Există aritmii periculoase pe care persoana respectivă nu le resimte şi aparent nu produc niciun fel de simptome precum şi extrema cealaltă, aritmii ce produc simptome extrem de supărătoare şi sunt prost tolerate de persoana respectivă chiar dacă nu sunt neapărat periculoase.
Pentru o diagnosticare precoce şi corectă care să conducă la tratamentul adecvat, este nevoie de un set complet de investigaţii. Astfel, se recomandă ca pe lângă consultul cardiologic ce cuprinde istoricul complet şi examenul clinic, pacientul să efectueze un set de analize de sânge, o electrocardiogramă, o ecografie cardiacă care să excludă o eventuală boală cardiacă structurală şi o monitorizare Holter EKG care înregistrează activitatea electrică a inimii pe parcursul unei perioade mai lungi de timp.
Articol realizat prin participarea Echipei Spitalului privat de cardiologie şi boli cardiovasculare Angiomedica:
Ce sunt aritmiile?
Atunci când inima funcţionează în limitele normale, ritmul său are valori cuprinse între 60 şi 100 de bătăi pe minut şi impulsul electric este condus pe căile fiziologice normale de conducere (ritm sinusal). Aritmiile (tulburările de ritm) reprezintă modificări ale ritmului cardiac fie sub aspectul frecvenţei, fie al regularităţii, fie sub ambele forme. Un ritm cardiac accelerat, când inima bate mai repede decât normal, se numeşte tahicardie (peste 100 de bătăi / minut). Când inima bate într-un ritm încetinit se numeşte bradicardie (mai puţin de 60 de bătăi / minut).
Nu orice ritm care iese din cel normal se diagnostichează ca aritmie. De exemplu, în timpul unui efort fizic este normal caritmul cardiac să crească pentru a face faţă necesarului crescut de oxigen al organismului (tahicardie sinusală); la fel se poate întâmpla în caz de febră, durere intensă sau anxietate sau în cazul consumului excesiv de cafea sau alte energizante. În timpul somnului este normal ca ritmul cardiac să scadă, iar în cazul sportivilor de performanţă sau al persoanelor antrenate, care au activitate fizică constantă este normal ca ritmul cardiac să fie scăzut în repaus (bradicardie sinusală).
De ce sunt periculoase?
Nu toate aritmiile sunt periculoase sau produc simptome, adică să se manifeste prin palpitaţii (senzaţia că inima bate prea repede sau prea încet, bătai cardiace resimţite puternic sau pauze ori senzaţia că inima stă în loc), oboseală, senzaţie de sufocare, durere în piept, ameţeli sau stare de leşin sau alte semne şi simptome specifice. Există aritmii periculoase pe care persoana respectivă nu le resimte şi aparent nu produc niciun fel de simptome precum şi extrema cealaltă, aritmii ce produc simptome extrem de supărătoare şi sunt prost tolerate de persoana respectivă chiar dacă nu sunt neapărat periculoase. De aceea pentru un diagnostic corect şi complet nu sunt niciodată suficiente istoricul descris de pacient, modul cum le resimte sau condiţiile în care apar şi se opresc palpitaţiile, ci sunt necesare întotdeuna investigaţii suplimentare pentru a afla cu ce fel de aritmie ne confruntăm (pe lângă istoricul bolii şi examenul clinic cardiologic complet, este nevoie de un set de analize de sânge, o ecografie cardiacă, o electrocardiogramă de repaus şi o monitorizare Holter ECG/24 ore şi uneori de investigaţii suplimentare mai elaborate cum ar fi studiul electrofiziologic sau RMN cardiac).
Cum sunt detectate? Ce investigaţii se fac pentru punerea diagnosticului?
Pentru o diagnosticare precoce şi corectă care să conducă la tratamentul adecvat, este nevoie de un set complet de investigaţii. Astfel, se recomandă ca pe lângă consultul cardiologic ce cuprinde istoricul complet şi examenul clinic, pacientul să efectueze un set de analize de sânge, o electrocardiogramă, o ecografie cardiacă care să excludă o eventuală boală cardiacă structurală şi o monitorizare Holter EKG care înregistrează activitatea electrică a inimii pe parcursul unei perioade mai lungi de timp (în general 24 de ore sunt suficiente, dar uneori poate fi necesară o monitorizare prelungită de până la 7 zile).
Există cazuri selectate în care este necesară implantarea subcutanată a dispozitivului de monitorizare electrocardiografică pentru a înregistra activitatea electrică a inimii pe o perioadă mult mai lungă de timp, de până la 3 ani (ILR - implantable loop recorder). De asemenea, în unele cazuri pot fi necesare explorări suplimentare invazive precum studiul electrofiziologic sau efectuarea unui RMN cardiac. Acestea vor oferi specialistului un ansamblu complet asupra tulburărilor de ritm cardiac.
