Studiu despre obezitate şi răspunsul la terapia cancerului

Studiu despre obezitate şi răspunsul la terapia cancerului

Răspund mai bine pacienţii obezi cu cancer la terapii decât ceilalţi pacienţi oncologi care nu au greutate în exces? O cercetătoare americană a fost mult timp interesată de modul în care sistemul imunitar este modificat de obezitate şi de modul în care acest lucru afectează riscul şi tratamentul cancerului, motiv pentru care a studiat mai îndeaproape subiectul.

Plecând de la ideea că pacientele obeze cu cancer de sân au adesea rezultate mai slabe decât pacientele slabe, în studiile unui nou tip de medicament imunoterapic cercetătoarea Liza Makowski, profesor la Departamentul de Medicină şi la Centrul UTHSC de Cercetare a Cancerului, a investigat modul în care obezitatea are impact asupra imunoterapiei pentru a identifica potenţialii biomarkeri ai succesului.

,,Pacienţii obezi par să răspundă mai bine comparativ cu omologii lor mai slabi în unele tipuri de cancer, cum ar fi melanomul, cancerul de ovar, anumite tipuri de cancer pulmonar şi de rinichi. Nu este clar dacă această constatare este valabilă şi pentru pacientele cu cancer mamar. Obezitatea este complexă, deoarece poate provoca atât inflamaţii, cât şi să activeze căile care duc la imunosupresie”, a spus prof. dr. Makowski.

Imunoterapiile, cum ar fi inhibitorii punctului de control imun, inclusiv atezolizumab sau Pembrolizumab au fost aprobate în 2019 şi, respectiv, 2020, pentru a trata unele paciente cu cancer mamar triplu negativ , un subtip extrem de agresiv. În prezent nu se ştie dacă cei obezi răspund mai bine la imunoterapii, similar cu constatările raportate în melanom. Studii clinice precum acestea sunt aşteptate cu nerăbdare de pacienţii cu cancer mamar şi de cercetători.

Obezitatea la şoareci a dus la creşterea accelerată a tumorii, în cazul celor obezi comparativ cu omologii slabi. Grupul de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Tennessee Health Science Center a lucrat, de asemenea, pentru a identifica modificările microbiomului intestinal asociate cu obezitatea şi un răspuns puternic la terapie.

Un alt studiu a constatat că supravieţuitorii cancerului de sân care sunt supraponderali au un risc statistic semnificativ crescut de a dezvolta un al doilea cancer care nu este legat de cel anterior.

„Riscul este comparabil cu cel pe care l-am vedea pentru un cancer de sân iniţial. Este doar o altă dovadă care ne arată cât de important este excesul de greutate”, a declarat Heather Spencer Feigelson, cercetător principal la Institutul Kaiser Permanente Colorado pentru Cercetări în Sănătate, din Aurora.

Cum este supravieţuirea în cancer şi cu ce probleme se confruntă pacienţii oncologici din România, puteţi afla din dezbaterea Cancer Survivor360.

viewscnt