Este în general dificil de pus un diagnostic clar în cazul unei tulburări de învăţare, în principal din cauza faptului că nu există o listă clară de simptome care să se aplice la fiecare copil. De multe ori, copilul care suferă de o tulburare specifică de învăţare este catalogat greşit de către cadrele didactice ca fiind neatent, dezinteresat, leneş, delăsător, mărind astfel timpul de diagnosticare. O altă explicaţie este că deseori copiii încearcă să îşi ascundă afecţiunea.
Articol realizat prin participarea doamnei Cătălina Răducanu, psiholog clinician şi life coach la CRON-Proenix
Tulburările specifice de învăţare sunt probleme ce afectează felul în care un copil primeşte şi procesează informaţiile venite din exterior.
Persoanele ce suferă de o tulburare de învăţare au în general dificultăţi la scris (disortografie), citit (dislexie), operaţii matematice (discalculie), dar şi în receptarea corectă a unor îndrumări sau instrucţiuni. Se estimeaza că tulburările de învăţare afectează aproximativ un copil din 10.
Este foate important să înţelegem că tulburările specifice de învăţare nu au legătură nici cu nivelul de IQ, nici cu deficienţe de auz, văz, etc., nici cu nivelul cultural al copilul ori cu alte afecţiuni precum ADHD sau autism.
Astfel, tulburările specifice de învăţare îngreunează semnificativ viaţa unui copil, diagnosticarea timpurie şi adoptarea de strategii menite să îl ajute să aibă o viaţă normală, fiind foarte importante pentru dezvoltarea ulterioară a adultului.
De asemenea, trebuie să înţelegem că există o diferenţă majoră între tulburările specifice de învăţare şi dificultăţile de învăţare, acestea din urmă fiind cauzate de probleme emoţionale precum fobia de şcoală, anxietate etc.
Diagnosticarea unei tulburări de învăţare
Este în general dificil de pus un diagnostic clar în cazul unei tulburări de învăţare, în principal din cauza faptului că nu există o listă clară de simptome care să se aplice la fiecare copil. De multe ori, copilul care suferă de o tulburare specifică de învăţare este catalogat greşit de către cadrele didactice ca fiind neatent, dezinteresat, leneş, delăsător, mărind astfel timpul de diagnosticare. O altă explicaţie este că deseori copiii încearcă să îşi ascundă afecţiunea. Prin urmare, în multe cazuri nu se observă nimic ieşit din comun, în afara deselor dificultăţi cu temele pentru acasă şi lipsa în general a entuziasmului pentru şcoală.
Cele mai dese semne ca un copil ar putea suferi de o tulburare de învăţare sunt:
-Lipsa de entuziasm pentru orice activitate legată de scris sau citit
-Probleme cu memorarea unor lucruri aparent simple
-Un ritm mai lent în efectuarea a diverse activităţi, comparativ cu alţi copii de vârste similare
-Probleme cu menţinerea concentrării pe parcursul unei activităţi
-Se comportă imatur, ca un copil mai mic decât vârsta sa
-Trece rapid de la o activitate la alta fără a finaliza sarcinile
-Dificultăţi în înţelegerea unor concepte abstracte
-Lipsa de atenţie la detalii sau, dimpotrivă, o atenţie exagerată pentru detalii
-Dificultăţi în interacţiunea cu alţii
Astfel, dacă observaţi dvs. sau un cadru didactic observă oricare din simptomele de mai sus, contactaţi un psiholog specializat în astfel de afecţiuni, care va efectua o serie de teste şi examinări pentru a ajunge la un diagnostic clar. Este, de asemenea, foarte important ca de fiecare dată când micuţul dvs. a fost catalogat ca leneş sau neatent să solicitaţi ajutor specializat pentru a putea găsi cea mai buna soluţie pentru cel mic.
Teste ce ajută în diagnosticul tulburărilor specifice de învăţare
Tulburările specifice de învăţare sunt în general diagnosticate prin efectuarea a două teste şi observarea eventualelor discrepanţe dintre rezultate. Acestea sunt testul standard de inteligenţă (IQ) şi un test de aptitudini ce masoară abilităţile de scris, citit, calcule matematice etc. Majoritatea copiilor ce suferă de o tulburare de învăţare au un IQ normal sau peste medie, însă acest potenţial intelectual nu reiese şi din testul de aptitudini. Dacă această diferenţă dintre coeficientul de inteligenţă şi abilitatea de a pune respectiva inteligenţă în practică este una semnificativă, există o şansă foarte mare ca respectivul copil să sufere de o tulburare de învăţare.
Diagnosticarea timpurie a unei tulburări de învăţare şi tratarea acesteia sunt foarte importante pentru ca respectivul copil să aibă în continuare o viaţă normală. Atunci când nu este tratată la timp sau diagnosticată corect, aceasta poate provoca copilului probleme emoţionale precum frustrare, tristeţe sau dezamăgire.
Dacă însă psihologul specializat va considera că cel mic are dificultăţi de învăţare şi nu o tulburare specifică de învăţare, atunci acesta va recomanda câteva şedinţe de psihoterapie pentru înlăturarea cauzelor ce le-a provocat.
