Un program lung de lucru la birou creşte riscul de a dezvolta hipertensiune arterială mascată, care de cele mai multe ori nu este detectată prin analizele medicale obişnuite, arată un nou studiu realizat de cercetători canadieni.
Autorii studiului au analizat date privind 3.547 de angajaţi care lucrează în birouri şi au descoperit că cei care petrec mai mult timp la locul de muncă au riscuri mai mari cu 66% de a dezvolta hipertensiune arterială susţinută şi cu 70% mai mari de a avea hipertensiune arterială mascată.
“Oamenii trebuie să fie conştienţi că programul lung de lucru le poate afecta sănătatea inimii, iar în cazul în care muncesc prea mult ar trebui să le solicite medicilor să le verifice presiunea arterială din timp în timp cu un dispozitiv portabil de monitorizare”, a afirmat autorul principal al studiului, Xavier Trudel, asistent universitar la Universitatea Laval din Quebec, citat de Reuters.
“Hipertensiune arterială mascată este asociată, pe termen lung, cu o creştere a riscului de a dezvolta boli cardiovasculare”, a completat el.
Potrivit cercetătorilor, una din cinci persoane cu hipertensiune arterială mascată nu a prezentat semne de tensiune ridicată în analizele medicale, ceea ce întârzie diagnosticul şi tratamentul.
Studiul a inclus angajaţi din trei instituţii publice din Quebec, care au fost monitorizaţi timp de cinci ani prin măsurarea tensiunii arteriale în primul an, în al treilea an şi la finalul perioadei.
Măsurarea tensiunii s-a realizat în două moduri: în modul obişnuit, într-un cabinet medical, şi prin purtarea unui dispozitiv portabil de măsurare de către voluntari pe perioada unei zile de lucru – prin care datele privind tensiunea erau citite la fiecare 15 minute.
Cercetătorii au definit hipertensiunea arterială la un nivel de cel puţin 140/90 mm/Hg, atunci când a fost măsurată în repaos în cabinetul medical, şi de cel puţin 135/85 mm/Hg în condiţii de monitorizare ambulatorie.
În total, 18,7% dintre angajaţii incluşi în studiu aveau hipertensiune arterială susţinută, iar 13,5% aveau hipertensiune arterială mascată, neprimind tratament.
Când au analizat datele în funcţie de factorii de risc, cercetătorii au descoperit că angajaţii care au lucrat cel puţin 49 de ore pe săptămână au înregistrat riscuri mai mari cu 70% de a avea hipertensiune arterială mascată, în timp ce la angajaţii care au lucrat între 41 şi 48 de ore riscul a fost cu 51% mai mare comparativ cu angajaţii care au lucrat cel mult 40 de ore pe săptămână.
Noul studiu ar trebui să aibă ca efect monitorizarea mai atentă a persoanelor care lucrează multe ore suplimentare la birou de către medici, mai ales în ceea ce priveşte monitorizarea tensiunii arteriale, potrivit cercetătorilor.