minge, nu au noţiunea de viaţă activă. Cei mai mulţi dintre ei petrec câte 8-9 ore la grădinţă sau după şcoală au alte opţionale şi astfel nu au parte de exerciţiu fizic, musculatura nu este dezvoltată şi nu poate susţine creşterea osoasă. Iar fără o musculatură bine echilibrată apar toate acele probleme cu care ne confruntăm şi noi ca adulţi (diverse dureri de spate, de cap, de membre, oboseală, lipsa capacităţii de concentrare, tulburări de memorie, iritabilitate).
Pentru că ne dorim să prevenim toate aceste afecţiuni considerăm că este foarte util să educăm copiii, dar este nevoie să lucrăm ca o echipă şi cu părinţii şi cadrele didactice. Cu toţii ştim că primul exemplu pentru copii vor fi părinţii, astfel că le recomandăm acestora să se informeze corect în ceea ce priveşte dezvoltarea copilului,să aflecare sunt cele mai frecvente probleme posturale cu care se poate confrunta copilul şi cum pot lucra împreună pentru a le preveni. Pentru că prevenţia este mult mai importantă decât tratamentul.
Este important ca fiecare copil să fie evaluat din punct de vedere postural, cel puţin o daţă pe an.
Însă, cel mai important, părinţii trebuie să aibă grijă de postura lor pentru a oferi un exemplu pozitiv.
