Un studiu a cuantificat impactul intervenţiei rapide după un stop cardiac.
O analiză evidenţiază impactul primului şoc rapid cu un defibrilator după un stop cardiac. Studiul arată că fiecare minut de întârziere a şocului iniţial duce la scăderea cu 6% a şanselor de supravieţuire.
Este bine cunoscut faptul că este important să se acţioneze rapid în cazul unui stop cardiac, dar ce înseamnă mai exact un prim şoc rapid cu defibrilatorul pentru şansele de supravieţuire ale pacienţilor?
Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii din Amsterdam (Amsterdam UMC) au analizat datele de la 3.723 de pacienţi care au suferit un stop cardiac în afara spitalului şi au ajuns la concluzia că pentru primul şoc, fiecare minut reduce şansele de supravieţuire cu 6%.
„Cercetarea noastră arată că fiecare minut de întârziere în administrarea primului şoc are un impact major. Atunci când primul şoc a fost administrat în şase minute, în 93% din cazuri a fost posibilă oprirea tulburării de ritm cardiac fibrilaţia ventriculară (FV) - care provoacă stopul cardiac.
Dacă şocul iniţial a fost întârziat şi a fost administrat abia după mai mult de 16 minute, de exemplu, acest procent a scăzut la 75%”, a declarat luni Remy Stieglis, cercetător la Amsterdam UMC, într-un comunicat.
Studiul arată că fiecare minut de întârziere a şocului iniţial duce la scăderea cu 6% a şanselor de supravieţuire până la externarea din spital.
Din 2005, studiul ARREST (Amsterdam REsuscitation STudies/Studii de resuscitare Amsterdam) colectează date detaliate privind resuscitarea în Olanda de Nord, în colaborare cu serviciile de urgenţă şi spitalele. Pentru acest studiu specific, datele au fost colectate de la persoanele care au suferit un stop cardiac, cauzat de fibrilaţie ventriculară, în prezenţa unui martor.
Acest lucru a permis determinarea foarte precisă a timpului scurs de la apelul de urgenţă până la primul şoc şi, astfel, analizarea impactului timpului până la primul şoc.
„După un şoc reuşit (defibrilare), FV încetează şi se transformă într-un ritm cardiac normal sau într-un ritm cardiac complet absent (asistolie). În studiul nostru, o întârziere mai mică până la primul şoc a condus, de asemenea, mai des la un ritm cardiac normal propriu. După un şoc reuşit, FV poate reapărea, necesitând un alt şoc. Riscul a scăzut, de asemenea, cu un timp mai scurt până la primul şoc”, spune Christian van der Werf, cardiolog şi cercetător la Amsterdam UMC.
Investind în întregul lanţ de supravieţuire cu scopul de a scurta durata de la apelul de urgenţă până la primul şoc, rezultatele după stopurile cardiace pot fi îmbunătăţite, spun autorii.
„Se fac multe eforturi pentru a oferi un şoc iniţial rapid, dar în trei din patru resuscitări din studiul nostru, nu am atins cele şase minute”, spune Hans van Schuppen, anestezist şi lider al studiului de resuscitare ARREST.
„Este nevoie de mai mult control central cu acţiuni concrete şi de cercetări suplimentare pentru a atinge acest obiectiv în toate resuscitările şi ar trebui acordată mai multă atenţie pentru a menţine timpul până la primul şoc cât mai scurt posibil. Datele noastre arată că acest lucru dă roade”, a precizat el.
Rezultatele acestei cercetări au fost publicate duminică în revista Circulation.
