Un studiu al Universităţii canadiene McGill explică de ce deficitul de vitamina D la începutul vieţii este asociat cu un risc mai mare de boli autoimune.
În timpul copilăriei, timusul ajută la formarea celulelor imunitare pentru a distinge între ţesuturile proprii ale organismului şi invadatorii dăunători. O deficienţă de vitamina D în această etapă a vieţii face ca timusul să îmbătrânească mai repede, au descoperit cercetătorii.
„Un timus care îmbătrâneşte duce la un sistem imunitar slăbit”, a declarat autorul principal John White, profesor şi preşedinte al Departamentului de fiziologie din cadrul McGill, într-un comunicat al universităţii.
„Asta înseamnă că timusul devine mai puţin eficient în filtrarea celulelor imune care ar putea ataca în mod eronat ţesuturile sănătoase, crescând riscul de boli autoimune precum diabetul zaharat de tip 1”, explică acesta.
El a remarcat că cercetătorii ştiu de ani de zile că vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul pentru oase puternice şi că cercetări mai recente au descoperit rolul său crucial în reglarea sistemului imunitar.
„Descoperirile noastre aduc o nouă claritate acestei conexiuni şi ar putea conduce la noi strategii de prevenire a bolilor autoimune”, a spus el.
Deşi cercetarea a fost efectuată pe şoareci, descoperirile sunt relevante pentru sănătatea umană, deoarece timusul funcţionează în mod similar în ambele specii, a adăugat prof. White.
Importanţa unui substitut, în absenţa luminii solare
Constatările evidenţiază importanţa unui aport adecvat de vitamina D, în special pentru copii.
„În zonele, unde nu mai producem vitamina din lumina soarelui între sfârşitul toamnei şi începutul primăverii, suplimentarea este esenţială”, spune prof. White.
„Dacă aveţi un copil mic, este important să vă consultaţi cu furnizorul de servicii medicale pentru a vă asigura că primeşte suficient din acest supliment”, a recomandat cercetătorul canadian.
Descoperirea se bazează pe un studiu finlandez din 2001, care a urmărit mai mult de 10.000 de copii. Acesta a constatat că copiii care au primit suplimente de vitamina D la începutul vieţii aveau un risc de până la cinci ori mai mic de a dezvolta diabet zaharat de tip 1 mai târziu în viaţă.
Finlanda, cu perioadele sale lungi de iarnă ce cauzează o absenţă de vitamina D, a servit ca un studiu de caz ideal pentru a afla mai multe despre numeroasele roluri ale nutrientului, a precizat prof. White.
În studiul McGill, cercetătorii au folosit şoareci care nu puteau produce vitamina D pentru a examina modul în care deficitul a afectat timusul, folosind analiza celulelor şi secvenţierea genelor pentru a vedea cum afectează sistemul imunitar.
În studiile viitoare, cercetătorii speră să exploreze modul în care vitamina D afectează timusul uman, lucru care, după cum a remarcat prof. White, nu a mai fost făcut până acum.
Studiul a fost publicat în revista Science Advances.
