O nouă moleculă dezvoltată de cercetători din Finalanda a obţinut obţinut rezultate promiţătoare în testele realizate pe animale, reuşind să încetinească sau chiar să oprească progresia bolii.
Molecula, numită BT13, creşte nivelul de dopamină, substanţă cu un rol-cheie în apariţia afecţiunii, şi protejează neuronii ce produc dopamină.
Boala Parkinson apare atunci când neuronii care produc dopamină, o substanţă ce ajută la coordonarea mişcărilor muşchilor, nu mai funcţionează corespunzător sau mor.
Rezultatele studiului, realizat de cercetători de la universitatea din Helsinki, au fost prezentate săptămâna aceasta în publicaţia ştiinţifică Movement Disorders.
Astfel, în testele realizate pe şoareci la care a fost injectat medicamentul, efectul a fost o creştere a nivelului de dopamină în creier. În plus, BT13 a activat un receptor specific în creier, care are un rol de protejare a neuronilor.
În general, atunci când pacienţii sunt diagnosticaţi cu Parkinson, ei au pierdut deja 70-80% din neuronii producători de dopamină.
Tratamentele actuale maschează simptomele, dar nu încetinesc şi nici nu opresc progresia bolii. De asemenea, tratamentele curente nu pot preveni pierderea neuronilor, astfel că nivelul de dopamină continuă să scadă, agravând în timp simptomele.
Cercetătorii finlandezi lucrează acum la îmbunătăţirea proprietăţilor moleculei BT13 pentru a o face mai eficientă ca tratament potenţial pentru boala Parkinson.
Cercetările au pornit de la studiile anterioare realizate cu o altă moleculă, numită GDNF, un tratament experimental pentru Parkinson care a demonstrat unele efecte promiţătoare, chiar dacă limitate.
Spre deosebire de GDNF, BT13 este o moleculă mai mică, capabilă să depăşească bariera hematoencefalică, ce protejează creierul prin menţinerea unei homeostaze constante, separată de circulaţia sanguină.
Totuşi, este nevoie de realizarea de studii clinice cu pacienţi pentru a observa dacă medicamentul este eficient la oameni.