Radioterapie în cancer mamar, ginecologic şi ORL

Radioterapie în cancer mamar, ginecologic şi ORL

În lipsa unor registre naţionale, se estimează că aproximativ 80.000 de români află în fiecare an că suferă de cancer. Conform specialiştilor, circa două treimi dintre aceştia ar trebui să facă şi radioterapie în cursul tratamentului. Unele dintre cele mai întâlnite tipuri de cancer pentru care pacienţii primesc indicaţie de radioterapie sunt cancerul mamar, cancerul ginecologic şi cele din sfera ORL.

Articol realizat cu sprijinul dr. Cristina Beşelea, dr. Ovidiu Păguţe şi dr. Georgel Godja, medici specialişti în radioterapie în clinica MedEuropa din Constanţa:

Radioterapie în cancerul mamar

Aproape o treime dintre cazurile care ajung să facă radioterapie în centrul din Constanţa sunt diagnosticate cu cancer mamar. Mai exact, 27% dintre pacienţii trataţi în clinică sunt femei care suferă de cancer la sân. Radioterapia în cancerul mamar poate avea intenţie de vindecare, în special în cazurile de cancer limitat loco-regional. Dacă vorbim de cancerele mamare avansate sau metastazate, radioterapia poate fi folosită în scop paliativ. Radioterapie se poate face şi după o eventuală intervenţie chirurgicală, fie ea mastectomie sau intervenţie chirurgicală prin care se conservă sânul. Se scade astfel riscul de recidivă, însă este important de menţionat că planul de tratament este individualizat, totul ţine de starea pacientei şi de stadiul cancerului. Tot în funcţie de stadiul bolii şi de starea pacientei se stabileşte şi numărul de şedinţe de radioterapie, de la una (dacă vorbim doar de ameliorarea unor simptome), până la 33 de şedinţe, dacă intenţia este de vindecare. Dacă vorbim despre radioterapie la ambii sâni, procesul devine o provocare pentru medicul specialist în radioterapie. Doza de iradiere care ajunge la organele la risc, respectiv inimă, plămâni, măduva spinării, trebuie redusă cât mai mult, iar efectele secundare trebuie ţinute sub control.

Cancer ginecologic

În topul afecţiunilor oncologice pentru care pacienţii apelează la radioterapie în clinica MedEuropa se află şi cancerul ginecologic. 15% dintre pacienţii care au trecut pragul centrului aveau acest diagnostic. Cancerul ginecologic se referă la mai multe tipuri ale bolii, respectiv cancer de col uterin, cancer ovarian, endometrial, vaginal sau vulvar. Tratamentul în astfel de forme de cancer trebuie să ţină cont atât de vârsta şi de starea generală a femeii, cât şi de dorinţa ei de a avea copii la un moment dat. Există riscul ca radioterapia, în funcţie de numărul de şedinţe efectuate şi de doza de radiaţii pe care o primeşte organismul, să afecteze capacitatea organismului de a obţine şi a susţine o sarcină. De asemenea, radioterapia în zona aparatului reproducător creşte riscul de avort spontan, naştere prematură sau greutate mică a bebeluşului la naştere. De asemenea, viaţa sexuală a pacientei poate suferi modificări după efectuarea tratamentului radioterapeutic. Contactul sexual poate fi dificil sau poate provoca dureri dacă vorbim de o situaţie în care vaginul a fost scurtat sau îngustat în urma tratamentului. Fiecare situaţie în parte trebuie discutată cu medicul specialist, existând diverse variante care pot ajuta femeia să aibă o viaţă intimă normală.

Cancer ORL

Acest tip de cancer poate afecta mai multe zone: nazofaringe, orofaringe, hipofaringe, laringe, cavitatea bucală sau sinusuri. Tratamentul în cancerele ORL poate fi chirurgical, radioterapeutic sau radio şi chimioterapeutic definitiv sau urmat de o intervenţie chirurgicală, dacă este vorba de o tumoră care a regresat şi poate fi extirpată. Prin tehnici moderne de radioterapie se reuşeşte, în mare parte, limitarea afectării cu radiaţii a organelor sănătoase din jurul tumorii. Există însă efecte secundare în cazul radioterapiei în cancerele ORL. Printre acestea se numără scăderea cantităţii şi calităţii salivei. De asemenea, radioterapia la nivelul laringelui sau hipofaringelui poate afecta vocea. Apare astfel disfonia, din cauza edemului local. Radioterapia în zona cavităţii orale poate duce la pierderea gustului şi la apariţia mucozitei radice. La efecte adverse putem trece şi disfagia, respectiv dificultatea în înghiţire, atât în cazul alimentelor, cât şi al lichidelor. În funcţie de gravitatea efectelor secundare, cu tratament corespunzător acestea pot să dispară în câteva zile sau câteva luni, în funcţie şi de starea generală a pacientului.

Dacă în anul 2018, mai mult de 69% dintre pacienţi ajungeau în centru pentru radioterapie cu intenţie curativă, anul acesta, ponderea a crescut la 84%. Chiar şi aşa, medicii spun că radioterapia nu este încă disponibilă pentru toţi pacienţii care ar avea nevoie de un astfel de tratament. Cauzele sunt reprezentate de lipsa infrastructurii, a aparaturii performante şi a specialiştilor în domeniu. De asemenea, numărul mic de centre în care se poate face radioterapie duce la apariţia listelor de aşteptare şi la creşterea perioadei până la începerea tratamentului propriu-zis.

viewscnt