Chiar şi niveluri reduse de exerciţii fizice sunt asociate cu o viaţă mai lungă şi o sănătate mai bună

Chiar şi niveluri reduse de exerciţii fizice sunt asociate cu o viaţă mai lungă şi o sănătate mai bună

Persoanele ce fac chiar şi puţine exerciţii fizice ar putea avea riscuri mai mici de deces prematur în comparaţie cu cele sedentare, sugerează un nou studiu realizat în Norvegia.

Cercetătorii au examinat date de la 10 studii publicate anterior ce au folosit accelerometre ce urmăresc mişcarea pentru a măsura proporţia exactă a timpului petrecut activ şi sedentar de către mai mult de 36.000 de adulţi mai în vârstă.

După o urmărire ce a durat în medie 6,7 ani, un total de 2.149 de persoane au murit, sau în jur de 6% din participanţi. În comparaţie cu oamenii ce nu făceau niciun exerciţiu, persoanele ce aveau cea mai ridicată activitate fizică au fost cu 73% mai puţin predispuşi să moară, indiferent de cât de intensă era. Chiar şi cu puţine exerciţii fizice, oamenii au fost cu 52% mai puţin predispuşi să moară prematur se maia rată în concluziile studiului.

Când cercetătorii s-au uitat doar la persoanele ce efectuau activităţi fizice uşare, ei au descoperit din nou că chiar şi puţine exerciţii de intensitate scăzută au fost asociate cu un risc mai mic cu 40% de deces, în comparaţie cu cei care nu fac nici un fel de mişcare. Persoanele cu cele mai multe activităţi fizice de intensitate scăzută au fost cu 62% mai puţin predispuşi să moară.

”Descoperirea conform căreia nivelurile mai ridicate de activitate fizică de intensitate uşoară reduc riscul de deces este nouă şi sugerează că orice fel de activitate fizică contează. Acest lucru este important în particular pentru persoanele mai în vârstă şi cele care are putea să fie incapabile să participe la activităţi fizie de intensitate ridicată”, a spus autorul principal al studiului Ulf Ekelund, cercetător la Şcoala Norvegiană de Ştiinţe Sportive şi Institutul Norvegian de Sănătate Publică din Oslo, citat de Reuters.

Inactivitatea fizică este de mult timp legată de un risc crescut de deces prematur şi o varietate largă de probleme cronice de sănătate, dar multe din aceste dovezi au fost bazate pe chestionare ce puteau să nu reflecte adecvat nivelul de exerciţii fizice al persoanelor, au scris cercetătorii în ”The BMJ”.

În analiza din prezent, participanţii au avut vârsta medie de 63 de ani. Toţi au purtat accelerometre timp de cel puţin 10 ore pe zi timp patru sau mai multe zile pe săptămână pentru a se vedea cât de mult se mişcau, intensitatea nivelurilor de activitate şi cât timp erau sedentari. Când cercetătorii au exclus persoanele ce au decedat în primii doi ani de urmărire – ce ar fi putut fi mai bolnavi decât ceilalţi, ceea ce explică inactivitatea lor – rezultatele nu s-au schimbat.

O limitare a studiului este că a urmărit bărbaţi şi femei la un loc, ceea ce face imposibilă determinarea existenţei unor diferenţe bazate pe sex în conexiunea dintre nivelurile de activitate şi longetivitate. De asemenea, participanţii erau la vârsta mijlocie sau vârstnici, deci nu este clar dacă rezultatele ar fi similare pentru adulţii tineri.

viewscnt