O reţea neuronală care coordonează apetitul, descoperită de cercetători din SUA, poate ajuta la tratarea obezităţii şi anorexiei

O reţea neuronală care coordonează apetitul, descoperită de cercetători din SUA, poate ajuta la tratarea obezităţii şi anorexiei

O echipă de cercetători americani a identificat o reţea de neuroni care se coordonează cu alte regiuni ale creierului pentru a influenţa nutriţia şi obiceiurile alimentare. Aceste constatări i-ar putea ajuta pe cei care suferă de boli cauzate de pierderea apetitului sau de mâncatul în exces.

Ca o orechestră simfonică, mai multe regiuni ale creierului lucrează în mod concertat pentru a reglementa necesitatea de a mânca. Cercetătorii de la Universitatea din Arizona consideră că au identificat dirijorul acestei orchestre - o regiune a creierului care reglează suprimarea şi activarea poftei de mâncare - ascunsă în amigdală, centrul emoţional al creierului.

"Echipa de la Departamentul de Neuroştinţe a Universităţii din Arizona a găsit neurocircuitul care controlează pierderea apetitului şi cauzează anorexia", a declarat profesorul asistent Haijiang Cai, membru al Institutului BIO5 şi conducătorul cercetării, citat de sciencedaily.com.

Anorexia poate fi declanşată de inflamaţia neuronilor care induce boala şi poate avea un impact negativ asupra succesului recuperării şi tratamentului. Anorexia este dăunătoare pentru calitatea vieţii şi creşte morbiditatea în multe alte boli, susţin autorii cercetării.

Pentru a determina dacă neuronii identificţi în amigadala creierului sunt specializaţi în controlul poftei de mâncare, cercetătorii au inhibat această reţea neuronală, ceea ce a dus la creşterea poftei de mâncare. Apoi au activat neuronii, determinând din nou o scădere a apetitului.

Prin amortizarea neuronilor din acest circuit, cercetătorii au constatat că pot bloca în mod eficient suprimarea nevoii de hrană cauzată de inflamaţie şi pot astfel determina pacienţii să mănânce mai mult.

"Am folosit anorexia pentru simplificare, dar pentru persoanele cu obezitate putem activa aceşti neuroni pentru ai ajuta să mănânce mai puţin. Acesta este impactul potenţial al acestui tip de studiu", a mai precizat Cai.

Hrănirea pare simplă, dar nu este, aşa, oamenii simt foame fie pentru că au nevoie să îşi satisfacă deficitele nutriţionale, fie că o privesc ca pe o recompensă atunci când mănâncă ceva bun ceva. După ce identifică alimentele, oamenii le verifică dacă sunt bune înainte de a le mesteca şi de a le înghiţi. După un anumit moment, creierul simte satisfacţia.

Din punct de vedere teoretic, toţi aceşti paşi sunt controlaţi de diferite reţele neuronale, afirmă autorii cercetării.

Circuitul neuronal responsabil de influenţarea apetitului a fost identificat de autorii cercetării în studiile efectuate pe şoarecii de laborator.Următorul pas al cercetării este identificarea ei la om şi validarea aceloraşi mecanisme.

viewscnt