O aplicaţie ce măsoară tensiunea arterială prin analiza selfie-urilor, dezvoltată în Canada

O aplicaţie ce măsoară tensiunea arterială prin analiza selfie-urilor, dezvoltată în Canada

O aplicaţie aflată în faza de prototip poate măsura tensiunea arterială la doar 30 de secunde de la realizarea unui selfie, conform datelor unui studiu canadian.

O echipă de cercetători a folosit telefoanele inteligente pentru a monitoriza modificările fluxului de sânge, care au fost apoi folosite pentru a calcula tensiunea arterială, potrivit studiului publicat în "Circulation: Cardiovascular Imaging".

"Principiul este foarte simplu. Lumina vine pe feţele noastre. Pătrunde în piele şi întâlneşte două proteine ​​majore, melanina, care este maronie şi hemoglobina, care este roşie. O parte din acea lumină se întoarce din nou pe piele şi dacă puneţi un senzor optic pe un dispozitiv inteligent telefon, hemoglobina poate fi detectată" a spus coautorul studiului Kang Lee, profesor în neuroştiinţa dezvoltării la Institutul pentru Studiul Copilului de la Universitatea din Toronto, citat de Reuters.

Cu ajutorul algoritmilor de procesare a luminii, culoarea brună melaninei poate fi filtrată, lăsând doar informaţiile despre hemoglobină şi urmărind ritmul şi fluxul hemoglobinei din sângele facial cu ajutorul inteligenţei artificiale poate fi urmărit pulsul unei persoane, se arată în concluziile cercetării.

Cercetătorii au analizat 1.328 de adulţi cu tensiuni arteriale sistolice variind de la 100 mmHg la 139mmHg pentru a avea măsurători făcute prin procedura standard şi apoi au filmat feţele participanţilor timp de două minute. Apoi, cercetătorii au introdus informaţiile de la 70% dintre voluntari - videoclipuri asociate cu citirile reale ale tensiunii arteriale - într-un computer şi "au învăţat" dipozitivul să prezică tensiunea arterială dintr-un videoclip video.

În continuare, cercetătorii au introdus în calculator videoclipurile a 15% dintre voluntarii ale căror date nu au fost folosite în antrenarea calculatorului pentru ca algoritmul să evalueze tensiunea arterială.

În medie, computerul a reuşit să prezică tensiunea arterială sistolică cu o precizie de aproape 95% şi tensiunea diastolică cu o precizie de aproape 96%.

Cercetătorii au precizat că aplicaţia transmite în cloud doar datele tensiunii sanguine sânge şi nu şi videoclipurile reale ale feţelor ceea ce protejează confidenţialitatea pacienţilor.

Un mare avantaj cu acest tip de sistem este că ar permite oamenilor să facă cu uşurinţă mai multe măsurători ale tensiunii arteriale într-o zi, au mai precizat autorii studiului.

viewscnt