Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cancer Huntsman din cadrul Universităţii din Utah, Statele Unite, au făcut o descoperire semnificativă în predicţia prognosticului cancerului triplu negativ (TNBC), o formă extrem de agresivă a cancerului de sân.
O cercetare, publicată în revista JCO Precision Oncology ca parte a studiului Towards, a condus la dezvoltarea unei noi abordări care prognozează cu exactitate agresivitatea TNBC.
Acest progres ar putea revoluţiona modul în care medicii tratează cancerul de sân triplu negativ, permiţându-le să identifice pacienţii cu risc crescut şi să adapteze precis tratamentul.
În prezent, TNBC nu dispune de metode fiabile de predicţie a recidivei după tratamente precum chimioterapia şi chirurgia.
Spre deosebire de alte tipuri de cancer de sân, TNBC este dificil de tratat deoarece celulele sale tumorale nu au receptori de estrogen, receptori de progesteron şi niveluri ridicate de proteină HER2/neu, potrivit experţilor de la Institutele americane Naţionale de Sănătate (NIH). Acest lucru duce adesea la o probabilitate mai mare de recidivă după tratament.
Cercetătorii au folosit un model de xenogrefă derivată de la pacient (PDX), în care biopsii de tumori de la pacienţi au fost implantate în şoareci pentru a creşte tumori umane.
Cercetătorii subliniază importanţa acestei metode, menţionând că permite o evaluare timpurie şi precisă a agresivităţii cancerului, şi impactul direct pe care această cercetare l-ar putea avea asupra îngrijirii pacienţilor.
Aceştia descriu studiul ca fiind extrem de relevant pentru abordarea unei provocări majore în tratamentul cancerului de sân, cu potenţialul de a crea planuri de tratament mai personalizate pentru pacienţii cu recidive.
Mecanismul studiului a fost mai precis decât metodele existente în a indica dacă TNBC va recidiva.
„Prin implantarea unei biopsii a tumorii într-un PDX, putem descoperi cât de agresiv este cancerul. Sperăm să extindem noile noastre descoperiri pentru a îmbunătăţi testele standard actuale utilizate pentru a prezice dacă cancerul pacienţilor va recidiva”, a declarat într-un comunicat publicat la sfârşitul săptămânii, Alana Welm, autor principal al studiului, director al departamentului de ştiinţe fundamentale la Institutul de Cancer Huntsman şi profesor de ştiinţe oncologice la Universitatea din New York.
La rândul său, dr. Christos Vaklavas şeful programului clinic de cancer de sân la Institutul Huntsman şi profesor asociat de medicină internă la facultatea de medicină a Universităţii Utah spune că , acest studiu abordează o problemă foarte presantă în clinică.
Potrivit rezultatele studiului, dacă o tumoră creşte în modelul PDX, acest fapt indică adesea un cancer foarte agresiv, care este mult mai greu de tratat.
„Modelele PDX ne ajută nu numai să prezicem cu mai multă precizie cine va recidiva şi cine nu, ci şi să tratăm recidivele cu mai multă precizie”, a subliniat medicul beneficiile practice ale studiului.
În faza a doua, care se desfăşoară în prezent sub formă de studiu clinic, oamenii de ştiinţă testează medicamente specifice pe modele PDX. În cazul în care aceste terapii se dovedesc eficiente, rezultatele vor fi împărtăşite medicilor, oferindu-le informaţii valoroase cu privire la modul de orientare a deciziilor de tratament.