Cercetătorii de la Children's Hospital Los Angeles au stabilit o hartă a dezvoltării cerebrale tipice la copii în timpul unei ferestre critice de maturizare. Studiul a arătat cum o ”undă de maturizare cerebrală” stă direct la baza schimbărilor importante sociale şi comportamentale pe care le dezvoltă copiii în timpul tranziţiei de la copilărie la adolescenţă.
Odată cu maturizarea copiilor, multe aspecte ale vieţii lor se schimbă. Mediile academice şi sociale îşi intensifică presiunea în acest moment, ceea ce necesită un control mai bun al gândurilor, emoţiilor şi comportamentului.
Sunt ştiute puţine lucruri despre ce se întâmplă din punct de vedere neurologic în timpul acestei tranziţii importante. Cercetătorii au examinat schimbările anatomice şi comportamentale într-un grup de copii de 9-12 ani. O înţelegere mai detaliată a dezvoltării cerebrale tipice ar putea oferi oamenilor de ştiinţă şi doctorilor un cadru mai bun pentru a ajuta copiii ce s-ar putea dezvolta atipic.
”Ştim că abilitatea copiilor de auto-reglementare în această perioadă creşte substanţial. Printre multe alte schimbări, atenţia lor se extinde şi învaţă norme sociale, cum ar fi răspunsurile sau comportamentele potrivite”, a spus dr. Mary Baron Nelson, de la Institute for the Developing Mind la Children's Hospital Los Angeles autoare principală a lucrării, citată de sciencedaily.com.
Din cauză că acestea sunt procese cognitive, cercetătorii au presupus că schimbări măsurabile ar putea apărea în structurea şi funcţia cerebrală.
Pentru noul studiu, oamenii de ştiinţă au examinat măsurători anatomice, chimice şi neuropsihologice asupra unui grup de 234 de copii sănătoşi cu vârsta între 9 şi 12 ani. Măsurătorile în scopul determinării schimbărilor ce ar putea apărea au inclus imagistica cerebrală, măsurarea mai multor elemente chimice şi metaboliţi în baza cărora au acordat scoruri cognitive şi neurofiziologice, se mai arată în concluziile cercetării.
Folosind imagistică şi măsurând metaboliţii creierului, grupul a observat o ”undă de maturizare” prin creier. Tracturile materiei albe – căile cerebrale ce transmit informaţia – au prezentat o maturizare în creştere odată cu vârsta de la partea din spate la partea frontală a creierului.
Acest lucru este aşteptat, având în vedere că lobii frontali nu sunt formaţi complet până când un individ nu are vârsta apropiată de 30 de ani. Lobii frontali mediază funcţia executivă – planificarea majoră a deciziile şi acţiunilor complexe. Dar mai puţin aşteptat este faptul că multe din aceste schimbări încep aşa devreme.
Descoperirile din studiu au arătat că această maturizare începe la vârsta de 9-12 ani. Această maturitate cerebrală se corelează cu o perioadă critică formativă: copiii ajung la o maturitate rapidă, neurologică în momentul în care au parte de decizii dificile sociale şi academice.
Cu cât creşte un copil, acesta devine mai capabil să controleze impulsurile şi să proceseze concepte complexe. Cercetătorii au descoperit scoruri crescute legate de sarcini ce au măsurat aceste abilităţi.
Dar pentru a vedea cum au fost aceşti copii capabili să aibă un control mai bun al impulsului şi să ia decizii mai complexe, au analizat datele şi au determinat că schimbările anatomice şi metabolice ce apar în această fereastră a dezvoltării sunt responsabile de această creştere a abilităţilor.