De la combinarea inovatoare a tratamentelor la implementarea inteligenţei artificiale (AI) în medicina personalizată, o serie de noi progrese în lupta împotriva cancerului au fost prezentate la reuniunea anuală a Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO 2024), care se încheie marţi.
Iată câteva dintre cercetările importante prezentate la conferinţa de cinci zile desfăşurată în oraşul spaniol Barcelona, care a reunit peste 30.000 de medici specialişti şi cercetători din întreaga lume.
Alăptarea după cancer
Femeile care alăptează după ce au primit tratament pentru cancerul de sân nu prezintă un risc mai mare de reapariţie a cancerului sau de apariţie a unor noi tumori, potrivit a două studii internaţionale prezentate la conferinţa ESMO 2024.
Acest lucru a fost valabil şi pentru femeile purtătoare ale unei mutaţii genetice numite BRCA, care creşte semnificativ şansele de a dezvolta cancer de sân, au constatat cercetătorii.
Anterior au existat îngrijorări cu privire la sarcină şi alăptare după ce femeile au fost diagnosticate cu cancer la sân, deoarece ambele pot afecta nivelurile hormonale.
„Aceste rezultate sunt esenţiale pentru femeile care doresc să rămână însărcinate şi să îşi alăpteze copilul după un cancer la sân”, a declarat Fedro Alessandro Peccatori, cercetător şi medic la Institutul European de Oncologie din Milano.
O nouă combinaţie de tratament pentru cancerul pulmonar
Imunoterapia, care stimulează sistemul imunitar al organismului pentru a lupta împotriva tumorilor, s-a dovedit deja a fi o armă eficientă împotriva cancerului pulmonar.
Sâmbătă, rezultatele unui studiu de fază a doua au dezvăluit semne promiţătoare împotriva cancerului pulmonar metastatic fără celule mici, atunci când cea mai frecventă formă de cancer pulmonar se răspândeşte în alte părţi ale corpului.
Studiul a testat o nouă combinaţie de două imunoterapii diferite împreună cu chimioterapia.
„Vizând o a doua ţintă a sistemului imunitar şi combinând aceste tratamente, se pare că îmbunătăţim ratele de răspuns - adică numărul de pacienţi la care tumorile se reduc”, a declarat pentru AFP Nicolas Girard, oncolog la Institutul Curie din Franţa.
Cancer rar legat de sarcină
O altă combinaţie de imunoterapie şi chimioterapie a dat rezultate excelente împotriva unei forme foarte rare de cancer legat de sarcină, care se dezvoltă în placentă. Cancerul apare doar la aproximativ una din 10 000 de sarcini.
Combinaţia de tratamente a dus la eradicarea a 96% din cancerul pacienţilor.
„Acesta este un rezultat excepţional”, a declarat Benoit You, un oncolog stabilit în Franţa care a prezentat cercetarea.
AI pentru medicina personalizată?
Un uriaş algoritm de inteligenţă artificială (AI) antrenat pe o bază de date de peste un miliard de imagini ale tumorilor de la aproximativ 30.000 de pacienţi din Statele Unite s-a arătat, de asemenea, promiţător pentru viitorul tratament al cancerului, au declarat luni cercetătorii.
Modelul este capabil să „detecteze un anumit număr de anomalii moleculare şi mutaţii pe care ochiul uman nu este întotdeauna capabil să le vadă”, a declarat Fabrice Andre, şef de cercetare la centrul de cancer Gustave Roussy din Franţa.
Pe termen lung, medicii speră că acest tip de inteligenţă artificială îi va putea ajuta să ofere tratamente personalizate pentru fiecare pacient.
Speranţe pentru salvarea organelor afectate
Unul dintre mesajele principale ale conferinţei ESMO 2024 a fost acela că, combinarea imunoterapiei cu radioterapia înainte de operaţie îmbunătăţeşte ratele globale de supravieţuire pentru un număr tot mai mare de tipuri de cancer, inclusiv pentru sân, vezică urinară şi col uterin.
Dar primirea acestor tipuri de tratamente înainte de operaţie pare să permită şi salvarea organelor afectate, potrivit cercetătorilor.
„Conservarea organelor este absolut esenţială pentru a avea o calitate a vieţii cât mai apropiată de normal”, a precizat Fabrice Andre.
Cercetarea prezentată luni a arătat rezultate încurajatoare pentru conservarea rectului la pacienţii cu cancer care afectează această parte importantă a tractului digestiv. Acest lucru se întâmplă doar după ce tratamentele au determinat dispariţia completă a tumorii.
„Până acum standardul era chirurgia, dar se pare că intrăm într-o nouă eră în care chirurgia ar putea fi evitată”, a adăugat David Sebag- Montefiore, oncolog şi cercetător la Universitatea Leeds din Marea Britanie.
Există speranţe că această combinaţie de tratament ar putea funcţiona şi în cazul altor tipuri de cancer, cum ar fi cele ale urechii, nasului şi gâtului - sau ale plămânilor.