Malaria poate fi eradicată la nivel mondial până în 2050, afirmă un grup internaţional de experţi

Malaria poate fi eradicată la nivel mondial până în 2050, afirmă un grup internaţional de experţi

Malaria poate fi eradicată la nivel mondial într-o generaţie, până în 2050, consideră un grup internaţional de specialişti din domeniul sănătăţii.

Într-un raport ce contrazice concluziile unei analize recente asupra malariei realizate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), 41 de specialişti au declarat că un viitor fără malarie, una dintre cele mai vechi şi mai grave boli ale lumii, poate fi realizat încă din 2050 şi au cerut OMS să nu se îndepărteze de acest obiectiv.

Pentru a atinge această ţintă, guvernele, oamenii de ştiinţă şi liderii din domeniul sănătăţii publice trebuie să investească mai mulţi bani şi să noi metode inovative pentru combaterea bolii şi a ţânţarilor care o poartă, ceea ce necesită "ambiţie, angajament şi parteneriat că niciodată", se arată în concluziile raportului.

"De prea mult timp, eradicarea malariei este un vis îndepărtat, dar acum avem dovezi că malaria poate şi ar trebui să fie eradicată până în 2050", a declarat Richard Feachem, director al grupului global de sănătate de la Universitatea din California, San Francisco, care a prezentat o cercetare privind eradicarea malariei comandată de jurnalul medical The Lancet.

Opinia Comisiei Lancet vine la câteva săptămâni după ce OMS a publicat propriul său raport cu privire la posibilitatea de eliminare a malariei, concluzionând că eradicarea nu poate fi realizată în curând şi că stabilirea unor obiective nerealiste cu costuri şi puncte necunoscute ar putea duce la "frustrare şi întârzieri”.

Spre deosebire de Comisia Lancet, raportul OMS a spus că prioritatea acum ar trebui să fie bazele pentru eradicarea viitoare " evitând în acelaşi timp riscul de eşec care ar duce la risipirea unor sume imense de bani (şi) frustrarea tuturor celor implicaţi. "

Cu toate acestea, Martin Edlund, şeful grupului de campanie "Malaria No More", a declarat pentru Reuters că lumea ar trebui să facă tot posibilul pentru eradicarea bolii: „Dacă ne-am dubla eforturile de eradicare a malariei acum, omenirea va avea beneficii sociale, umanitare şi economice masive şi vom salva milioane de oameni care altfel ar muri inutil din cauza muşcăturilor de ţânţar".

La rândul său, Winnie Mpanju-Shumbusho, un medic din Tanzania care a prezidat Comisia Lancet, a declarat că eradicarea malariei este "un imperativ pentru sănătate publică şi echitate”.

Pentru a elimina boala până în 2050, autorii raportului au propus trei modalităţi de a accelera declinul malariei.

Instrumentele existente pentru combaterea malariei, cum ar fi plasele de pat, medicamentele şi insecticidele ar trebui să fie utilizate mai inteligent, a spus el, şi ar trebui dezvoltate noi instrumente precum vaccinurile. În al treilea rând, guvernele atât în ​​ţările afectate de malarie, cât şi în cele fără malarie trebuie să impulsioneze investiţiile cu aproximativ 2 miliarde de dolari pe an pentru a accelera progresul luptei împotriva bolii.

Malaria a infectat aproximativ 219 de milioane de oameni în 2017 şi a ucis aproximativ 435.000 dintre ei, marea majoritate copii din cele mai sărace părţi din Africa. Datorită transmiterii continue, jumătate din populaţia lumii este încă în pericol de a contracta malaria la nivel global. Boala ucide un copil la fiecare două minute.

Aceste cifre sunt puţin modificate faţă de 2016, dar numărul global al cazurilor a scăzut anterior de la 239 milioane în 2010 la 214 milioane în 2015, iar decesele de la 607.000 la aproximativ 500.000 din 2010 până în 2013.

viewscnt