Iniţierea terapiei antivirale la pacienţii cu forme uşoare şi moderate de boală ar putea limita numărul celor care evoluează către forme severe şi critice de COVID-19. Prof. univ. dr. Gabriel Popescu, medic primar de boli infecţioase în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” este de părere că utilizarea unor antivirale posibil active şi cu toleranţă bună ar putea să ajute la reducerea chiar şi cu puţine procente a progresiei către forme severe şi critice de boală şi aceasta ar putea însemna sute de cazuri severe sau critice evitate în România.
,,Unii colegi nu cred că în tratamentul infecţiei SARS CoV-2 şi-ar avea locul alte antivirale cu excepţia remdesivirului. Argumentele lor sunt de regulă două: nu există studii RCT care să demonstreze că alte antivirale ar aduce vreun beneficiu în tratamentul COVID-19 şi ghidurile occidentale nu includ utilizarea altor antivirale, cu excepţia recomandării de a fi încercate în cadrul unor studii clinice. Preluând o formulare inspirată a unui coleg, în primele luni ale ,,existenţei” unei boli poţi construi serii de cazuri care să demonstreze şi o idee şi opusul ei - în acest caz că un medicament are un raport beneficu/risc favorabil sau nu şi acestea umplu terenul literaturii medicale până ce vor fi derulate studii cu metodologie riguroasă. În această perioadă iniţială pot fi încercate mai multe antivirale active in vitro şi care au un profil de siguranţă acceptabil.Să nu uităm însă că şi rezultatele oricărui studiu clinic sunt aplicabile unor pacienţi cu caracteristici similare celor studiaţi şi doar uneori se pot extrapola altor categorii de pacienţi”, a precizat prof. univ. dr. Gabriel Adrian Popescu pe pagina sa de facebook.
Vă redăm mai jos opinia medicului infecţionist legată de terapia antivirală în COVID-19.
,,Consider că principalele diferenţe între categoriile de pacienţi evaluate sunt momentul bolii (antiviralele vor fi mai active în prima etapă, cea a replicării virale, care durează 7-10 zile) şi forma de boală (uşoară sau medie, severă, critică); cei doi parametri sunt dependenţi între ei, progresia severităţii bolii (dacă are loc) derulându-se în timp.
A priori, antiviralele vor avea o eficienţă mai bună dacă sunt administrate devreme. Cât de precoce? Nu la persoane pozitive asimptomatice. Am fost de la început împotriva tratamentului antiviral administrat celor asimptomatici (risc/beneficiu inacceptabil); pe de altă parte, în formele critice beneficul este deja mult mai redus. Aşa încât ar trebui să găsim antivirale de administrat:
a. la pacienţii cu forme uşoare şi medii pentru a încerca să reducem riscul agravării bolii lor - ei fiind de multe ori la momentul diagnosticului încă în etapa de replicare virală; la nivel macrosocial, un antiviral eficient în aceste forme de boală ar putea limita numărul de pacienţi care evoluează către forme severe şi critice şi implicit presiunea pe asistenţa spitalicească dedicată acestora
b. ar merita administrate antivirale active şi la pacienţii cu forme severe şi critice pentru a le creşte şansele de evoluţie favorabilă, chiar dacă mai importante devin imunomodularea, suportul vital, prevenirea trombozelor şi a suprainfecţiilor.
În cazul COVID-19 primele studii ale căror rezultate s-au publicat au fost cele efectuate la pacienţi severi şi critici, cei aflaţi în număr mare în spitalele din Europa de Vest şi în SUA. Întrucât pacienţii cu forme uşoare şi uneori şi forme medii de boală nu s-au internat în spitale în majoritatea statelor cu un număr mare de cazuri de îmbolnăvire, studiile la aceşti pacienţi neinternaţi s-au derulat mai greu; rezultatele studiilor efectuate în ambulatoriu vor apărea în timp şi pe baza lor vom putea decide care antivirale merită păstrate în scheme terapeutice pentru formele uşoare şi medii de boală. Atunci cele ce se vor demonstra utile vor intra şi în ghidurile terapeutice invocate.
Consider că există două perspective diferite privind antiviralele de utilizat în forme uşoare şi medii: beneficiu redus într-un caz individual (se vindecă de la sine cu mare probabilitate) versus beneficiu imposibil de ignorat la nivel macrosocial (reducerea numărului de cazuri de internat pentru terapie acută sau intensivă).
De aceea, chiar până vom avea date concludente privind eficienţa/ineficienţa lor, utilizarea unor antivirale posibil active şi cu toleranţă bună, ar putea să ajute la reducerea chiar şi cu puţine procente a progresiei către forme severe şi critice de boală şi aceasta ar putea însemna sute de cazuri severe sau critice evitate în România (la zeci şi zeci de mii de infecţii diagnosticate); ceea ce cred că pentru sistemul nostru spitalicesc ar fi de mare ajutor.
Este ciudat cum uneori sunt acceptate riscuri mult mai mari fără un beneficiu evident, de exemplu tratând cu antibiotice un pacient care nu are o infecţie bacteriană certă sau probabilă, în pofida riscului de a declanşa o infecţie cu C difficile sau de a selecta bacterii rezistente la antibiotice.
PS: Istoria utilizării remdesivirului în COVID-19 ilustrează afirmaţiile de mai sus: a început cu un RCT nefavorabil pentru pacienţi cu forme grave de COVID-19 înainte de a avea date favorabile, iar în prezent sunt studii care demonstrează că este mai eficient la pacienţii cu forme medii-severe de boală faţă de cei cu forme critice (diferenţă exprimată în durata la jumătate a tratamentului administrat în cele dintâi: 5 zile faţă de 10 zile).”
Puteţi vedea şi interviul video cu dr. Adrian Marinescu despre tratamentele pentru COVID-19.
