Stresul a fost asociat cu hiperactivitatea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, ducând la o sinteză crescută CRH şi secreţia acestuia la mărirea hipofizei, cu creşterea secreţiei de ACTH şi implicit a cortizolului. Niveluri ridicate ale cortizolului timp îndelungat pot creşte apetitul pentru alimente de tip ,,fast-food” şi cantitatea de ţesut adipos cu redistribuţie către zona abdominală.
Cortizolul afectează direct stocarea grăsimii şi creşterea în greutate la persoanele foarte stresate. El influenţează în mod direct consumul alimentar prin ,,manipularea” receptorilor din creier (în special a hipotalamusului). Acest lucru poate stimula o persoană să mănânce alimente bogate în grăsimi sau/şi zahăr.
Articol realizat prin participarea doamnei doctor Cristina Dudescu, medic specialist endocrinolog în cadrul Centrului Medical Phoenix Medicover:
Este adevărat că stresul prelungit poate cauza o creştere în greutate? Explicaţi vă rog ce se întâmplă la nivel hormonal.
Obezitatea a devenit una din cele mai răspândite boli cronice în ultimele decade, necesitând tratament medical şi prevenire sistematică. Utimele studii au demonstrat faptul că persoanele care suferă de stres pe termen lung sunt mult mai predispuse la obezitate.
În timpul stresului glandele suprarenale, situate la polul superior al fiecarui rinichi, secretă cortizolul - un glucocorticoid denumit şi hormonul stresului cu rol important în metabolism şi în determinarea locaţiei în care se va stoca grăsimea. Sinteza de cortizol este reglată de hormonul adrenocorticotrop (ACTH), secretat de adenohipofiză ca răspuns la secreţia hipotalamică a CRH (corticotrop releasing –hormon).
Stresul a fost asociat cu hiperactivitatea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian ducând la o sinteză crescută CRH şi secreţia acestuia la mărirea hipofizei cu creşterea secreţiei de ACTH şi implicit a cortizolului. Niveluri ridicate ale cortizolului timp îndelungat pot creşte apetitul cu preferinţe pentru alimente de tip ,,fast-food” şi cantitatea de ţesut adipos cu redistribuţie către zona abdominală.
Cortizolul afectează direct stocarea grăsimii şi creşterea în greutate la persoanele foarte stresate.
El influenţează în mod direct consumul alimentar prin ,,manipularea” receptorilor din creier (în special a hipotalamusului). Acest lucru poate stimula o persoană să mănânce alimente bogate în grăsimi sau/şi zahăr.
Cortizolul influenţează indirect apetitul prin reglarea altor substanţe chimice care sunt eliberate în timpul stresului, cum ar fi CRH (hormonul de eliberare a corticotrofinei), leptina şi neuropeptida (NPY).
Niveluri ridicate ale NPY şi CRH şi niveluri scăzute de leptină au demonstrat că duc la stimularea apetitului.
În concluzie, valori crescute ale cortizolului, timp îndelungat, pot duce la creştere ponderală, chiar obezitate, iar obezitatea, la rândul său, la un nivel mai mare de cortizol. Acest lucru apare din cauză că obezitatea, prin izolarea socială şi afecţiunile medicale asociate (HTA, artrită) pot favoriza creşterea nivelului de stres.
Exista o predispoziţie genetică în acest sens?
În formele obişnuite de obezitate au fost identificate până în prezent mai multe gene implicate. Deşi numărul genelor screenate a depăşit 200, numai circa 20 s-au dovedit a avea o oarecare asociere în anumite populaţii şi doar 2 au căpătat o confirmare solidă: gena FTO(26,27), gena PPARG(28).
Genetica este responsabilă pentru apariţia obezităţii într-o proporţie variabilă cuprinsă între 25-75%.
Rolul factorilor genetici în obezitatea comună este complex, fiind determinat de interacţiunea unor gene şi factori de mediu, precum sedentarismul, regimul alimentar dezechilibrat, hipercaloric, bogat în grăsimi si glucide simple.
În 1994 a fost descoperită leptina, un hormon peptidic care este eliberat în adipocite şi joacă un rol important în reglarea aportului şi cheltuielilor energetice, inclusiv apetitul şi metabolismul. Leptina reglează rezervele de ţesut adipos din organism. Inhibarea poftei de mâncare produsă de leptină este pe termen lung şi absenţa ei duce la indigestie necontrolată de alimente şi în final la obezitate.
Datorită leptinei creierul primeşte semnalul că ne-am săturat după ce am mâncat. Foarte multe persoane obeze nu au nicio mutaţie şi nu le lipseşte leptina. Fenomenul se numeste rezistenţă la leptină, o afecţiune în care creierul nu poate determina când nivelurile de grăsime sunt la o concentraţie optimă.
Prin urmare, rezistenţa la leptină este resimţită în organism ca o senzaţie acută de foame, lucru ce activează mai multe mecanisme care, la rândul lor, încurajează depunerea de grăsime, spre deosebire de arderea depozitelor excesive.
Rar obezitatea este cauzată doar de gene defecte. Deşi ereditatea joacă un rol important, stilul de viaţă este cel care determină modul în care va evolua greutatea, chiar şi persoanele cu o predispoziţie genetică pot atinge o greutate normală printr-o alimentaţie corectă şi activitate fizică regulată.
Care sunt modalităţile prin care funcţionarea hormonală poate fi echilibrată, cu excepţia medicaţiei?
Faptul că îngrăşarea şi obezitatea pot fi cauzate de un dezechilibru între hormonii care reglează ţesutul adipos şi metabolismul grăsimii poate părea dezarmant pentru mulţi, însă putem exercita un control asupra acestor compuşi chimici prin stilul de viaţă enumerând câţiva factori de risc pe care îi putem elimina, şi anume:
-somnul insuficient; oamenii de ştiinţă au constatat că somnul insuficient diminuează considerabil activitatea regiunilor corticale ale creierului necesare pentru o evaluare optimă a semnalelor alimentare.
Lipsa somnului altereaza producţia de hormoni regulatori ai apetitului, crescând producţia de grelină, un hormon asociat senzaţiei de foame şi diminuând concentraţia de leptină, hormonul asociat senzaţiei de saţietate.
- stresul- duce la o creştere a concentraţiei de cortizol de către glandele suprarenale cu rol negativ asupra metabolismelor şi creşterea poftei de mâncare. În perioada de stres, organismul suprimă nivelurile de leptină şi le creşte pe cele de grelină, inhibând senzaţia de saţietate şi crescând pofta de mâncare.
- alimentaţia dezechilibrată-hipercalorică, bogată în glucide trebuie evitată şi înlocuită cu o dietă bogată în verdeţuri, legume, leguminoase, fructe, fibre, carne slabă de pui, peşte şi vită.
- exerciţiul fizic regulat- prin activitate fizică regulată nu numai că putem preveni supraponderea sau obezitatea, dar putem îmbunătăţi starea de spirit reducând stările de anxietate, depresie, stres cu rol negativ în obezitate, putem reduce şi riscul de boli cronice precum hipertensiunea arterială, colesterolul, inima şi plămânii fiind mai bine oxigenate, acest lucru ducând la îmbunătăţirea întregului sistem cardiovascular.
Care sunt complicaţiile ce pot apărea pe termen lung prin nivelul crescut al hormonilor asociaţi stresului?
Stresul prelungit, aşa cum am mai discutat, duce la o hipersecreţie de cortizol cu toate efectele negative ale acestuia asupra întregului organism. Persoanele care suferă de stres cronic sunt mai expuse riscului de a dezvolta osteoporoză, hipertensiune arterială, boli ale inimii, obezitate sau depresie deoarece nivelul ridicat de cortizol reduce capacitatea organismului de a lupta împotriva bolilor. Concentraţii crescute ale cortizolului timp îndelungat au efecte negative şi asupra imunităţii prin reducerea activităţii celulelor imunitare.
De foarte multe ori dificultăţile de a dormi, precum şi trezirile frecvente pe parcursul nopţii pot fi legate de stres şi de secreţia de cortizol.
Efectele nivelului ridicat de cortizol asupra metabolismului şi stării de sănătate pe termen lung sunt: apetit crescut, creşterea depozitelor de grăsimi, nivel crescut de colesterol şi trigliceride, rezistenţă la insulină şi glicemie ridicată.
Ce sfaturi puteţi oferi persoanelor care lucrează în medii stresante?
Recomandările în ceea ce priveşte stresul, în general, sunt:
-activitatea fizică în mod regulat
-alimentaţia sănătoasă, fără alimente de tip ,,fast-food”, sucuri, dulciuri, bogată în fibre, fructe şi legume
-odihnă (7-8 ore de somn pe noapte)
-practicarea unui hobby
-activităţi în aer liber
