Lipoaspiraţia, intervenţia recomandată atunci când dieta şi sportul nu mai dau rezultate

Lipoaspiraţia, intervenţia recomandată atunci când dieta şi sportul nu mai dau rezultate

Lipoaspiraţia este recomandată de specialişti pacienţilor care au o greutate stabilă, cum ar fi celor care au slăbit după ce au ţinut un anumit regim alimentar şi au făcut mişcare şi reuşesc să-şi menţină numărul de kilograme constant, fără fluctuaţii. Candidatul ideal pentru această intervenţie: are peste 18 ani, înţelege paşii de urmat şi are aşteptări realiste, are o stare bună de sănătate, are depozite de grăsime nedorite.

Articol realizat prin sprijinul domnului Dr Dan Ioniţă, medic primar chirurgie plastică, http://drdanionita.ro.

Operaţia de lipoaspiraţie nu este o cură de slăbire. Este o intervenţie chirurgicală prin care se poate îndepărta grăsimea care nu dispare după adoptarea unui stil de viaţa sănătos.

Nu este recomandată pentru dat jos kilogramele în plus, dar te poate scăpa de grăsimea care nu vrea sub nicio formă să dispară, oricât de mult ai fi încercat. Se recomandă ca lipoaspiraţia să se facă după ce dieta şi sportul nu mai dau rezultate.

Recomand această intervenţie pacienţilor care au o greutate stabilă. De exemplu, celor care au slăbit după ce au ţinut un anumit regim alimentar şi au făcut mişcare şi reuşesc să-şi menţină numărul de kilograme constant, fără fluctuaţii.

Candidatul ideal pentru această intervenţie:
- Are peste 18 ani;
- Înţelege foarte clar care sunt paşii de urmat şi are aşteptări realiste;
- Are o stare bună de sănătate,
- Are depozite de grăsime nedorite, care pot fi localizate pe trunchi, coapse, fese, braţe, gât, faţă sau gambe

Localizările cele mai frecvente pe care le-am întâlnit sunt şoldurile, trunchiul posterior, fesele, coapsele şi braţele; la bărbaţi şi toracele anterior este o localizare frecventă. Doamnele apelează mai des la această intervenţie, fiind mult mai atente la felul în care arată.

Lipoaspiraţia se face fie cu anestezie generală, fie cu anestezie locală. Rezultatele sunt la fel de bune în ambele variante. Medicul poate decide care dintre aceste variante este potrivită pacientului său.

Ce presupune, de fapt, intervenţia de lipoaspiraţie?

Tehnica a apărut în anii ’70 şi de atunci a evoluat. Dacă acum 4 decenii grăsimea era pur şi simplu extrasă prin aspirare din organism şi implica o sângerare mare, acum, cu ajutorul infiltraţiei care precede intervenţia, sângerarea este minimă.

Imediat după operaţie, zonele în care s-a intervenit, din pricina soluţiei introduse, vor avea un aspect tumefiat sau umflat. Aşa că un rezultat mai apropiat de cel final se poate vedea după câteva săptămâni, după ce dispare treptat aspectul umflat al ţesuturilor.

Poţi să scapi şi de piele şi de grăsime în acelaşi timp?

Unii pacienţii care fac lipoaspiraţie rămân şi cu un exces inestetic de piele. Unii au pielea suficient de elastică ca să se poată reaşeza pe noul relief, alţii au nevoie şi de îndepărtarea surplusului de piele.

Lipoaspiraţia şi îndepărtarea surplusului de piele, cum ar fi abdominoplastia, liftingul de braţe, coapse sau fese se pot face în cadrul aceleiaşi operaţii. Examinarea dinaintea intervenţiei indică dacă este necesară asocierea celor două intervenţii sau dacă doar lipoaspiraţia este suficientă.”, Dr Dan Ioniţă, medic primar chirurgie plastică.

Mai mult, pentru corectarea zonelor subdenivelate, unde lipseşte un volum de grăsime, lipoaspiraţia se poate face împreună cu intervenţia de lipofilling, prin care grăsimea aspirată şi prelucrată este injectată.

Cât de grea este recuperarea după lipoaspiraţie?

După intervenţia chirurgicală, pacientul trebuie să stea 1-2 săptămâni acasă. Dar nu în pat. Trebuie să se mobilizeze pentru a evita apariţia cheagurilor de sânge în organism. Sunt necesare pansamente absorbante şi purtarea hainelor speciale, compresive, care ajută la remodelarea zonelor tratate şi previn acumularea lichidelor sub piele.

“În perioada de recuperare, eu le recomand pacienţilor să respecte recomăndarile primite, să vină la toate controalele stabilite şi să ţină permanent legătura cu mine, să mă anunţe la orice semn local sau al stării generale că ceva nu e în regulă”, Dr Dan Ioniţă, medic primar chirurgie plastică.

De la caz la caz, medicul poate prescrie şi antibiotice şi analgezice în perioada de recuperare. După o săptămână sau două, în funcţie de cât de mare a fost intervenţia, de puterea de recuperare a organismului, pacientul se poate întoarce la locul de muncă.

Deşi dispariţia unui volum mare de grăsime se vede imediat după intervenţie, aspectul tumefiat dat de infiltraţie dispare treptat în câteva săptămâni, iar rezultatul final al operaţiei va fi vizibil după câteva luni.

viewscnt