Administrarea de ketamină îi poate ajuta pe cei care consumă mult alcool să bea mai puţin, sugerează un studiu experimental realizat de cercetători de la University College London.
Ketamina este folosită frecvent ca sedativ sau anestezic, mai ales pentru persoanele care trec printr-o operaţie. Însă ketamina poate fi un tratament eficient şi pentru depresie, potrivit unor studii realizate recent.
Noul studiu a arătat că, atunci când a fost administrată atunci când o persoană care consumă mult alcool are intenţia să bea, ketamina le-a blocat tentaţia prin afectarea memoriei care le indica senzaţiile plăcute asociate cu consumul de alcool, relatează BBC.
Mai mult, tentaţia de a bea alcool s-a redus timp de nouă luni, potrivit cercetătorilor, care consideră că medicamentul ar putea ajuta la tratamentul dependenţei de alcool sau de alte substanţe.
Totuşi, ketamina este folosită în ţări precum Marea Britanie şi la petreceri ca urmare a efectelor sale halucinogene, fiind reglementată strict pentru a împiedica consumul abuziv.
Studiul a inclus 55 de bărbaţi şi 35 de femei care consumau, în medie, circa 30 de halbe de bere pe săptămână, de cinci ori peste limita recomandată. Persoanele incluse în studiu nu au fost, totuşi, diagnosticate ca fiind dependente de alcool şi nici nu urmau vreun tratament.
În cadrul studiului, persoanelor înrolate li s-a cerut să cuantifice cât de mare este tentaţia de a bea şi cât de mare consideră că este plăcerea pe care le-ar produce-o băutul unei beri.
Grupul iniţial a fost împărţit în trei: un subgrup care a primit în loc de o bere câte o doză de ketamină în mod repetat (administrare intravenoasă), un grup placebo (medicament fără efect în mod repetat) şi un subgrup cu o singură administrare de ketamină.
În următoarele 9 luni, consumul de alcool a scăzut la toate cele trei subgrupuri, însă cea mai mare reducere s-a înregistrat la primul subgrup.
Dr. Ravi Das, care a condus studiul, consideră că studiul a arătat o posibilă metodă de tratament pentru persoanele dependente de alcool sau de alte substanţe. Cercetătorii urmează să realizeze un studiu clinic care să înroleze mai mulţi pacienţi.