Oamenii de ştiinţă spun că implanturile cerebrale, numite şi interfaţă creier-computer (IMC, în engl. BCI), care presupun implantarea unui cip în creierul unei persoane, vor ajuta pacienţii cu paralizie severă din diverse cauze să controleze tehnologiile externe, respectiv dispozitive precum un computer sau un telefon, folosind doar semnale neuronale pentru a-şi recâştiga din nou capacitatea de mişcare şi comunicarea.
Miliardarul american Elon Musk a anunţat că o a treia persoană a primit un implant de interfaţă creier-computer de la compania sa, Neuralink, unul dintre numeroasele grupuri care lucrează pentru a conecta sistemul nervos uman prin interfeţe maşini-creier şi a permite persoanelor paralizate să utilizeze computerele şi tehnologia mobilă.
Compania pe care acesta a fondat-o spune că doreşte să îi ajute pe pacienţii paralizaţi să meargă din nou, dar şi să redea vederea orbilor şi chiar să vindece boli psihiatrice precum depresia. Aceasta speră să folosească microcipurile pentru creier pentru a trata afecţiuni precum paralizia şi orbirea şi pentru a ajuta anumite persoane cu dizabilităţi să utilizeze computerele şi tehnologia mobilă.
„Avem trei oameni cu implanturi neuronale şi toate funcţionează bine”, a spus Musk în timpul unui interviu amplu la un eveniment din Las Vegas transmis pe platforma sa de socializare X.
De la primul implant cerebral, în urmă cu aproximativ un an, miliardarul american spune că Neuralink a actualizat dispozitivele sale pentru a avea mai mulţi electrozi, o lăţime de bandă mai mare şi o durată de viaţă mai lungă a bateriei.
Musk a mai precizat că Neuralink speră să implanteze dispozitivele experimentale la încă 20 până la 30 de persoane în acest an.
El nu a oferit detalii despre cel mai recent pacient, dar există actualizări cu privire la cele două implanturi anterioare, informează Reuters.
Omul de afaceri şi-a propus să revoluţioneze medicina, prin tehnologii noi care să ducă la vindecarea unor boli fără leac.
Al doilea beneficiar - care are o leziune a măduvei spinării şi a primit implantul vara trecută - poate juca jocuri video cu ajutorul dispozitivului şi învăţă cum să utilizeze software-ul de proiectare asistată de calculator pentru a crea obiecte 3D.
Primul pacient, de asemenea paralizat după o leziune a măduvei spinării, a descris modul în care dispozitivul l-a ajutat să joace jocuri video şi şah.
În timp ce astfel de evoluţii atrag atenţia asupra unui domeniu în plină expansiune, multe alte companii şi grupuri de cercetare lucrează la proiecte similare. Două studii publicate anul trecut în New England Journal of Medicine - NEJM au descris modul în care interfeţele creier-computer (BCI), au ajutat persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (SLA) să comunice mai bine.
Cine lucrează la tehnologia interfeţei creier-computer?
Conform unei baze de date americane de studii, sunt în curs de desfăşurare peste 45 de studii care implică interfeţe creier-computer. Eforturile urmăresc să ajute la tratarea tulburărilor cerebrale, la depăşirea daunelor provocate de leziuni cerebrale precum şi la alte utilizări.
Multe laboratoare de cercetare au demonstrat deja că oamenii pot controla cu exactitate cursorul computerelor folosind BCI, a declarat Rajesh Rao, unul dintre directorii Centrului pentru Neurotehnologie de la Universitatea din Washington.
El a precizat că implantul Neuralink este unic în două moduri: folosirea în premieră a unui robot pentru a implanta fire flexibile de electrozi într-un creier uman pentru a înregistra activitatea neuronală şi a controla dispozitivele. Aceste fire pot înregistra semnale de la mai mulţi neuroni decât alte interfeţe.
Totuşi, a spus acesta, avantajele abordării nu au fost încă demonstrate, iar unii concurenţi au eclipsat compania în alte moduri. Companii precum Synchron, Blackrock Neurotech şi Onward Medical efectuează deja teste BCI pe oameni „folosind fie metode mai puţin invazive, fie abordări mai versatile” care combină înregistrarea neuronală cu stimularea.
Care sunt beneficiile BCI?
Marco Baptista, director ştiinţific al unei fundaţii americane care promovează cercetarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru persoanele şi familiile afectate de paralizie, a numit tehnologia BCI ca fiind „inovatoare”, cu beneficii potenţiale pentru persoanele cu paralizie.
Prin studii clinice, „vom putea vedea care va fi abordarea câştigătoare”, a spus el. „Este un pic prea devreme pentru a şti asta”.
Baptista a mai indicat că fundaţia sa încearcă, în general, să sprijine financiar şi cu experţi echipele de cercetare - deşi nu a investit până acum în compania fondată de Musk.
„Trebuie să sprijinim cu adevărat eforturile cu risc ridicat, cu recompense ridicate. Acesta este în mod clar un proiect cu risc şi recompensă ridicate. Nu ştim cât de sigur va fi. Nu ştim cât de fezabil va fi”, a precizat el.
Cum sunt testate şi reglementate implanturile neuronale - BCI
Neuralink a anunţat în 2023 că a obţinut permisiunea autorităţilor de reglementare americane FDA de a începe testarea dispozitivului său pe oameni.
În timp ce majoritatea dispozitivelor medicale sunt introduse pe piaţă fără studii clinice, cele cu risc ridicat care sunt supuse aprobării înainte de introducerea pe piaţă au nevoie de ceea ce se numeşte o „scutire pentru dispozitive experimentale” din partea Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA), a declarat dr. Rita Redberg, cardiolog la Universitatea din California, care studiază dispozitivele cu risc ridicat.
Neuralink spune că are această scutire, dar FDA a transmis că nu poate confirma sau dezvălui informaţii despre un anumit studiu.
Dr. Redberg a indicat că autoritatea de reglementare americană tinde să fie implicată în toate etapele, de la recrutarea pacienţilor la testarea dispozitivelor şi la analizarea datelor. Ea a spus că acest proces de reglementare acordă prioritate siguranţei pacienţilor.
Ea a subliniat, de asemenea, un alt nivel de protecţie: toate cercetările care implică persoane au nevoie de o comisie de evaluare instituţională (IRB), cunoscută şi sub numele de comisie de evaluare etică sau comitet independent de etică. Printre membri trebuie să se numere cel puţin o persoană care nu este om de ştiinţă, precum şi o alta care nu este afiliată instituţiei sau organizaţiei care formează comisia.
Rolul acestor comisii „este de a presupune că există un risc rezonabil şi o şansă rezonabilă de beneficii şi că pacienţii sunt informaţi cu privire la acestea înainte de a se înscrie”, a mai precizat dr. Redberg.
Fondată în 2016 de către Musk şi un grup de ingineri, compania americană Neuralink are în dezvoltare o interfaţă de cipuri cerebrale care poate fi implantată în craniu, şi despre care spune că ar putea ajuta în cele din urmă pacienţii cu handicap să se mişte şi să comunice din nou, precum şi să îşi recapete vederea.
În prezent, compania lucrează la măsuri de reducere a riscurilor pentru pacienţi, precum reducerea concentraţiei de dioxid de carbon din sânge şi intervenţii de „sculptare a craniului”, pentru a pune implantul mai aproape de creier şi a reduce tensiunea asociată implantului.
Compania americană foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical implantul de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare.
În ianuarie 2024, Neuralink a implantat dispozitivul în creierul primului său pacient. Dispozitivul i-a permis acestuia să joace jocuri video, să navigheze pe internet şi să mişte un cursor pe laptop doar cu ajutorul minţii, potrivit postărilor de pe blogul companiei şi filmuleţelor postate online.
În august anul trecut, compania anunţat că şi cel de-al doilea implant funcţionează bine după implantare.
Citeşte şi: