Numărul femeilor care consumă canabis în anul premergător gravidităţii şi la începutul sarcinii este în creştere şi la fel şi frecvenţa utilizării, potrivit datelor unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Kaiser Permanente.
Studiul a examinat consumul de canabis la un număr de 276.991 de femei însărcinate (reprezentând 367.403 de sarcini) în nordul Californiei timp de 9 ani şi a constatat că consumul de canabis a crescut în timp.
Din 2009 până în 2017, prevalenţa ajustată a consumului de canabis raportată în mod automat în anul premergător sarcinii a crescut de la 6,8% la 12,5%, iar prevalenţa ajustată a consumului de canabis raportată în timpul sarcinii a crescut de la 1,9% la 3,4%. Ratele anuale de modificare a consumului de canabis zilnic, săptămânal şi lunar sau mai rar au crescut semnificativ, dar utilizarea zilnică a crescut cel rapid.
În rândul femeilor care au raportat consumul de canabis în cursul anului anterior sarcinii, proporţia celor care au consumat zilnic a crescut de la 17% la 25%, iar procentul utilizatorilor săptămânali a crescut de la 20% la 22%, în timp ce consumatorii lunari sau cei care consumă mai rar au scăzut de la 63% la 53% în timpul perioadei de studiu. În mod similar, în rândul femeilor care au raportat consumul de canabis în timpul sarcinii, proporţia utilizatorilor zilnici a crescut de la 15% la 21%, iar ai celor săptămânali de la 25% la 27%, în timp ce proporţia utilizatorii lunari de canabis a scăzut de la 60% la 52%.
Unele femei folosesc cannabisul în timpul sarcinii pentru a gestiona greaţa de dimineaţă, au remarcat autorii, care au constatat că femeile cu greaţă severă şi vărsături în timpul sarcinii au fost de aproape 4 ori mai predispuse să utilizeze canabis în timpul primului trimestru de sarcina.
Din marketingul produselor cannabis şi din mass-media online, femeile pot obţine impresia că utilizarea canabisului este sigură în timpul sarcinii, susţin autorii ceretării. Cu toate acestea, există dovezi substanţiale că expunerea la canabis în timpul sarcinii este asociată cu naşterea unui copil cu greutate redusă la naştere, iar Colegiul American de Obstetrică şi Ginecologie recomandă femeilor care sunt gravide sau care intenţionează să aibă copii să întrerupă consumul de canabis din cauza preocupărilor privind afecatrea neurodezvoltării fătului.
"Mai sunt multe lucruri necunoscute pe această temă, inclusiv ce fel de produse de canabis utilizează femeile gravide şi dacă consecinţele asupra sănătăţii diferă în funcţie de modul de administrare a canabisului şi frecvenţa consumului de canabis prenatal", a menţionat autorul cercetării Young-Wolff, citat de sciencedaily.com.