În tulburarea obsesiv-compulsivă, tratamentul este format din medicamente, în unele cazuri, în funcţie de prescripţia medicului psihiatru, şi din psihoterapie. Terapia în cazul acestei tulburări are la bază tehnici cognitiv-comportamentale şi mult suport psiho-emoţional. Tehnicile folosite generează expunerea lentă la lucrul care cauzează grijile sau credinţele false ce determină apariţia compulsiilor.
Articol realizat prin participarea doamnei Cătăălina Răducanu, psiholog clinician şi consilier pentru dezvoltare personală la Centrul Flixi:
Care sunt factorii declanşatori pentru tulburarea obsesiv-compulsivă?
Această tulburare are două componente: gândurile recurente şi compulsiile care sunt acţiuni ritualizate ce trebuie îndeplinite pentru a diminua anxietatea.
Aceasta are rădăcini în copilăria timpurie când cei mici se confruntă cu încredere în sine scăzută, dificultăţi relaţionale şi gestionarea deficitară a stărilor de dependenţă şi a agresivităţii.
Un astfel de copil solicită din partea părinţilor mai multă atenţie şi confirmări, însă, se confruntă cu figuri parentale distante. Aceştia au puternice dorinţe dependente, nesatisfăcute şi un uriaş rezervor de ură îndreptat împotriva părinţilor ca răspuns la răceală, distanţă, indisponibilitatea lor emoţională.
Din acest motiv, copiii îşi creează mecanisme de apărare şi de reducerea anxietăţii în tipare dezvoltate ulterior în compulsii.
Care sunt manifestările sale? Cum se poate clasifica în funcţie de acestea?
– Este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în aşa măsură, încât obiectivul major al activităţii este pierdut.
– Prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor.
– Este excesiv de devotat muncii şi productivităţii, mergând până la excluderea activităţilor recreative şi a amiciţiilor. Dă randament în domenii tehnice care implică rutina
– Este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de moralitate, etică sau valori. Munceşte mult şi devotat
– Este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au nicio valoare sentimentală.
– Ia decizii cu greutate
– Refuză să delege sarcina sau să lucreze cu alţii, în afară de cazul când aceştia se supun exact modului lui de a face lucrurile.
– Adoptă un stil avar de a cheltui, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii, banii fiind văzuţi ca ceva ce trebuie strâns pentru eventuale catastrofe.
– Prezintă rigiditate şi obstinaţie.
Ce tip de tratament necesită?
În tulburarea obsesiv compulsivă tratamentul este format din medicamente, în unele cazuri, în funcţie de prescripţia medicului psihiatru şi din psihoterapie.
Terapia în cazul acestei tulburări are la bază tehnici cognitiv-comportamentale şi mult suport psiho-emoţional. Tehnicile folosite generează expunerea lentă la lucrul care cauzează grijile sau credinţele false ce determină apariţia compulsiilor.
De pildă, dacă vă e teamă să intraţi în contact cu multe bacterii atunci când atingeţi anumite lucruri, consilierea vă ajută să nu mai simţiţi nevoia să vă spălaţi musai pe mâini, ulterior. Cu ajutorul psihoterapiei simptomele se vor reduce, treptat, iar calitatea vieţii persoanei afectate va creşte simţitor.
Care sunt efectele pe termen lung pe care le poate cauza afecţiunea în lipsa tratamentului?
În absenţa tratamentului prescris de psihiatru şi/sau a psihoterapiei, gândurile obsesive care au la bază o puternică anxietate, în fapt, generează din ce în ce mai multe compulsii.
În astfel de situaţii persoana afectată devine disfuncţională. Ajunge să nu mai poată face faţă unui job, unei relaţii sau oricărui alt tip de interacţiune, în linii mari, pentru că individul ajunge să petreacă mult timp îndeplinind ritualurile repetitive care îi blochează posibilitatea de a întreprinde şi alte acţiuni constructive pentru el.
