Administrarea unei doze mari de suplimente cu vitamina D în timpul sarcinii scade riscul defectelor de smalţ dentar la copii, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii danezi.
"Vitamina D este esenţială pentru mineralizare, dar cercetările anterioare s-au concentrat asupra mineralizării osoase. Am bănuit însă că un mecanism similar poate fi implicat în formarea dinţilor în timpul sarcinii", a declarat pentru Reuters dr. Hans Bisgaard, de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca.
Dr. Bisgaard şi colegii săi au emis ipoteza că deficienţa de vitamina D în timpul sarcinii şi la scurt timp după naştere contribuie la defectele smalţului dentar şi la dezvoltarea cariilor şi că suplimentarea cu doză mare de vitamina D (2.400 UI / zi) în timpul sarcinii poate scădea aceste riscuri.
Echipa a folosit pentru studiu datele de la 588 de copii care au participat la studiile prospective privind astul, realizate în Copenhaga în 2010 şi care au efcetuat un examen stomatologic complet la vârsta de şase luni.
Nivelurile medii de vitamina D3 serică au crescut semnificativ de la 30,77 ng / ml la 43,35 ng / ml la mamele care au primit suplimente cu vitamina D, dar nu şi la mamele din grupul de control, care au primit 400 UI / zi, la care nivelul a scăzut de la 30,61 ng / ml la 28,97 ng / ml.
Defecţiunile de smalţ au fost diagnosticate ulterior în dentaţia permanentă a 70 de copii (21,1%) şi în dentaţia temporară a 61 de copii (12,3%), au mai precizat autorii cercetării.
În comparaţie cu grupul de control, riscul ajustat de a avea defecte de smalţ a fost cu 58% mai mic la dentaţia permanentă, cu 46% mai mic la dentiţia temporară în grupul care a primit tratament cu suplimente cu vitamina D.
Prevalenţa cariilor a fost de 23% în ansamblu (4,2% în dentaţia permanentă şi 20,2% în dentaţia temporară) şi nu a fost asociată cu defecte ale smalţului sau cu suplimentarea de vitamina D.
Doza mare de vitamina D nu numai că a redus defectele de smalţ ci şi riscul redus de simptome asmatice la copii la copii. Prin urmare, poate fi oportun să se ia în considerare recomandarea unei doze mai mari, se mai arată în concluziile cercetării.