Testele alergologice, atât cele in vivo, cât şi cele in vitro, se pot face la orice vârstă (începând cu nou-născutul până la vârstă înaintată) cu menţiunea că sensibilitatea lor scade la extreme (copil mic şi vârstnic), mai ales la cele in vivo, din cauza reactivităţii cutanate reduse. Ele nu se efectuează decât după o anamneză riguroasă, care să susţină utilitatea lor.
Articol realizat prin participarea dr. Laura David, medic primar alergologie şi imunologie clinică
Clinica Academica
1. Care sunt cele mai precise teste alergologice? Pentru ce categorii de vârstă funcţionează?
Incidenţa bolilor alergice a crescut simţitor în ultimii ani peste tot în lume, ajungând ca 1 din 4, până la 1 din 2 indivizi să fie diagnosticaţi cu o afecţiune alergică. Acest lucru a condus şi la dezvoltarea metodelor de diagnostic în bolile alergice.
Exista însă tendinţa ca unele metode, în special cele de laborator, să fie în mod excesiv folosite de către personalul medical fără un training în specialitatea de alergologie sau şi mai grav, la cererea pacienţilor. Trebuie bine înţeles faptul că aceste analize nu se fac din curiozitate sau preventiv, ele neavând nicio valoare daca nu sunt indicate de către medicul alergolog şi interpretate în contextul clinic al pacientului.
În stabilirea diagnosticului, un rol cheie îl joacă anamneza, care este de multe ori greoaie, laborioasă, necesită răbdare şi experienţă pentru a putea orienta către teste diagnostice corecte care să ajute în depistarea alergenului /alergenelor răspunzătoare de producerea bolii.
Medicul alergolog are la dispoziţie teste alergologice in vivo (teste cutanate pe pacient) şi in vitro (teste de laborator) care vor fi alese în funcţie de probabilitatea mecanismului imunologic (hipersensibilitate imediată IgE, mediată sau tardivă -mediată de limfocitul T). Uneori însă există reacţii desfăşurate prin mecanisme complexe, care nu pot fi depistate prin teste de laborator, singura metodă diagnostică fiind testul de provocare (punerea în contact a pacientului cu alergenul posibil incriminat).
În funcţie de alergenul care a produs sensibilizarea la bolile alergice pot fi clasificate în alergii respiratorii (acarieni, mucegaiuri, polenuri, peri, epitelii, secreţii de la animale etc.), alimentare, la venin de insecte, latex, medicamente.
În funcţie de organul afectat: rinita alergică,conjunctivita alergică, astm alergic, dermatita atopică, anafilaxie, dermatita de contact.
2. Ce pregatire necesită şi cum se efectuează?
Testele in vivo sunt testele cutanate prin care se încearcă depistarea anticorpilor de tip IgE specifici sau a limfocitelor T sensibilizate. Acestea continuă să fie principala metodă de diagnostic şi prima opţiune în 2/3 din totalul bolilor alergice şi în peste 90% în bolile respiratorii, putând fi efectuate, atât adulţilor, cât şi copiilor.
Testele cutanate prick, utilizate pentru depistarea anticorpilor IgE specifici, sunt teste neinvazive, rapide, care se pot efectua în regim de ambulatoriu, cu rezultat imediat.
Sunt preferate pentru demonstrarea sensibilizării la alergenele de mediu (acarieni, mucegai, peri de animale, polenuri), la alimente (în special la copii sau în sindromul polen-alimente), la unele medicamente (peniciline, antiinflamatoare nesteroidiene, chimioterapice etc.), substanţă de contrast, latex. Au un grad mare de sensibilitate şi specificitate.
Când există rezultate incerte sau nu pot fi executate (pacient simptomatic, cu grad mare de sensibilizare, tratament antihistaminic sau antidepresiv care nu pot fi întrerupte) aceste teste se completează sau se înlocuiesc cu teste in vitro de depistarea a IgE specifice.
Acestea nu au neapărat un grad mai mare de sensibilitate şi specificitate, sunt mai costisitoare şi eliberarea rezultatelor durează câteva zile până la săptămâni. Există metode de depistarea IgE alergen specifice individuale sau în paneluri (conţin mai multe alergene dar sunt mai puţin sensibile şi specifice).
3. Ce afecţiuni pot depista şi cum se interpretează rezultatele?
Medicina modernă ne-a pus la dispoziţie metode mai noi de depistare a componentelor moleculare ale alergenelor ceea ce reprezintă un pas important în înţelegerea sensibilizărilor crossreactive, în alegerea tratamentului corect de imunoterapie alergen-specifică şi a sensibilizărilor cu grad ridicat de risc.
Se folosesc totodată metode individuale de depistare a componenţelor moleculare sau multiple (conţin atât componente moleculare, cât şi extracte alergenice pentru un număr foarte mare de alergene de mediu, alimentare, veninuri de insecte, paraziţi, latex dar nu medicamente-de exemplu testul ALEX, ISAC, FABER).
Testarea cutanată intradermică (intracutană) se utilizează în special pentru creşterea sensibilităţii unui test prick negativ când anamneza este înalt sugestivă pentru o boală alergică precum şi pentru testarea la medicamente, substanţă de contrast.
Aceasta este mai invazivă, se introduce o cantitate foarte mică de substanţă 0,01-0,02 ml sub piele. Este o metodă cu grad de risc mai mare faţă de testarea prick putând determina o reacţie sistemică-anafilactică-la pacienţii cu istoric de afecţiune severa.
De aceea, alegerea testării intradermice se va face în urma unei anamneze riguroase şi niciodată nu se va testa un pacient cu istoric de severitate, în lipsa personalului calificat, a trusei de urgenţă şi eventual în apropierea sau în cadrul secţiei de ATI (Terapie Intensivă).
4. În ce măsură pot apărea rezultate eronate? În ce condiţii trebuie repetate?
Trebuie aleasă concentraţia corectă pentru testare, deoarece alegerea unei concentraţii prea mari va conduce la apariţia unei reacţii de iritaţie care va fi interpretată greşit ca test pozitiv. Pacientul va fi etichetat alergic şi va fi privat inutil de utilizarea anumitor medicamente sau proceduri.
Nu este recomandată testarea intradermică a medicamentelor înainte de utilizare dacă pacientul nu a avut în antecedente o reacţie la medicamentul respectiv. Această testare se va face doar în cabinetele de alergologie şi doar la pacienţii cu indicaţie pentru testare în urma unei anamneze alergologice.
Testarea cutanată patch (epicutană) se utilizează pentru depistarea limfocitelor T sensibilizate, în afecţiuni alergice care au la bază mecanism de hipersensibiliatate tardivă. Se folosesc în special în dermatitele de contact pentru dovedirea componentei alergice şi pentru determinarea agentului cauzator.
Pentru unele medicamente şi substanţe de contrast, atunci când se suspectează o reacţie printr-un mecanism întârziat se pot utiliza testele patch folosind substanţa nativă sau concentraţii mai mici (5%-10%-20%) când există riscul unei reacţii de iritaţie la substanţa pură.
Acestea sunt teste uşoare, neinvazive dar necesită timp mai mult până la obţinerea rezultatelor, deoarece citirea lor se face obligatoriu la 48 h, 72 h, 96 h sau la 7 zile dacă există substanţe care pozitivează mai târziu de 96 ore şi istoricul e foarte sugestiv pentru sensibilizare.
Pacientului i se vor aplica la nivelul toracelui posterior plasturi cu camere de testare în care se pune substanţa de testat.
Acestea vor sta lipite timp de 48h, pacientul având grijă să nu le ude sau să transpire abundent şi plasturii să se desfacă.
Se folosesc de obicei truse standardizate conţinând cele mai frecevente alergene de contact (metale, conservanţi şi aditivi din cosmetice, parfumuri, medicamente, componente din latex etc.), dar şi materiale aduse de pacient care vor fi pregătite în concentraţii corespunzătoare sau se vor folosi nativ.
Testele alergologice, atât cele in vivo, cât şi cele in vitro, se pot face la orice vârstă (începând cu nou-născutul până la vârstă înaintată) cu menţiunea că sensibilitatea lor scade la extreme (copil mic şi varstnic), mai ales la cele in vivo, din cauza reactivităţii cutanate reduse.
Dar, atenţie, ele nu se fac decât după o anamneză riguroasă care să susţină utilitatea lor. În cazul în care sunt negative sau dacă apar în timp simptome sugestive pentru alte sensibilizări, ele pot fi repetate. Valoarea diagnostică este strict legată de coroborarea cu datele clinice şi de istoric ale pacientului.
