Un "nas electronic" poate detecta pacienţii care nu răspund la imunoterapia pentru cancer pulmonar

Un "nas electronic" poate detecta pacienţii care nu răspund la imunoterapia pentru cancer pulmonar

Un "nas electronic" care detectează substanţe chimice din respiraţia pacienţilor cu cancer pulmonar poate distinge între pacienţii care vor răspunde sau nu la imunoterapie.

Într-un mic studiu, eNose a fost mai eficient în identificarea pacienţilor care ar putea beneficia de imunoterapie decât testul standard actual.

"Putem diferenţia între respondenţi şi nerespondenţi la pacienţii cu cancer pulmonar cu celule non-mici cu o precizie de 85% . Asta înseamnă că pentru 24% dintre pacienţii studiaţi, imunoterapia ar putea fi omisă deoarece nu ar ajuta”, a spus coautorul studiului, dr. Mirte Muller, cercetător la Institutul olandez de cancer din Amsterdam, citat de Reuters.

ENose nu a 'adulmecat" toate persoanele care nu au răspuns la terapie. Conform cercetării, "44% dintre pacienţii care nu au răspuns la imunoterapie au făcut un test pozitiv".

Cancerul pulmonar este principala cauză a decesului cauzat de cancere la bărbaţi şi femei, potrivit American Cancer Society. Majoritatea cancerelor pulmonare, 85%, sunt cancere pulmonare cu celule mari, care cresc mai lent decât cancerul pulmonar cu celule mici.

ENose conţine senzori pentru detectarea compuşilor organici volatili, care constituie aproximativ 1% din aerul care expiră.

Pentru a stabili dacă nasul electronic ar putea folosi acele substanţe chimice pentru a identifica pacienţii care ar răspunde la imunoterapie, cercetătorii au analizat 143 pacienţi care urmau să se supună imunoterapiei cu medicamente anti PD-1, pembrolizumab sau nivolumab.

Înainte de imunoterapie, voluntarii au fost rugaţi să respire adânc, să ţină aerul în piept timp de cinci secunde şi apoi să expire încet în eNose.

Pentru a pregăti algoritmul eNose care a analizat datele participanţilor, cercetătorii au folosit rezultatele analizelor asociate cu datele respiraţiei recoltate timp de trei luni de la 92 de pacienţi. Apoi, datele celorlalţi 51 de pacienţi au fost utilizate pentru a determina dacă senzorul electronic ar putea identifica corect cine va răspunde sau nu la imunoterapie.

viewscnt