Medicii salută un nou regim de tratament „remarcabil” pentru cancerul de col uterin (cervical), care reduce riscul de deces cu 40%, reprezentând cel mai mare progres înregistrat în lupta împotriva acestei boli în ultimii 25 de ani. Procesul testat pe pacienţi pe o perioadă de zece ani implică o scurtă cură de chimioterapie înainte de chimioradiaţie (radioterapie).
Cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent cancer la femei la nivel mondial, cu aproximativ 660.000 de cazuri noi şi 350.000 de decese în fiecare an, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Multe dintre persoanele afectate se află în jurul vârstei de 30 de ani şi, în ciuda îmbunătăţirilor în materie de îngrijire, cancerul reapare (recidivează) în 30% din cazuri.
Noul plan de tratament a fost testat pe pacienţi recrutaţi pe parcursul a zece ani din Regatul Unit, Mexic, India, Italia şi Brazilia.
Acesta implică o scurtă cură de chimioterapie înainte ca pacientele să fie supuse chimio-radierii, tratamentul standard pentru cancerul de col uterin care implică o combinaţie de chimioterapie şi radioterapie.
În cadrul cercetării conduse de University College din Londra (UCL), s-a raportat că rezultatele studiului clinic de fază trei au arătat o reducere cu 40% a riscului de deces din cauza bolii şi o reducere cu 35% a riscului de revenire a cancerului în termen de cel puţin cinci ani.
Constatările lor au fost publicate luni, în revista Lancet.
„Este cel mai mare câştig în supravieţuire de la adoptarea chimio-radioterapiei în 1999”, a declarat dr. Mary McCormack, cercetătorul principal al studiului de la UCL, într-un comunicat.
Cercetătorii de la UCL şi de la spitalul Universitar al UCL (UCLH) au finalizat monitorizarea pe termen lung a pacientelor cărora li s-a administrat cursul scurt de chimioterapie înainte de radioterapie.
Studiul Interlace, finanţat de Cancer Research UK şi Centrul de studii privind cancerul al UCL, a analizat dacă un curs scurt de chimioterapie de inducţie înainte de radioterapie ar putea reduce recidivele şi decesele în rândul pacientelor cu cancer de col uterin local avansat care nu s-a răspândit la alte organe.
Studiul a recrutat 500 de femei care au fost repartizate aleatoriu pentru a primi fie noul regim de tratament, fie tratamentul standard de chimioterapie. Niciuna dintre tumorile pacientelor nu se răspândise la alte organe.
În cadrul studiului, un grup a primit noul regim de şase săptămâni de chimioterapie cu carboplatină şi paclitaxel. Aceasta a fost urmată de radioterapie standard plus chimioterapie săptămânală cu cisplatin şi brahiterapie, cunoscută sub numele de chimio-radiaţie. Grupul de control a primit doar chimioradiaţia (radioterapia) obişnuită.
După cinci ani, 80% dintre femeile care au primit mai întâi un tratament scurt de chimioterapie erau în viaţă, iar pentru 72% cancerul nu revenise şi nici nu se răspândise. În grupul de tratament standard, 72% erau în viaţă, iar la 64% cancerul nu revenise sau nu se răspândise.
Separat, UCL a declarat că studiul a constatat o reducere cu 40 % a riscului de deces şi o reducere cu 35 % a riscului de reapariţie a cancerului, atunci când a comparat cele două grupuri folosind un alt criteriu de măsurare.
Rezultatele au determinat apeluri din partea specialiştilor pentru ca regimul să fie pus în aplicare la nivel internaţional.
„Un curs scurt de chimioterapie de inducţie înainte de tratamentul standard de chimio-radiaţie creşte foarte mult supravieţuirea globală şi reduce riscul de recidivă la pacienţii cu cancer de col uterin local avansat", a indicat dr. Mary McCormack.
„Această abordare este o modalitate simplă de a face o diferenţă pozitivă, folosind medicamente existente care sunt ieftine şi deja aprobate pentru utilizare la pacienţi. Ea a fost deja adoptată de unele centre oncologice şi nu există niciun motiv pentru care aceasta să nu fie oferită tuturor pacientelor care urmează chimioterapie pentru acest cancer”, a mai precizat medicul.
„Simplul act de a adăuga chimioterapia de inducţie la începutul tratamentului cu chimio-radiaţie pentru cancerul de col uterin a dat rezultate remarcabile. Un număr tot mai mare de dovezi arată că chimioterapia suplimentară înainte de alte tratamente, cum ar fi chirurgia şi radioterapia, poate îmbunătăţi şansele de succes ale tratamentului pentru pacienţi. Nu numai că poate reduce şansele de reapariţie a cancerului, dar poate fi, de asemenea, administrată rapid, folosind medicamente deja disponibile la nivel mondial”, a comentat rezultatele, dr. Iain Foulkes, director executiv de cercetare şi inovare la Cancer Research UK.