În faza de prediabet, în care valorile glicemiei sunt mai mari faţă de normal, oamenii pot "reseta" metabolismul astfel încât să prevină apariţia diabetului. Se cunoaşte de mult timp că prediabetul este reversibil, iar cercetătorii de la Universitatea din Michigan au demonstrat recent că exerciţiile fizice pot întrerupe modificările metabolismului care au creat stadiul diabetului.
de Alexandra Mănăilă
În general, persoanele aflate în faza de prediabet sunt sfătuite să adopte câteva măsuri menite să schimbe stilul de viaţă şi să oprească progresul spre diabet.
În acest sens, paşii care pot avea cel mai mare beneficiu asupra sănătăţii sunt cei legaţi de pierderea în greutate şi de îmbunătăţirea alimentaţiei. Dar mai este un pas care joacă un rol extrem de important în prevenirea diabetului: exerciţiile fizice.
Cercetările efectuate la Universitatea din Michigan şi publicate în Journal of Applied Physiology au scos la iveală că, în cazul persoanelor supraponderale, activitatea aerobă regulată ar putea întrerupe modificările metabolismului care au creat stadiul diabetului.
Potrivit medicinenet.com, efectul se vede după cel puţin 150 de minute de activitate aerobă ,,prestată” pe săptămână sau după cel puţin 30 de minute de mişcare fizică, făcută zilnică, timp de cinci zile pe săptămână. Pentru începători se recomandă efectuarea a câte 3 serii de 10 minute fiecare, în cele cinci zile ale săptămânii.
Antrenamentul de forţă s-ar putea face în cele două zile de activitate non-aerobă, atât timp cât există o perioadă de repaus de cel puţin 48 de ore între şedinţe, pentru a oferi muşchilor timp pentru recuperare şi creştere. Medicii americani pledează pentru orice fel de activitate fizică, inclusiv plimbări ceva mai rapide, de 30 de minute de cinci ori pe săptămână.
Exerciţiile aerobice precum înotul, dansul, dar şi antrenamentele de forţă (ridicarea de greutăţi, pushups, pull-up) sunt indicate de toată lumea. Şi cercetătorii de la Institutul Karolinska au concluzionat că schimbarea stilului de viaţă şi controlul tensiunii pot opri progresia de la prediabet la diabet.
2.5 milioane de români în faza de prediabet
Pe plan mondial, trăiesc în prezent 425 milioane de persoane cu diabet. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, se preconizează că în anul 2045 vor fi 629 milioane de persoane cu diabet.
Referindu-se la Regiunea Europeană, Federaţia Internaţională de Diabet – Biroul pentru Europa (IDF Europe) a estimat că în jur de 60 de milioane de adulţi suferă de diabet, însă mai mult de 33% dintre aceştia nu ştiu că au dezvoltat această afecţiune.
În ceea ce priveşte viitorul europenilor, estimările pentru 2045 sunt că numărul diabeticilor va creşte cu 16%, ajungând la 67 de milioane.
România se situează printre ţările din Europa cu cea mai mare prevalenţă a diabetului zaharat, în rândul adulţilor. Aproximativ 1.750.000 de adulţi (interval de vârstă 20-79 de ani) au diabet, în timp ce în jur de 2.5 milioane se află în faza de prediabet, conform studiului PREDATORR.