Studiu: Mâncarea ambalată din SUA este ultraprocesată, iar americanii sunt supraexpuşi la grăsimii saturate, sare şi zahăr

Studiu: Mâncarea ambalată din SUA este ultraprocesată, iar americanii sunt supraexpuşi la grăsimii saturate, sare şi zahăr

Pentru 80% din americani, consumul total de calorii provine din alimentele şi băuturile cumpărate din magazine (ambalate sau neambalate), iar din acest motiv stocul de alimente şi băuturi joacă un rol principal în dezvoltarea afecţiunilor cronice ca obezitatea sau bolile cardiovasculare.

Studiul a fost publicat în jurnalul "Nutrients" şi urmăreşte să furnizeze noi informaţii pentru consumatori, cercetători şi factori de decizie politică pentru a încuraja producătorii de alimente să reformuleze sau să înlocuiască produsele nesănătoase şi pentru a informa guvernul american unde este nevoie de acţiune pentru a îmbunătăţi calitatea stocului american de alimente şi băuturi ambalate.

"Nu este şocant că stocul nostru de alimente este foarte procesat, dar este important să menţinem producătorii de alimente şi băuturi responsabili prin informarea continuă legată de ceea ce fac când vine vorba de furnizarea alimentelor sănătoase pentru consumatori. Iar verdictul este că ei pot şi ar trebui să facă lucrurile mai bine", a spus autoarea principală Abigail Baldridhe, biostatistician la departamentul de medicină preventivă la Northwestern University Ferinberg School of Medicine, citată de sciencedaily.com.

Conform clasificării NOVA Food Classification System dezvoltată la Universitatea din Sao Paulo din Brazilia, "alimentele şi băuturile ultra-procesate" reprezintă al patrulea şi grupul final de alimente ce sunt "formulări industriale făcute exclusiv sau majoritar din substanţe extrase din alimente (uleiuri, grăsimi, zahăr, amidon şi proteine)". Sunt derivate din grăsimi hidrogenate şi amidon modificat şi sunt sintetizate în laborator.

Oamenii de ştiinţă au analizat 230.156 de produse şi folosind sistemul de clasificare NOVA au descoperit că 71% din produse cum ar fi pâinea, topping-urile pentru salată, snacks-urile, dulciurile, băuturile dulci erau ultraprocesate. În rândul primilor 25 de producători de top după volumul vânzărilor, 86% din produse au fost clasificate ca ultra-procesate.

"Pâinea şi produsele de patiserie" a reprezentat una din cele mai ridicate trei categorii în termenii nivelurilor nutrienţilor (calorii, grăsimi saturate, zahăr total şi sodiu).

În comparaţie cu alte ţări vestice ca Australia, stocul alimentar american este aproximativ la fel de sănătos, dar mai procesat, cu un conţinut mediu mai ridicat de zahăr şi sodiu, conform studiului.

"Produsele alimentare şi băuturile evoluează continuu, iar rapoartele ca acesta subliniază oportunităţile de a face schimbări critice cu producători specifici sau cu categorii de produse pentru a reduce grăsimile saturate, sarea şi zahărul. Echipa noastră a arătat anterior că pâinile, în particular, au un conţinut de sodiu cu 12% mai ridicat în SUA în comparaţie cu Regatul Unit, unde strategiile naţionale de reducere a sodiului au contribuit la scăderea nivelurilor de sodiu pentru alimentele ambalate", a spus Baldridge.

Cercetătorii au analizat date colectat de la compania locală Label Insight din Chicago, ce reprezintă mai mult de 80% din toate produsele alimentare şi băuturile vândure în SUA în ultimii trei ani.

"Trebuie să obţinem mai bine informaţii în timp real legate de stocul nostru alimentar aflat într-o continuă schimbare dacă vrem să urmărim şi să îmbunătăţim calitatea", a spus co-autorul dr. Mark Huffman.

Vara trecută cercetătorii au lansat versiunea americană a FoodSwith, o aplicaţie gratuită ce le permite consumatorilor să scaneze alimentele ambalate pentru a determina cât de sănătoase sunt. Dacă un produs nu există în data de baze a aplicaţiei cu 268.000 de produse, aplicaţia îi cere utilizatorului să încarce poze cu codul de bare, valorile nutriţionale şi ambalajul pentru a actualiza baza de date.

Cercetătorii au clasificat alimentele în funcţie de cât de sănătoase sunt folosind sistemul Health Star Rating, prin care se acordă alimentelor scoruri de la 0,5 (cel mai nesănătos) la 5 stele (cel mai sănătos) pentru a oferi un profil nutriţional simplu al alimentelor ambalate. S-au concentrat în mod specific să vadă dacă produsele erau ultraprocesate sau nu şi au comparat calitatea produselor.

viewscnt