O echipă de cercetători din Marea Britanie a primit o finanţare de aproape 300.000 de euro pentru a investiga dacă un microbiom intestinal mai sănătos poate duce la rezultate mai bune pentru pacienţii cu cancer de sân.
Studii anterioare privind alte tipuri de cancer au constatat o legătură între bacteriile intestinale sănătoase şi rezultate mai bune pentru pacienţi.
Organizaţia caritabilă Breast Cancer Now, care finanţează cercetarea, a declarat că studiul ar putea ajuta în „lupta împotriva acestei boli teribile”, potrivit BBC. Noul studiu va fi condus de Institutul Quadram, din cadrul Norwich Research Park.
„Dovezile arată că anumite bacterii care trăiesc în intestinul nostru pot contribui la încetinirea creşterii şi răspândirii cancerelor, inclusiv a cancerului de sân", a declarat dr. Stephen Robinson, cercetător la acest institut.
„Ne interesează modul exact în care bacteriile ajută organismul să prevină evoluţia cancerului şi dacă tratamentele standard afectează acest lucru”
Potrivit Cancer Research UK, aproximativ 11.500 de persoane din Marea Britanie mor în fiecare an din cauza cancerului de sân
Studiul va examina probe de scaun prelevate de la pacienţi cu cancer de sân în diferite stadii ale diagnosticului şi tratamentului pentru a vedea cum se schimbă bacteriile intestinale în timpul evoluţiei bolii.
Cercetătorii vor compara apoi probele de la persoanele care au răspuns bine la tratament şi de la cele care nu au răspuns.
Folosind şoareci de laborator, cercetătorii vor investiga, de asemenea, modul în care bacteriile intestinale influenţează sistemul imunitar.
Echipa speră ca această cercetare să ducă la dezvoltarea unor noi abordări de tratament care să folosească bacteriile intestinale pentru a activa sistemul imunitar şi a reduce şansele răspândirii cancerului de sân sau ca acesta să devină incurabil.