Majoritatea pacienţilor în vârstă internaţi în centrele medicale pentru bolnavi cronici mor în cel mult 5 ani şi îşi petrec două treimi din viaţa rămasă internaţi, arată concluziile unui studiu realizat de cercetătorii americani.
Scopul centrelor medicale pentru bolnavi cronici este de a ajuta pacienţii să se recupereze în urma unor boli şi leziuni debilitante şi să-şi recâştige capacitatea de a trăi independent. Pacienţii acestor centre pot avea nevoie de monitorizare cardiacă, perfuzii intravenoase şi ventilatoare mecanice.
Studiul, care a analizat 14.072 de pacienţi din cadrul programului Medicare care au fost transferaţi de la spitale obişnuite la centrele medicale pentru bolnavi cronici, a constatat că pacientul mediu şi-a petrecut 66% la sută din viaţa rămasă într-un spital sau un spaţiu interior şi că 37% dintre aceşti pacienţi au murit într-o astfel de unitate sanitară fără să se întoarcă vreodată acasă şi adesea fără să primească îngrijiri medicale în ultimele lor zile.
"Mesajul este că, dacă persoana iubită intenţionează să meargă la un centru medical pentru bolnavi cronici pentru a se recupera, atunci însemnă că sunt foarte bolnavi şi ar putea să se apropie de sfârşitul vieţii", a spus dr. Anil Makam, autorul principal al studiului şi cercetător la Universitatea din California, San Francisco, citat de Reuters.
Centrele medicale pentru bolnavi cronici oferă anual, îngrijire extinsă, complexă, post-acută la peste 120.000 de beneficiari ai programului Medicare, au menţionat cercetătorii în raportul lor publicat în "Jurnalul Societăţii Americane de Geriatrie".
Studiul actual s-a concentrat pe pacienţii de peste 65 de ani care au fost transferaţi la un centru medical pentru a se recupera după o spitalizare din 2009 până în 2013.
În general, 40% dintre pacienţii studiaţi au fost admişi la un centru medical pentru bolnavi cronici după un diagnostic respirator. Aceşti pacienţi au supravieţuit, în medie, 8,3 luni şi doar 18% au rămas în viaţă după 5 ani.
Prin comparaţie, 75% dintre pacienţii cu cancer de sân supravieţuiesc de obicei până la cinci ani, la fel ca 69% dintre pacienţii cu cancer de prostată şi 51% dintre pacienţii cu cancer colorectal, mai precizează echipa de studiu.
În timpul internării în spital şi a şederii ulterioare la centrul medical pentru bolnavi cronici, 31% dintre pacienţi au beneficiat de o procedură artificială de prelungire a vieţii, tuburile de alimentare, folosite în 22% din cazuri, fiind cele mai frecvente.
Cu toate acestea, doar 1% dintre pacienţi au fost consultaţi de un medic de îngrijire paliativă şi doar 3,2% au fost vizitaţi de un geriatru.