Polipilula, acea combinaţie de trei medicamente antihipertensive şi o statină, poate reduce riscul de atac de cord şi accident vascular cerebral cu până la 40%. În plus, între 2 şi 4 milioane de decese premature ar putea fi evitate în fiecare an datorită acesteia.
Polipilula a redus dramatic riscul de boli de inimă la persoanele fără antecedente de probleme cardiace, conform rezultatelor studiilor clinice. Oamenii de ştiinţă susţin că atunci când a fost administrată singură, polipilula a redus cu aproximativ 20% riscul de atac de cord, accident vascular cerebral, proceduri de redeschidere a arterelor înfundate şi alte boli de inimă, au raportat cercetătorii canadieni. Combinată cu aspirină zilnică cu doze mici polipilula a fost şi mai eficientă, reducând problemele cardiace cu până la 40%.
„Am estimat că, dacă chiar şi jumătate dintre persoanele cu hipertensiune arterială sau diabet ar fi tratate cu o astfel de polipilulă, cel puţin undeva între 2 şi 4 milioane de decese premature, atacuri de cord şi accidente cerebrale ar fi evitate în fiecare an”, a spus prof. dr. Salim Yusuf, de la Universitatea McMaster din Canada, cercetător principal al studiului. În opinia medicului, polipilula ar avea şi alte beneficii.
,,Ar fi mai uşor pentru pacienţii care nu ar trebui să jongleze cu medicamente zilnic şi pentru medicii care ar trebui să scrie doar o reţetă. O singură pastilă este, de asemenea, mai ieftină de comercializat şi distribuit”.
Mai mult de 5.700 de persoane din 9 ţări au fost repartizate aleatoriu într-unul din cele patru grupuri. Li s-a cerut să ia zilnic una dintre următoarele: atât polipilula şi aspirina, doar polipilula, aspirina singură sau doar un placebo. Polipilula utilizată în acest studiu a inclus simvastatina care scade colesterolul şi trei medicamente pentru tensiunea arterială (un beta-blocant numit atenolol, un diuretic numit hidroclorotiazidă şi un inhibitor ECA numit ramipril).
Comparativ cu placebo, polipilula a scăzut cu succes tensiunea arterială şi colesterolul, au descoperit cercetătorii. Doar 4,4% dintre cei care au luat singură polipilula au avut un atac de cord, un accident vascular cerebral, o procedură de redeschidere a arterei sau au murit de boli de inimă, comparativ cu 5,5% care au luat placebo. Aproximativ 4,1% dintre cei care au luat aspirină singură au dezvoltat boli legate de inimă, comparativ cu 4,7% dintre cei cu placebo.
Combinarea unei polipilule cu aspirina a oferit cele mai bune beneficii, au spus autorii studiului, care au constatat că această combinaţie a redus cu 31% problemele cardiace şi decesele. Persoanele care au continuat să ia pilula fără întrerupere timp de aproximativ patru ani au avut un risc redus cu 40% de probleme cardiace.
„Când te uiţi la combinaţia de aspirină şi polipilulă, vezi cu siguranţă o reducere semnificativă a evenimentelor cardiovasculare“ , a declarat dr. Eugene Yang, preşedintele ales al Colegiului American de Cardiologie.
În Statele Unite, o astfel de polipilulă ar putea fi un instrument valoros în protejarea sănătăţii inimii persoanelor care au mai puţin acces la îngrijirea sănătăţii, e de părere Yang, care crede că ar putea exista unele reticenţe în rândul medicilor de a prescrie o pastilă încărcată cu mai multe medicamente diferite.
„Cu toţii am fost învăţaţi în şcoala de medicină că trebuie să administrăm un medicament pe rând şi să vedem ce face înainte de a adăuga un al doilea”, a spus Yang.