AstraZeneca, parteneriat cu o firmă britanică pentru dezvoltarea de terapii celulare

AstraZeneca, parteneriat cu o firmă britanică pentru dezvoltarea de terapii celulare

Terapiile celulare au un mare potenţial în tratarea unor boli, mai ales în cancer şi medicină regenerativă. Tocmai de aceea, domeniul terapiilor celulare a atras investiţii importante din partea grupurilor farmaceutice în cercetare-dezvoltarea de noi tratamente, mai performante. Ultima investiţie anunţată este a grupului farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca, care a încheiat un acord cu compania britanică Quell Therapeutics pentru dezvoltarea de terapii celulare pentru boli autoimune. 

Acordul vizează dezvoltarea, producerea şi comercializarea de terapii celulare care au potenţialul de a trata diabetul zaharat de tip 1 şi bolile inflamatorii intestinale (BII), relatează agenţia Reuters, care citează un comunicat al grupului AstraZeneca.

Potrivit înţelegerii, compania Quell Therapeutics va primi un avans de 85 de milioane de dolari de la AstraZeneca şi va putea încasa în total 2 miliarde de dolari, în funcţie de atingerea unor obiective legate de dezvoltare şi de comercializare.

Terapiile celulare vizează tratarea afecţiunilor prin modificarea sau regenerarea unor celule, care sunt cultivate sau modificate în laborator, înainte de a fi introduse în organismul pacientului.

viewscnt