Nivelul optim pentru resuscitarea cardiopulmonară, identificat de o echipă de cercetători din SUA

Nivelul optim pentru resuscitarea cardiopulmonară, identificat de o echipă de cercetători din SUA

O frecvenţă de 107 compresiuni pe minut la o adâncime de 4,7 cm este nivelul optim pentru resuscitarea cardiopulmonară (RCP), iar utilizarea unui dispozitiv auxiliar ar putea îmbunătăţi rezultatele procedurii, arată rezultatele unui nou studiu.

"Standardele din prezent sunt relativ compatibile cu descoperirile noastre şi s-ar putea să nu implice o schimbare majoră. Oricum, studiul a demonstrat că până şi salvatorii bine pregătiţi au avut rate ale compresiunilor şi adâncimii ce uneori nu se situau nici măcar în limita standardelor recomandate", a declarat autorul cercetării, dr. Paul Pepe de la University of Texas Southwestern Medical Center din Dallas pentru Reuters.

Cercetătorii au vrut să identifice o rată ideală de compresie a pieptului şi adâncime a compresiei pieptului asociate cu cea mai mare probabilitate de supravieţuire funcţională favorabilă după un stop cardiac ce a avut loc în afara spitalului.

Conform studiului publicat în "JAMA Cardiology", studiul a inclus 3.643 de pacienţi cu vârsta medie 67,5 ani, din care 64,4% au fost bărbaţi, ce au suferit un atac de cord în afara spitalului şi ale căror compresiuni şi adâncimi realizate pe parcursul resuscitării au fost înregistrate simultan în timpul unui studiu clinic realizat de US National Institutes of Health asupra unui dispozitiv ce ajută la resuscitarea cardiopulmonară

Studiul a arătat că nivelul optim a fost de 107 compresii pe minut la o adâncime de 4,7 cm. Atunci când resuscitarea cardiopulmonară a fost efectuat şi doar la 20% din această valoare, probabilitatea supravieţuirii a fost semnificativ mai ridicată (6% faţă de doar 4,3% în afara acelei marje).

Combinaţia optimă a numărului de compresii şi a adâncimii pe parcursul resuscitării a rămas similară indiferent de ritmul cardiac, vârstă, sex sau utilizarea unui parat auxiliar.

De asemenea, această combinaţie a fost asociată cu probabilităţi mai ridicate de supravieţuire când a fost folosit dispozitivul auxiliar, în comparaţie cu resuscitarea standard, dar eficienţa dispozitivului a fost dependentă de apropierea procedurii de combinaţia optimă dintre compresii şi adâncime.

viewscnt